romania
Adversara României la EURO 2024 are planul făcut: vine cu veteranii în Germania!
Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică
România, locul patru la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică
3
Denis Alibec i-a răspuns lui Gigi Becali, iar patronul FCSB-ului nu a rămas dator
Digi Sport 1 Live
Acum
Stirile Digi Sport

Video România - Armenia 1-0, în preliminariile CM 2022. “Tricolorii” au urcat pe locul doi în grupă, după un succes neconvingător

articol scris de Digi Sport
12.10.2021, 01:01

Naționala României a învins-o pe Armenia, scor 1-0, pe stadionul Steaua, în runda a opta din grupa J a preliminariilor pentru Cupa Mondială Qatar 2022.

Alex Mitriță, după golul marcat în Armenia - România / Foto: FRF.ro
Alex Mitriță, după golul marcat în Armenia - România / Foto: FRF.ro
  • Cupa României, finala: Corvinul - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1

  • Premier League: Manchester United - Newcastle, miercuri, 22:00, DGS 2

În urma acestui rezultat, coroborat cu victoria Germaniei în Macedonia de Nord, scor 4-0, România a urcat pe locul doi în grupă. Echipa pregătită de către Mirel Rădoi are 13 puncte, iar Macedonia de Nord și Armenia au câte 12 puncte.

Mitriță, decisiv pentru România

Pentru România urmează meciurile cu Islanda (11 noiembrie, acasă) și Liechtenstein (14 noiembrie, în deplasare).

România a controlat prima repriză și a avut o posesie a mingii de peste 70%. Alex Mitriță a înscris în minutul 26, cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat bine de către Răzvan Marin.

A fost al treilea gol al lui Alex Mitriță (26 de ani) în tricoul naționalei și prima reușită a naționalei României pe noul stadion Steaua.


În minutul 33, Mitriță putea să marcheze din nou, dar a șutat slab după ce a scăpat singur cu portarul.

Mkhitaryan a ratat două ocazii mari

În repriza a doua, Joaquin Caparros a făcut trei schimbări, iar Armenia a preluat inițiativa jocului.

Căpitanul Armeniei, Henrikh Mkhitaryan, a irosit două ocazii imense, în minutele 58 și 65.

În minutul 70, Ianis Hagi a fost aproape de un nou gol de generic. Din lovitură liberă de la 18 metri, mijlocașul ofensiv a șutat către vinclu, la colțul scurt, dar portarul Yurchenko a intervenit excelent.

Pe final de meci, ‘tricolorii’ au evut emoții la câteva centrări în careul lui Niță. Victorie la limită pentru România, care face un pas important către calificarea în play-off-ul pentru Cupa Mondială Qatar 2022.

VIDEO cu rezumatul meciului România - Armenia 1-0

Galerie Foto

Preliminarii CM 2022. Meciuri rămase de disputat din Grupa J

11 noiembrie 2021: Armenia – Macedonia de Nord (19:00), ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein (21:45)

14 noiembrie 2021: Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda (19:00)

Clasamentul grupei J din preliminariile CM 2022

România - Armenia, 1-0 (Mitriță 26')

Min. 90+5: S-a încheiat partida!

Min. 86: Cartonaș galben pentru Mihăilă, care va fi suspendat pentru meciul cu Islanda.

Min. 82: Schimbare în echipa Armeniei! A ieșit Udo, un mijlocaș, și a intrat Karapetyan, un atacant. Caparros riscă pentru un egal.

Min. 81: Dublă schimbare în echipa României! Au ieșit Ianis Hagi și Nicolae Stanciu, au intrat Valentin Mihăilă și Dragoș Nedelcu.

Min. 77: Schimbare în echipa Armeniei: a ieșit Spertsyan, a intrat Vardanyan.

Min. 75: Cartonaș galben pentru Voskanyan.

*Veste bună pentru România! Germania conduce cu 2-0 în Macedonia de Nord. Timo Werner a înscris în minutul 70.

Min. 70: Ocazie mare pentru România! Ianis Hagi a executat excelent o lovitură liberă de la 18 metri, dar portarul Yurchenko a respins mingea din apropierea vinclului de la colțul scurt.

Min. 68: Un membru al staff-ului Armeniei a fost eliminat de către arbitrul italian Daniele Orsato.

Min. 66: Schimbare în echipa României! A ieșit Andrei Rațiu, a intrat Cristi Manea.

Min. 66: Cartonaș galben pentru Spertsyan, care va fi suspendat pentru meciul următor!

