Exclusiv Și-a încheiat cariera de jucătoare la doar 20 de ani, însă adevărata dramă a trăit-o ca antrenoare: ”Am suferit mult”

• SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

• SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Născută în București, Mihaela Evi și-a dorit să-și facă un nume în handbal la Târgu Mureș, dar accidentările și mediul nepotrivit au forțat-o să lase în urmă ceea ce iubea cel mai mult. La scurt timp, a înființat un club în orașul său ”adoptiv” și a devenit o antrenoare de succes, cu titluri naționale și internaționale. 

Galerie Foto

Mihaela Evi: ”Pe moment, mi-a fost ușor să renunț la handbal, dar după câteva luni a început să îmi lipsească”

”Mi-am petrecut o parte importantă a copilăriei și a adolescentei mele în cantonamentele echipelor naționale. Am fost un copil foarte pasionat, dar din păcate am făcut cel mai important pas, trecerea de la junioare la senioare, greșit. Născută și crescută în București, la 18 ani am fost nevoită sa fac pasul către o echipa de senioare. Am ales Târgu Mureș, pentru că la vremea aceea era o echipa nou-promovată în prima ligă și am fost sfătuită că acolo voi avea ocazia să joc mai mult, junioară fiind.

La echipă s-au schimbat câțiva antrenori într-un termen foarte scurt, iar după o perioadă m-am și accidentat, am suferit o operație. Din cauza mediului greșit în care eram, am început să am și niște probleme cardiace, îmi creștea periodic tensiunea, iar în momentul în care am ajuns la un specialist mi-a recomandat să renunț la sport pentru că eram mult prea tânără să dezvolt astfel de probleme.

Mi-a fost ușor să renunț la momentul ăla, ba chiar m-am simțit eliberată. Dar după câteva luni, a început să îmi lipsească handbalul. La Târgu Mureș l-am cunoscut și pe soțul meu, fost sportiv și el”, a declarat Mihaela Evi pentru digisport.ro.

Lovitura primită de Mihaela Evi: ”Am suferit foarte mult pentru că era visul meu”

În prezent antrenoare la CS Gloria Bistrița, în liga a doua din România, Mihaela Evi a rememorat perioada plină de satisfacții în care a antrenat la Târgu Mureș, dar și decepția pe care a trăit-o atunci când a fost nevoită să renunțe la clubul pe care l-a înființat.

”Ideea înființării unui club privat de handbal a venit oarecum natural și ușor, amândoi fiind și profesori de educație fizică și sport. Târgu Mures era un oraș cu tradiție în handbal, dar care nu mai exista în turneele finale și în competițiile importante de foarte mult timp.

Mi-au plăcut întotdeauna copiii, așa că un job în care să fac și handbal și sa mă și joc cu copiii, părea ideal. Înființarea clubului Olimpic a fost un real succes, am avut sute de copii înscriși încă din prima lună de activitate. Pentru că eram foarte tânără, aveam 21 de ani când am început să antrenez, am ales să o iau de la zero, cu grupe de fetițe de 7-8 ani. Am câștigat în 10 ani de activitate toate competițiile posibile pe plan național: junioare V, junioare IV, junioare III, junioare II și, cireașa de pe tort, junioare I.

Am câștigat și câteva medalii pe la turnee internaționale cu generația respectivă. Fiind un club privat, activitatea nu se mai putea susține în momentul trecerii fetelor la senioare. Autoritățile locale au înființat un CSM în 2018 cred, dar care s-a dovedit un fiasco total. Un club cu 13 secții la primul an de la înființare, care după câteva luni a adunat datorii imense. Anul în care am ieșit campioni naționali la junioare I, am susținut toată competiția cu bani de acasă.

Eram neplătiți de luni de zile, dar continuam să aducem bani ca să putem termina competiția. Deși condițiile erau foarte grele, am fost aproape de o promovare în Liga Florilor cu o echipă cu o medie de vârstă de 19 ani. A venit pandemia și odată cu ea și ofertele pentru jucătoarele noastre la vremea aia, care în final s-au hotărât să pună pe primul plan partea financiară.

Am suferit foarte mult atunci pentru că era visul meu să promovăm în prima ligă în aceeași formula în care ne îndeplinisem, rând pe rând, toate visele împreună. Dar cred că, de fapt, a fost o binecuvântare. Ne făcusem și noi personal o grămadă de datorii pentru a susține activitatea și probabil că am fi continuat să facem lucruri imposibile posibile, dacă nu sufeream această decepție.

Sunt mândră pentru că nu am sărit nici un pas în formarea mea ca antrenoare, am început cu minihandbal și am ajuns campioana națională la junioare I cu o echipă crescută de mine”, a adăugat Mihaela Evi.

• 6 titluri de campioană națională și de 3 ori vicecampioana națională sunt performanțele Mihaelei Evi pe plan ca antrenoare.
• 3 trofee Sarius Cup, Slovacia, argint Cell Cup, Ungaria, câștigătoare Smederevo Trophy, Serbia, mai are în palmares.

Etichete: mihaela evi , antrenoare handbal , mihaela evi handbal

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News