VIDEO Ziua în care Roberto Baggio a devenit un star. A marcat ca Maradona, la Maradona acasă

• BASCHET: Fenerbahce - Monaco, miercuri, 20:45, DGS 3

• Champions League: Borussia Dortmund - PSG, miercuri, 22:00, DGS 1

În aceste condiţii, în partida de mâine, nici una dintre cele două echipe nu-şi permite paşi greşiţi. Fără victorie în campionat de cinci etape, Napoli şi-a compromis aproape total şansele de a se califica în viitoarea ediţie a UEFA Champions League şi este în pericol să rateze şi participarea în Europa League. Elevii lui Rafa Benitez au ajuns pe 6 în Serie A şi sunt obligaţi să câştige împotriva toscanilor. De cealaltă parte, trupa lui Vincenzo Montella mai speră încă să o ajungă pe Lazio şi să termine pe 3, ultima poziţie care asigură accesul în UCL. Fiorentina are de recuperat 6 puncte faţă de biancocelesti, astfel că orice alt rezultat în afara unei victorii lângă Vezuviu poate fi considerat un eşec.

Chiar dacă este unul dintre duelurile tradiţionale ale Seriei A, rar s-a întâmplat ca Napoli şi Fiorentina să fie adversare într-un meci meci decisiv, cu o miză atât de importantă. Cele mai bune momente din istoria celor două cluburi nu au coincis, astfel că atmosfera apăsătoare de care s-ar putea să avem parte în această partidă reprezintă o raritate. Cu toate acestea, confruntările directe au produs şi momente memorabile. Unul dintre ele, în urmă cu aproape 26 de ani.

Pe 17 septembrie 1989, în etapa a cincea din Serie A, Roberto Baggio a produs ceea ce italienii numesc "un capolavoro". Pe San Paolo, a marcat un gol care a amintit tuturor de cel reuşit de Maradona împotriva Angliei, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1986. Un gol rămas clasic în istoria campionatului italian. Jurnalistul britanic Rob Smyth, de la The Guardian, remarca foarte bine că astfel de momente reprezintă fie un preludiu pentru ceea ce urmează să se întâmple, fie apogeul unei cariere. Pentru Baggio, a fost câte puţin din fiecare.

Un puşti talentat, dar ghinionist

Născut în 1967, la Caldogno, o localitate cu ceva mai mult de 10.000 de locuitori, cel care avea să devină "Il Divin Codino" şi al treilea italian câştigător de Balon de Aur, după Gigi Riva şi Paolo Rossi, şi-a început ascensiunea la Vicenza. A intrat pe poarta clubului biancorosso când avea 13 ani şi a impresionat încă de la primele apariţii. La grupele de juniori ale echipei care fusese aproape de Scudetto la finalul anilor '70 a marcat peste 100 de goluri, în ceva mai mult de 100 de jocuri. Baggio era motivul pentru care meciurile de acasă ale tineretului strângeau în medie 1.000 de spectatori. Inevitabil, a venit şi debutul la echipa mare. S-a întâmplat în ultima etapă a sezonului 1983/84 din Serie C, într-o partidă cu Piacenza, în care a intrat în repriza a doua.

În stagiunea următoare, deşi nu împlinise încă 18 ani, a primit încrederea antrenorului Bruno Giorgi, devenind titular indiscutabil. A răspuns prin 12 goluri în 29 de partide, fiind fundamental în promovarea Vicenzei în Serie B. Prestaţiile sale au atras imediat interesul numelor importante, iar cursa pentru semnătura sa a fost câştigată de Fiorentina, care a plătit în schimbul său 2,7 miliarde de lire italiene. A fost şi momentul în care a început calvarul său. La doar două zile după ce şi-a dat acordul de a se transfera în Toscana, a suferit o accidentare groaznică la genunchiul drept - ruptură de menisc şi ligamente încrucişate. Deşi putea anula proaspătul contract, Fiorentina nu a făcut-o. A urmat operaţia, în Franţa, la St. Etienne, şi o lungă perioadă de recuperare.

Baggio a ratat întregul sezon 1985/86, apoi a debutat în cele din urmă în Serie A, pe 21 septembrie 1986, împotriva Sampdoriei. Dar, o săptămână mai târziu, o nouă accidentare la menisc l-a forţat să ia o altă pauză lungă. A revenit pentru finalul campionatului şi s-a făcut remarcat pentru prima oară în penultima etapă. Era 10 mai 1987, iar Fiorentina juca pe San Paolo, acolo unde Napoli avea nevoie de un punct pentru a cuceri în premieră titlul. S-a terminat 1-1, iar Roby a înscris din lovitură liberă primul său gol în Serie A. Un eveniment care a trecut uşor neobservat, din cauza entuziasmului adus de triumful gazdelor. Dar cine voia să vadă putea să observe că un puşti de doar 20 de ani tocmai îşi anunţase sosirea în elită.