Min. 65: Ocazie mare pentru Armenia! Zelarayan a centrat excelent pentru Mkhitaryan, care a luftat incredibil din careu.

Min. 62: Dublă schimbare în echipa României! Au ieșit Alex Mitriță și Claudiu Keșeru, au intrat Andrei Ivan și Olimpiu Moruțan.

Moruțan (22 de ani, Galatasaray) debutează pentru "tricolori".

Min. 58: Ocazie importantă pentru Armenia! Zelarayan a centrat perfect din banda dreapta, iar Mkhitaryan a lovit mingea cu capul, dar n-a nimerit poarta. Armenia deține inițiativa în repriza a doua.

*Germania a deschis scorul în Macedonia de Nord, prin Kai Havertz (50'). România a urcat pe locul doi în grupa J, cu 13 puncte. Macedonia de Nord și Armenia au câte 12 puncte.

Min. 55: Ocazie pentru Armenia! În urma unui corner, Haroyan a trimis o lovitură de cap pe centrul porții, iar Niță a fost atent.

*Sunt 13.576 de spectatori pe stadionul Steaua, potrivit organizatorilor.

Min. 46: A început repriza a doua! Trei schimbări în echipa Armeniei! Au ieșit Grigoryan, Barseghyan și Bayramyan, au intrat Geloyan, Zelarayan și Adamyan.

Min. 45: S-a încheiat prima repriză! Evoluție entuziasmantă pentru România, care a controlat jocul și a creat mai multe ocazii clare.

România a avut o posesie a mingii de 73%. Raportul ocaziilor de gol a fost 9-1, iar cel al șuturilor pe poartă a fost 3-0 pentru "tricolori".

Min. 39: Ocazie pentru România! Răzvan Marin a șutat de la 20 de metri, dar portarul Yurchenko a respins mingea în corner.

Min. 38: Cartonaș galben pentru Barseghyan, pentru un fault asupra lui Stanciu.

Min. 34: Ocazie pentru România! Cicâldău a șutat în forță din afara careului, iar portarul Yurchenko a respins mingea în corner.

Min. 33: Ocazie mare pentru România! Keșeru i-a pasat excelent lui Mitriță, care a scăpat singur cu portarul, dar a șutat slab, iar mingea a fost deviată în corner. 

Min. 29: Ocazie pentru România! În urma unui corner, mingea a ajuns la Cicâldău la marginea careului, iar mijlocașul a șutat din voleu, mult peste poartă.

Min. 26: GOL pentru România! 1-0! A înscris Alex Mitriță, cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de către Răzvan Marin.

Este al treilea gol al lui Alex Mitriță în tricoul naționalei și prima reușită a naționalei României pe noul stadion Steaua.

Min. 25: Ocazie pentru România! Keșeru a șutat de la marginea careului, dar mingea a fost deviată în corner.

*Armenia are doar două victorii în deplasare din iulie 2019 încoace, cu Georgia (2-1) și Liechtenstein (1-0).

Min. 18: România controlează jocul și încearcă să găsească spații în apărarea Armeniei. Raportul posesiei este 77-23% pentru “tricolori”.

Min. 11: Ocazie pentru România! Stanciu a executat o lovitură liberă din partea stângă și a centrat în careu pentru Chiricheș, care a ratat preluarea. Căpitanul “tricolorilor” era într-o poziție foarte bună.

Min. 4: Ocazie pentru România. Stanciu a recuperat mingea în apropierea careului advers, a depășit doi jucători, a intrat în careu, dar a șutat imprecis, mult pe lângă poartă.

Update 21:45 A început meciul de pe stadionul Steaua! Plouă de câteva ore, dar gazonul se prezintă în condiții bune.

*Înaintea partidei, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria fostului selecționer Cornel Drăgușin, care a decedat ieri.

Echipele de start:

  • România: Niță – Rațiu, Chiricheș (cpt), Nedelcearu, Bancu – Cicâldău, R. Marin, Stanciu – I. Hagi, Keșeru, Mitriță.
  • Armenia: Yurchenko – Terteryan, Voskanyan, Haroyan, Hovhannisyan – Udo, Grigoryan, Spertsyan – Barseghyan, Mkhitaryan (cpt), Bayramyan.

Rezervele:

România: Vlad, Moldovan – Toșca, Manea, Mihăilă, Ivan, Maxim, Nedelcu, Rus, Cordea, Moruțan, Albu. Selecționer: Mirel Rădoi.

