SIMONA HALEP - DIGISPORT-129
Exclusiv Cum a trăit Carlos Martinez primul meci al Simonei Halep de la revenire. ”L-am văzut pe tot”
tenis0
”Cel mai frumos punct neregulamentar din istoria tenisului”. Un milion de vizualizări și ”o infinitate” de comentarii
După ce suporterii Rapidului au decis să nu facă deplasarea la Cluj, fostul lider de galerie a reacționat
Digi Sport 1 Live
Acum
LIVE Digi Sport Special

Serena Williams a câştigat turneul WTA de la Miami, după un prim set dramatic

30.03.2014, 00:33

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul unu mondial, a câştigat, sâmbătă, pentru a şaptea oară în cariera sa, turneul WTA de la Miami (Florida), după ce a dispus în finală de chinezoaica Na Li, numărul doi WTA, cu 7-5, 6-1.

serena williams na li
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Williams, 32 de ani, a ajuns la 59 de titluri WTA în palmaresul său, dintre care două cucerite anul acesta, primul la Brisbane, în ianuarie.

La a noua sa finală din 15 participări la Miami, a fost condusă în primul set de Li cu 3-1 şi cu 5-2, dar a avut o revenire spectaculoasă şi a reuşit să îşi adjudece setul cu 7-5, după cinci ghemuri câştigate la rând şi după ce a salvat o minge de set. Setul al doilea a aparţinut total americancei, care a obţinut victoria după o oră şi 59 de minute.

Serena a reuşit a 11-a victorie în faţa chinezoaicei în 12 partide, singurul eşec datând din 2008. Na Li, câştigătoarea Openului Australiei, a ratat şansa de a deveni prima jucătoare din China care câştigă un turneu de categoria Premier Mandatory, cel mai important după cele de Mare Şlem. Asiatica în vârstă de 32 ani are 9 titluri WTA în palmares.

Turneul de la Miami a fost dotat cu premii totale de 5.427.105 dolari, Serena primind pentru victorie 787.000 dolari şi 1.000 de puncte WTA, iar Li 384.065 dolari şi 650 puncte. (Agerpres)

Etichete: serena williams , miami , williams miami , na li williams , serena williams na li miami


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
wanda nara
După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”
*EXCLUSIVE* Former Swedish footballing Maverick Zlatan Ibrahimovic wearing a Ferrari cap spotted with his wife Helena Seger as they enjoyed a spot of lunch at Palazzo Parigi Hotel in Milan.
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină
8
”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte
sucu 4
Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil
nesu
Recomandările redacției
După ce suporterii Rapidului au decis să nu facă deplasarea la Cluj, fostul lider de galerie a reacționat

Prime duble la ”U” Cluj! Ce promisiuni li s-au făcut jucătorilor lui Ioan Ovidiu Sabău
FOTBAL: FCU 1948 CRAIOVA - FC UNIVERSITATEA CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET PLAY-OUT (27.04.2024)
Tachtsidis, ironizat după scandalul provocat la CFR Cluj. ”L-am ofertat! Bea bine, cântă grecește perfect”
CFR Cluj V FCU 1948 Craiova - SuperLiga, Cluj-Napoca, Romania - 01 Oct 2023
Lovitura primită de Bayern Munchen înaintea returului cu Real Madrid din Champions League
Logo in der Allianz Arena, FC Bayern München v Eintracht Frankfurt, Fußball, Google Pixel Frauen-Bundesliga 2023/2024, 4
Citește și
Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei
profimedia-0864108273
Reacția presei internaționale, după ce Serena Williams a anunțat că vrea să intre în alt sport
Serena Williams and daughter Alexis Olympia Ohanian visit 2024 Miami Open day 13 at Hard Rock Stadium in Miami Gardens, Florida, Hard Rock Stadium, Miami Gardens, Florida, United States - 29 Mar 2024
Cum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat
Cum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat
Motivul pentru care nu s-a întors Ianis Hagi la Farul ca să joace înainte de Euro 2024!
Motivul pentru care nu s-a întors Ianis Hagi la Farul ca să joace înainte de Euro 2024!
Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane”
Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane”
Mike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul
Mike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul
Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”
Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”
Radu Drăgușin s-a săturat să fie rezervă. Își pregătește plecarea de la Tottenham, după doar 6 luni
Radu Drăgușin s-a săturat să fie rezervă. Își pregătește plecarea de la Tottenham, după doar 6 luni
3.300 lei amendă pentru foliile de pe geamurile mașinii. RAR explică ce tipuri își pot pune șoferii
3.300 lei amendă pentru foliile de pe geamurile mașinii. RAR explică ce tipuri își pot pune șoferii
Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună
Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună
Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța
Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța
Transformarea Serenei Williams, la 18 luni de la retragere. A anunțat că vrea să intre în alt sport
MIAMI GARDENS, FLORIDA - MARCH 29: Serena Williams tries on daughters extra small Barbi Jacket in VIP suite with Demarri

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”
Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”