das Logo der Marke "FC Barcelona", Palma de Mallorca.
OUT până în 2025! Lovitura primită de Barcelona și un alt club în același timp
blat-turcia
Federația a intervenit, după meciul în care nu s-au tras șuturi la poartă și ambele echipe și-au îndeplinit obiectivele
Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League
Digi Sport 1 Live
Acum

Sindicatul fotbaliştilor din România, AFAN, şi-a ales noua conducere

14.11.2018, 13:12

Marţi, pe 13 noiembrie, sindicatul fotbaliştilor din România, AFAN, şi-a ales noua conducere în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare. În timpul şedinţei la care au participat peste 50 de membri au fost votaţi trei noi vicepreşedinţi, iar AFAN a prezentat şi modificările de regulamente care vor fi supuse aprobării luna viitoare, în Comitetul Executiv al FRF.

FOTBAL:GALA PREMIILOR AFAN (8.01.2015)
Emilian Hulubei, 40 de ani, a jucat fotbal la Steaua, Chindia, Gloria Bistriţa, Poli Timişoara, Drobeta Tr Severin
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

De asemenea, membrii de sindicat au fost informaţi şi despre modificările aduse Legii Pensiilor, aflată în dezbaterea Parlamentului.

Marius Croitoru s-a retras din activitatea de jucător, iar locul lui a fost luat de Marian Cristescu, de la Concordia Chiajna. Vasile Olariu a devenit vicepreşedinte pentru relaţia cu fotbaliştii de la Liga a 2-a în locul lui Adrian Cîmpeanu, iar Răzvan Avram îl înlocuieşte pe Radu Marius Barbu în relaţia cu fotbaliştii de la Liga a 3-a.

Iată mai jos comunicatul remis de AFAN

"In data de 13 noiembrie 2018 a avut loc Adunarea Generala Extraordinara a AFAN, cu participarea a peste 50 de membri de la cluburile de liga 1, 2, 3, 4 si fotbal feminin. La adunare a participat si secretarul general al LPF, domnul Justin Stefan.
Cei prezenti au fost informati despre modificarile RSTJF care urmeaza a fi votate in cadrul CEX al FRF in luna decembrie 2018 si cu privire la ultimele modificari legislative ale legii pensiilor, care se discuta in Parlament.
In cadrul adunarii a fost prezentat raportul de activitate al sindicatului pentru ultimii 2 ani, s-au votat modificari ale statutului AFAN si s-au ales noi vicepresedinti pentru Liga 1, 2 si 3.

Incepand cu data de 13.11.2018, conducerea AFAN este formata din:
Emilian Hulubei – Presedinte
Dumitru Costin – Secretar General
Catalin Munteanu – Prim Vicepresedinte
Marian Cristescu – Vicepresedinte pentru relatia cu fotbalistii de la liga 1
Vasile Olariu – Vicepresedinte pentru relatia cu fotbalistii de la liga 2
Razvan Avram – Vicepresedinte pentru relatia cu fotbalistii de la liga 3
Ciprian Mozacu – Vicepresedinte pentru relatia cu antrenorii si fotbalistii retrasi
Nina Anca – Vicepresedinte pentru relatia cu fotbalul feminin", se spune în comunicatul AFAN.

Iată cum arăta vechea conducere a AFAN


Emilian Hulubei - Preşedinte
Dumitru Costin - Secretar General
Cătălin Munteanu - Prim-Vicepreşedinte
Ciprian Mozacu - Vicepreşedinte
Marius Croitoru - Vicepreşedinte Liga 1
Adrian Cîmpeanu - Vicepreşedinte Liga a 2-a
Radu Marius Barbu - Vicepreşedinte Liga a 3-a
Mariana Nina Anca - Vicepreşedinte fotbal feminin

Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România – AFAN  – este organizaţia sindicală a fotbaliştilor profesionişti şi amatori din România,  afiliată pe plan internaţional la FIFPro, iar pe plan naţional la BNS.

Etichete: marian cristescu , catalin munteanu , afan , dumitru costin , marius croitoru , emilian hulubei


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
gracie1
Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit
FCSB revine în Ghencea! ”E semnat contractul cu CSA. Sper să nu se supere MM”
FOTBAL:FCSB-CFR CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET (6.08.2023)
”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor
FOTBAL:ROMANIA-MUNTENEGRU, LIGA NATIUNILOR (14.06.2022)
Cristi Chivu, în fața loviturii carierei! Ajax îi propune un contract pe 5 ani
Cristian Chivu during UEFA Youth Champions League 23/24 game between SL Benfica and Internazionale Milano at Benfica Cam
Recomandările redacției
Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A
Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat
Daniel Niculae / Foto: Instagram-@danielniculae21
Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7
Al Hilal v Al Nassr - Saudi Super Cup
Citește și
Abia l-a numit pe Trică, dar Mititelu se gândește deja la alt antrenor: ”Știi că-l pune! Are cotă 1.05 că va fi următorul”
WhatsApp Image 2024-04-08 at 22.03.47
Foto Adrian Mititelu abia l-a instalat pe Eugen Trică, dar a fost surprins cu alt antrenor în lojă la Iași
Screenshot 2024-04-08 at 22.11.57
Elizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"
Elizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"
Ștefan Baiaram, out tot restul sezonului la Craiova! Pierdere mare pentru Costel Gâlcă
Ștefan Baiaram, out tot restul sezonului la Craiova! Pierdere mare pentru Costel Gâlcă
Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...”
Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...”
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”
Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"
Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"
Nadal, ultimul meci la Madrid cu lacrimi în tribune: imaginile fac înconjurul lumii Video
Nadal, ultimul meci la Madrid cu lacrimi în tribune: imaginile fac înconjurul lumii Video
Povestea singurei echipe românești de fotbal care a câștigat titlul în Ungaria. Campioană și în țară
Povestea singurei echipe românești de fotbal care a câștigat titlul în Ungaria. Campioană și în țară
Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc
Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc
Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10
Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10
Parma a promovat în Serie A! Echipa lui Pușcaș nu a putut să amâne sărbătoarea lui Dennis Man și Valentin Mihăilă

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț.
Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"
Digi World
Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci
Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă