FOTBAL: UTA ARAD - UNIVERSITATEA CRAIOVA, CUPA ROMÂNIEI BETANO (01,11.2023)
Omul care l-a descoperit pe Valentin Mihăilă a dat verdictul în privința participării lui Vladimir Screciu la EURO 2024
fotbal bani
Exclusiv Clubul din SuperLigă care oferă salarii ”la nivelul Turciei, Portugaliei sau Spaniei”
luis
Luis Enrique și-a spus "oful" la flash-interviu, iar presa franceză a reacționat imediat: "Dezgustător!"
Digi Sport 1 Live
Acum

Foto Reacțiile steliștilor după prima victorie din acest an: ”Vom munci din greu să ne atingem obiectivul”

25.01.2017, 10:45

Steaua a obținut marți seara prima victorie din acest an. Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf s-a impus cu 1-0 în fața celor de la Vardar, prin golul marcat de Jakolis. Reușita fostului jucător al CFR-ului a fost prima pentru el în tricoul vicecampioanei. În primul amical, disputat în Turcia, steliștii au fost învinși cu 0-2 de Qarabag.

amical steaua
  • Liga 2: Corvinul - Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1

Titulari în cel de-al doilea amical din această pauză de iarnă, Sulley Muniru și Wilfred Moke s-au declarat mulțumiți după meciul cu Vardar, după cum reiese din postările pe care le-au făcut pe rețelele de socializare.

”Am făcut un meci foarte bun azi. O victorie frumoasă. Vom munci din greu să ne atingem obiectivul. 2017 va fi un an grozav. Forza Steaua”, a postat Muniru pe pagina sa de Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

”Prima victorie. Meci amical în Turcia. Lupta continuă, suntem încrezători”, a scris și Moke pe pagina sa de Facebok.

Formula de start folosită de Reghe în amicalul cu Vardar:

Niță - Ov. Popescu, Tamaș, Moke, Momcilovic - Pintilii, Muniru - Adi Popa, Alibec, De Amorim - Gnohere

Următorul amical al Stelei va avea loc pe 26 ianuarie, împotriva lui Terek Grozny, echipa la care evoluează românii Gabi Torje şi Gicu Grozav.

PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT 

Lotul Stelei pentru cantonamentul din Antalya:

PORTARI: Florin Niță, Eduard Stăncioiu, Ionuț Poiană;
FUNDAȘI: Gabriel Enache, Gabriel Tamaș, Alin Toșca, Wilfried Moke, Marko Momcilovic, Gabriel Simion;
MIJLOCAȘI: Adrian Popa, Antonio Jakolis, Ovidiu Popescu, Mihai Pintilii, Muniru Sulley, Vlad Achim, Lucian Filip, William De Amorim, Fernando Boldrin, Vlad Mihalcea;
ATACANȚI: Denis Alibec, Harlem Gnohere, Florin Tănase, Dennis Man, Alexandru Tudorie.

Acestora li se vor alătura, în scurt timp, Mihai Bălașa, care a semnat un contract pe 5 sezoane cu Steaua, și Francois Affolter, un fundaș central elvețian care este așteptat să ajungă sub comanda lui Reghe în cursul zilei de azi. 

sursa foto: Facebook/fcsteauabucuresti

Amicalele Stelei în cele două cantonamente:

S-au jucat:

Steaua - Qarabag 0-2 DETALII

Steaua - Vardar - 1-0 DETALII

Au mai rămas de jucat:

26 ianuarie: Steaua - Terek Grozny

28 ianuarie: Steaua - Slovan Bratislava

31 ianuarie: Steaua - Wisla Krakovia

02 februarie: Steaua - Hajduk Split.

Etichete: steaua , amical steaua , sulley muniru , muniru steaua , moke steaua , wilfred moke


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Screenshot 2024-04-04 at 20.52.10
Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă
muji
Marius Șumudică a reacționat, după ce Dan Șucu l-a ales pe Mircea Lucescu
marius-sumudica-7
Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham? Ce a apărut în presa britanică, după al 6-lea meci uitat pe bancă
Chelsea v Tottenham Hotspur, Premier League, Football, Stamford Bridge, London, UK - 02 May 2024
Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat
mada2
Recomandările redacției
luis
Luis Enrique și-a spus "oful" la flash-interviu, iar presa franceză a reacționat imediat: "Dezgustător!"

Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!
FOTBAL:RAPID BUCURESTI-UNIVERSITATEA CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET (27.11.2023)
Nici măcar Le Parisien n-a avut milă! Ziarul de casă al PSG-ului a descris echipa într-un singur cuvânt
Goncalo Ramos ( 9 - PSG ) looks dejected during the UEFA Champions League match between Paris Saint Germain and Borussia
Radu Drăgușin nici n-a vrut să audă! Transferul pe care l-a refuzat din start
Romania v Northern Ireland, International Friendly, Football, The National Arena, Bucharest, Romania - 22nd Mar 2024
Citește și
Exclusiv Duckadam a dat cărțile pe față, la 38 de ani după ce Steaua a câștigat CCE: ”Am fost aruncat ca o măsea stricată”
Exclusiv "O să mergi să dai cu târnăcopul". Cum a fost Marius Lăcătuș la un pas să-și rateze cariera de fotbalist
Marius Lăcătuș
O fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului
O fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului
Dan Șucu îl amână pe Marius Șumudică pentru un antrenor legendar: îl vrea la Rapid pe Martin O'Neill!
Dan Șucu îl amână pe Marius Șumudică pentru un antrenor legendar: îl vrea la Rapid pe Martin O'Neill!
Transformarea radicală a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani. Cum a ajuns să arate după viața grea dusă după Revoluție
Transformarea radicală a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani. Cum a ajuns să arate după viața grea dusă după Revoluție
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă
Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment
Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Cum scapi de respirația urât mirositoare de după consumul de alcool? Ce trebuie să mănânci?
Cum scapi de respirația urât mirositoare de după consumul de alcool? Ce trebuie să mănânci?
Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă
Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă
Victorie splendidă pentru Ana Bogdan la Roma: a învins o finalistă de Grand Slam
Victorie splendidă pentru Ana Bogdan la Roma: a învins o finalistă de Grand Slam
Surpriză: cel mai bine plătit jucător din SuperLigă n-ar fi de la FCSB!
gigi

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment
Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Digi Animal World
O pisică a reușit să inunde o casă întreagă din curiozitate: „Totul a început când a învățat să deschidă robinetul”
O pisică a reușit să inunde o casă întreagă din curiozitate: „Totul a început când a învățat să deschidă robinetul”