Video Marius Croitoru, scos din sărite de arbitrul George Găman: ”Nu-mi face așa că nu mă sperii!”
articol scris de Digi Sport10.04.2022, 18:35
Antrenorul celor de la FC Botoșani, Marius Croitoru (41 de ani) a făcut o criză de nervi pe finalul primei reprize în partida pe care echipa sa a disputat-o duminică, acasă, împotriva celor de la Sepsi, în etapa a 4-a din play-out-ul Ligii 1.
La Liga: Las Palmas - Real Betis, joi, 20:30, DGS 4
La Liga: Almeria - Barcelona, joi, 22:30, DGS 1
Tehnicianul moldovenilor a reclamat un cartonaș galben pentru unul dintre adversarii săi, însă centralul meciului George Găman a fluierat doar fault, fără sancțiune.
Marius Croitoru a făcut o criză de nervi la meciul cu Sepsi!
În urma protestelor vehemente, Marius Croitoru nu a obținut un cartonaș galben pentru adversari, ci pentru el! George Găman s-a îndreptat către antrenor și l-a avertizat, spunându-i că dacă nu se potolește îl va trimite în tribune.
Deoarece gesticula cu degetul spre el, Marius Croitoru a ținut să-l ”corecteze” pe arbitru spunându-i: ”Nu-mi face mie așa (n.r. - cu degetul) că nu mă interesează. Nu mă sperii!”, i s-a putut citi pe buze antrenorului.
George Găman nu a mai dorit să discute cu tehnicianul celor de la FC Botoșani, însă acesta și-a continuat tirada protestelor.
VIDEO: Momentul discuției dintre Marius Croitoru și George Găman!
Etichete: marius croitoru , george gaman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un medic legist a emis un avertisment după ce o anchetă a stabilit că o femeie a fost strangulată...