Cristiano Ronaldo a fost propus la Barcelona, însă Xavi a refuzat vehement! Anunțul catalanilor
articol scris de Digi Sport28.03.2022, 16:51
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a revenit în această vară la Manchester United, însă, după doar un sezon petrecut pe Old Trafford, lusitanul își dorește să plece din cauza prestațiilor modeste ale echipei.
Baraj SuperLigă: Botoșani - Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1
Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1
Chiar dacă Cristiano Ronaldo a avut parte de un start de sezon bun, actualul sezon a fost marcat și de multe momente neplăcute: Manchester United a fost eliminată în optimile Champions League de Atletico Madrid, iar, în Premier League, ”diavolii” sunt doar pe locul șase, cu un total de 50 de puncte.
Cristiano Ronaldo a fost propus la Barcelona, însă Xavi a refuzat vehement! Anunțul catalanilor
Potrivit publicației catalane El Nacional, agentul lui Cristiano Ronaldo, celebrul Jorge Mendes, l-a propus pe lusitan celor de la Barcelona.
Cvintuplul câștigător al Balonului de Aur își dorește cu disperare să plece de la Manchester United, echipa care l-a propulsat pe scena fotbalului mondial, după ce, în acest sezon, formația antrenată de Ralf Rangnik nu și-a îndeplinit niciun obiectiv.
Xavi Hernandez, antrenorul Barcelonei, exclude total această posibilitate din ”motive ce țin de club”.
”Xavi Hernandez pune punct trădării istorice dintre Barcelona și Real Madrid”, au notat cei de la El Nacional.
Cristiano Ronaldo a ratat mai multe bonusuri de performanță
Potrivit presei britanice, din cauza rezultatelor slabe din acest sezon, Ronaldo a pierdut deja o sumă uriașă. Lusitanul are mai multe bonusuri de performanță incluse în contractul său valabil pe doi ani, iar majoritatea celor legate de ediția actuală deja nu mai pot fi bifate.
Astfel, până acum, CR7 a pierdut în jur de aproximativ 6 milioane de euro. Suma mai poate crește până la finalul sezonului și, având în vedere situația de la Manchester United, scenariul este foarte probabil.
Etichete: barcelona , cristiano ronaldo , manchester united , xavi hernandez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un tânăr care a fost răpit în urmă cu 27 de ani și a fost găsit acum, în viață, în beciul vecinului...