Noul lider al Fiorentinei

La începutul anilor '80, Fiorentina era una dintre forţele Italiei. Avându-l ca lider pe Giancarlo Antognoni, toscanii au fost la un pas de a cuceri titlul, pe care l-au pierdut controversat în ultima etapă a sezonului 1981/82. Declinul lui Antognoni, inevitabil din cauza vârstei şi, mai ales, a numeroaselor probleme medicale, a slăbit şi echipa, care nu a mai reuşit să se afle în prim-planul Seriei A. Şi atunci a apărut Baggio. Tânăr, carismatic, talentat, elegant, tehnic, cu o uşurinţă dezarmantă de a controla mingea şi de a înscrie goluri. Fanii viola l-au adorat imediat şi s-au identificat cu cel considerat unanim noul star emergent al fotbalului italian.

Deşi abia ieşit din adolescenţă, Baggio nu s-a ferit să-şi asume rolul de lider al echipei. Odată ghinioanele lăsate în urmă şi cu un nou antrenor, suedezul Sven-Goran Eriksson, sosit pe Artemio Franchi, la începutul sezonului 1987/88, puştiul din Caldogno a început să fie tot mai important pentru Fiorentina. Datorită lui, toscanii au terminat ediţia 1988/89 a campionatului pe locul 7 şi s-au calificat în Cupa UEFA. Dar Eriksson a plecat la finalul acelui sezon, revenind la Benfica, pe care avea să o conducă în finala Cupei Campionilor din 1990, pierdută însă în faţa Milanului lui Sacchi. În locul său a fost adus antrenorul care i-a oferit lui Baggio debutul la seniori, Bruno Giorgi. După un an bun, ambiţiile erau mari la Florenţa. Dar nu totul a funcţionat aşa cum sperau şefii şi suporterii echipei.

Slalomul de poveste de pe San Paolo

Fiorentina nu a început grozav sezonul 1989/90. O singură victorie în primele patru etape nu reprezenta tocmai startul la care spera conducerea clubului. Iar lucrurile se puteau înrăutăţi, pentru că, în runda a cincea, urma deplasarea de la Napoli. În acea perioadă, gruparea din sudul Italiei era, probabil, principala forţă din Serie A. Campioană în 1987, vicecampioană în următorii doi ani şi proaspătă câştigătoare a Cupei UEFA, echipa de lângă Vezuviu începea noua ediţie de campionat decisă să-şi reafirme supremaţia în Cizmă. Maradona se apropia de finalul trist al carierei sale, dar continua să fie considerat cel mai bun fotbalist al lumii şi avea încă suficiente cartuşe nefolosite.

Cu toate acestea, relaţia dintre argentinian şi preşedintele Corrado Ferlaino se răcise evident, mai ales după ce acesta din urmă nu-şi respectase cuvântul pe care i-l dăduse lui El Pibe d'Oro de a accepta oferta celor de la Olympique Marseille. Maradona a început un război al nervilor şi s-a alăturat lotului lui Alberto Bigon cu întârziere, motivându-şi absenţa prin faptul că participase cu naţionala ţării sale la Copa America. Dar, chiar şi fără cel mai important om al său în primele meciuri, Napoli a început lansat campionatul, obţinând trei victorii în primele patru etape.

La meciul cu Fiorentina, Maradona, purtând un inedit număr 16 şi cu un look a la Che Guevara, a luat loc pe bancă. În aceste condiţii, Baggio a fost starul indiscutabil de pe teren. Fotbalistul oaspeţilor şi-a început reprezentaţia în minutul 22, când a obţinut un penalty, după o fază la care căpitanul napoletanilor, Renica, a părut un începător. Tot Roby şi-a asumat responsabiltatea de a executa lovitura de pedeapsă. A înscris fără probleme şi a deschis scorul. Era doar încălzirea pentru ceea ce avea să urmeze.

Nouă minute mai târziu, Baggio a primit mingea undeva în propria jumătate de teren. Fără să stea pe gânduri, a luat-o la fugă spre poarta adversă. Doi coechipieri îl flancau, iar în faţa sa, trei apărători ai lui Napoli încercau să se aşeze corect pentru a putea proteja spaţiile uriaşe pe care toscanii îşi puteau dezvolta contraatacul. Dar decarul Fiorentinei a decis să ia faza pe cont propriu. A aruncat rapid o privire în faţa sa, a văzut o oportunitate şi a decis să transforme în realitate visul oricărui copil care se apucă de fotbal.

