mihaila
Prima reacție a lui Valentin Mihăilă, după ce Parma a promovat în Serie A
Inter i-a fixat prețul lui Ionuț Radu: românul nu a mai apărat de jumătate de an
Anunțul făcut de ”U” Cluj, după apariția zvonurilor despre presupusele negocieri cu Marius Șumudică și Laurențiu Reghecampf
Digi Sport 1 Live
Acum
Stirile Digi Sport

Chivu: "Am găsit o soluţie" / Şefii lui Inter: "Aşteptăm operaţia şi vom lua o decizie"

07.02.2014, 11:28

Șefii lui Internazionale Milano nu se grăbesc să ia o decizie cu privire la viitorul lui Cristian Chivu (33 de ani), după ce fundașul român a anunțat că se va opera și pentru a treia oară la degetul mare de la piciorul drept (DETALII AICI).

cristian chivu inter operatie
  • SuperLiga: Hermannstadt - Poli Iași, luni, 15:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, luni, 21:00, DGS 1

"M-am întâlnit cu cei din conducerea clubului, am vorbit despre viitorul meu și am găsit împreună o soluție pe care o voi face publică în curând.", scria Chivu, în urmă cu două zile, pe Twitter.

De intervenția chirurgicală care va fi efectuată la Miami (SUA) ține și cariera românului, mai ales că a avut deja o operație greșită la acel deget, care i-au prelungit cu câteva luni absența și suferința. Directorul sportiv Piero Ausilio este reținut în declarații. Oficialul a precizat că Inter așteaptă operația lui Chivu, al cărui contract expiră la finalul actualului sezon.

"În fiecare zi păstrăm legătura cu jucătorii. Așteptăm această ultimă intervenție chirurgicală, apoi vom decide în liniște.", a spus Piero Ausilio, potrivit italienilor de la SkySport24.

Etichete: internazionale milano chivu , cristian chivu se opereaza , ausilio inter chivu , situatie chivu operatie


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri

Un american și doi australieni s-au dus în vacanță la surfing în apropiere de oraşul turistic...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Sony Pictures' "Spider-Man: No Way Home" Los Angeles Premiere - Red Carpet
O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model
miami
45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB
gigi
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Tottenham Hotspur v Brighton and Hove Albion - Premier League - Tottenham Hotspur Stadium
Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool
dragu
Recomandările redacției
Anunțul făcut de ”U” Cluj, după apariția zvonurilor despre presupusele negocieri cu Marius Șumudică și Laurențiu Reghecampf

Arne Slot ar putea veni la Liverpool ”la pachet” cu un fotbalist dorit de Barcelona
Eredivisie: Feyenoord v PEC Zwolle Rotterdam - Feyenoord coach Arne Slot during the Eredivisie match between Feyenoord v
Un fotbalist al Rapidului s-a dus la Dan Petrescu, la pauza meciului: ”I-am zis să plece, că m-a enervat”
dan
Theo Hernandez a spus ”Da” pentru transfer! Costă 100 de milioane de euro
AC Milan Football Players Head To The San Siro Stadium - 05 May 2024
Citește și
”Ce relație ai cu Valentin Mihăilă?”. Dennis Man a răspuns imediat și l-a descris în câteva cuvinte pe colegul de la Parma
man
Cristiano Ronaldo ”a vrut să zguduie planeta”! Un fost coleg a spus totul
ronaldo-juventus-cut-final
A cucerit toate privirile. Soția lui Chris Hemsworth, la cină într-un costum cu pantaloni scurți și pe tocuri
A cucerit toate privirile. Soția lui Chris Hemsworth, la cină într-un costum cu pantaloni scurți și pe tocuri
Dan Șucu încearcă marea lovitură: Mircea Lucescu la Rapid! Se implică și George Copos
Dan Șucu încearcă marea lovitură: Mircea Lucescu la Rapid! Se implică și George Copos
Pe ce loc a urcat Simona Halep în clasament, deși nu a jucat, și ce poziție ocupă rivala Sorana Cîrstea
Pe ce loc a urcat Simona Halep în clasament, deși nu a jucat, și ce poziție ocupă rivala Sorana Cîrstea
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă
Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?
Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Amenzi de până la 100.000 lei pentru românii care locuiesc la casă. Ce nu au voie să facă?
Amenzi de până la 100.000 lei pentru românii care locuiesc la casă. Ce nu au voie să facă?
Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună
Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună
Dan Șucu îi dă replica lui Șumudică. Vrea un mare antrenor român
Dan Șucu îi dă replica lui Șumudică. Vrea un mare antrenor român
Napoli, gata să plătească 10.000.000€ pentru un fotbalist din SuperLiga
FOTBAL:RAPID BUCURESTI-CFR CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET (25.09.2023)

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?
Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”