Primul care i-a ieşit în întâmpinare a fost acelaşi Renica. Cu o fentă aproape imperceptibilă a evitat atât adversarul, cât şi un eventual fault. Căpitanul gazdelor a fost imediat dublat de unul dintre colegii săi, care a încercat o alunecare disperată. Dar Baggio, elegant ca întotdeauna, a ciupit mingea suficient cât să-i permită să evadeze singur spre careu. Îi mai rămânea în faţă doar portarul, Giuliani. O finalizare simplă, pe lângă acesta, ar fi fost continuarea firească, dar prea banală pentru o asemenea acţiune. Aşa că a aşteptat ieşirea goalkeeperului napoletan, pe care l-a depăşit cu un dribling fin, apoi, după ce şi-a aşezat mingea pe piciorul drept, a trimis simplu în plasă. Pe margine, Maradona privea cum colegii săi păţeau acelaşi lucru pe care, cu trei ani înainte, îl păţiseră fundaşii englezi în Mexic. Tocmai se născuse un nou star.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Comparaţiile cu celebrul "gol al secolului" reuşit de Maradona la Cupa Mondială din 1986 au fost inevitabile. Dar Baggio, cunoscut nu doar pentru talentul său ieşit din comun, dar şi pentru modestia extraordinară, a refuzat orice comparaţie cu argentinianul. "Eu nu sunt Maradona, nu faceţi comparaţii. El e cu totul şi cu totul altceva. Dacă este vorba de un model, jucătorul de la care am încercat să ma inspir a fost Zico", a explicat Roby. Cei care l-au văzut jucând, ştiu însă că a fost unic şi tocmai acest lucru l-a făcut să fie un fotbalist atât de special.

A dus-o pe Fiorentina până în finala Cupei UEFA

Toscanii au condus cu 2-0 la pauză, un avantaj care putea fi chiar mai mare, dacă Di Chiara nu ar fi ratat dintr-o situaţie excelentă, astfel că debutul părţii a doua a adus intrarea lui Maradona, hotărât să-i dea o lecţie puştiului impertinent din Caldogno. Chiar dacă a ratat un penalty, Diego şi-a condus coechipierii spre o revenire superbă. Napoli s-a impus cu 3-2 şi a confirmat startul bun de sezon, care avea să-i aducă al doilea Scudetto din istoria sa.

De cealaltă parte, în ciuda formei extraordinare a lui Baggio, care a terminat al doilea în clasamentul marcatorilor, cu 17 goluri, cu două mai puţine decât Marco Van Basten, dar cu unul mai mult decât Maradona (da, atât de puternică era Serie A în acea vreme!), Fiorentina s-a clasat doar pe 12. Mult mai bine s-a descurcat echipa viola în Cupa UEFA, unde, şi datorită prestaţiilor excelente ale vedetei sale, sau mai ales datorită acestui lucru, a ajuns până în finală, pierdută, însă, într-o dublă manşă cu Juventus. De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, fanii toscani au fost nevoiţi să-şi vadă idolul semnând chiar cu marea rivală, ceea ce a declanşat adevărate lupte de stradă în Florenţa.

Dar Baggio devenise deja un nume prea mare pentru o echipă de mijlocul clasamentului. Plecarea de la Fiorentina a reprezentat continuarea firească a unei ascensiuni ce nu putea fi oprită. Mulţi au văzut în golul marcat cu Napoli o predare de ştafetă, iar faptul că a fost reuşit chiar pe terenul pe care Maradona făcea legea nu a făcut decât să-i adauge şi mai mult simbolism. Şi poate nici nu este o exagerare atât de mare. Până la urmă, doar Baggio a dominat o ediţie a Cupei Mondiale, cea din 1994, din Statele Unite, aproape la fel de clar cum a făcut-o Maradona în Mexic. Spre deosebire de argentinian, Roby a greşit chiar în momentul în care nu trebuia să o facă. În finala cu Brazilia, când a ratat penalty-ul decisiv. Tocmai el, jucătorul cu cel mai bun procentaj din istoria Seriei A la transformarea loviturilor de la 11 metri.

Cariera ulterioară a celui devenit "Il Divin Codino" a cunoscut suişuri şi coborâşuri. Dar momentele în care geniul său ieşea la iveală, şi nu au fost deloc puţine, au rămas o constantă. Palmaresul său, atât la nivel individual, cât şi la nivel de echipă, nu este la înălţimea uriaşului său talent. Dar, aşa cum foarte bine remarca celebra revistă Sports Illustrated, "gloria lui Roberto Baggio nu s-a clădit pe trofee, ci pe momente". Când revezi o parte din acele momente, cu greu se găsesc argumente pentru a contrazice această afirmaţie.

Etichete: serie a , video , napoli , fiorentina , diego maradona , roberto baggio

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News