Armenia: Aivazov, Buchnev – Arakelyan, Zelarayan, Vardanyan, Monroy, Mkoyan, Geloyan, Karapetyan, Muradyan, Adamyan, Margaryan. Selecționer: Joaquin Caparros.

Fanii tricolori au revenit pe stadionul Steaua. Au fost vândute aproximativ 15.000 de bilete

Galerie Foto

VIDEO cu imagini din vestiarul echipei naționale a României, la revenirea pe stadionul din Ghencea, după 12 ani

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Meciul de pe Stadionul Steaua, vital pentru calculele calificării

Înainte de antepenultima confruntare a tricolorilor din grupa J, aceștia se clasează pe locul 4, cu 10 puncte, la două lungimi distanță de armeni, care au același punctaj ca Macedonia de Nord. Lider este Germania, cu 18 puncte.

Un aspect important de luat în considerare este golaverajul, primul criteriu de departajare în cazul în care echipele termină cu același număr de puncte. România are +2, în timp ce Armenia înregistrează un record negativ de -2, iar Macedonia de Nord stă de departe cel mai bine, cu +9. 

Mirel Rădoi se confruntă și cu câteva probleme de lot înainte de duelul de pe Stadionul Steaua. George Pușcaș este suspendat după cartonașul galben primit cu Germania, iar în compartimentul defensiv Andrei Burcă și Ionuț Nedelcearu au șanse mici să joace, întrucât sunt accidentați. 

Cu toate acestea, veștile bune vin din partea lui Alexandru Maxim și Alexandru Cicâldău, fotbaliști care nu au putut fi titularizați cu Germania din cauza unor accidentări ușoare, dar care s-au antrenat normal și pot fi introduși pe teren cu Armenia din primul minut. 

De partea cealaltă, armenii reprezintă un adversar imprevizibil, întrucât folosesc mai multe sisteme de joc. În ultimele patru meciuri au jucat atât cu 4-2-3-1, cât și cu 4-1-4-1, iar în confruntarea din martie, pierdută de România cu 2-3, echipa pregătită de Joaquin Caparros a folosit 4-4-2.

Totuși, un lucru cert este că cel mai bun jucător al lor este Henrikh Mkhitaryan, fotbalist aflat sub comanda lui Jose Mourinho la AS Roma, cotat la 15 milioane de euro. 

România - Armenia, 21:45, LIVE TEXT pe www.digisport.ro. Echipele probabile: 

România: Niță - Rațiu, Chiricheș, Rus, Bancu - Nedelcu, Cicâldău, Stanciu - Hagi, Keșeru, Maxim

Armania: Yurchenko - Hovhannisyan, Voskanyan, Haroyan, Terteryan - Udo - Barsegyan, Spertsyan, Mkhitaryan, Adamyan - Zelarayan

Lotul României pentru meciurile cu Germania și Armenia din preliminariile CM 2022

Portari: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);

Fundași: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0) - accidentat, Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1);

Mijlocași: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11);

Atacanți: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 23/8) - suspendat.

Preliminarii CM 2022. Partide rămase de disputat din Grupa J:

  • 11 octombrie 2021: ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania (21:45)
  • 11 noiembrie 2021: Armenia – Macedonia de Nord (19:00), ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein (21:45)
  • 14 noiembrie 2021: Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda (19:00)

Clasamentul grupei J din preliminariile CM 2022

Etichete: romania , cupa mondiala , tricolori , preliminarii cm , campionatul mondial , cm 2022 , romania armenia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete

Bărbatul de 46 de ani care a fost omorât de doi tineri, de 16 și 20 de ani, lângă Parcul Crângași...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Tottenham Hotspur v Manchester City, Premier League, Football, Tottenham Hotspur Stadium, London, UK - 14 May 2024
Nota primită de Radu Drăgușin, după ce a jucat peste 100 de minute cu Manchester City

Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Radu Dragusin la meciul amical de fotbal dintre Romania si Irlanda de Nord, desfasurat pe Arena Nationala, vineri 22 mar
Cristi Tănase nu a stat pe gânduri, după ce soția a obținut ordin de restricție împotriva sa pentru 12 luni
tanase-sotie
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
Screenshot 2024-05-14 083442
8.300.000€ vrea Gigi Becali: trei echipe din Franța sunt interesate de fotbalistul adus cu 600.000€ la început de sezon
Recomandările redacției
3
Denis Alibec i-a răspuns lui Gigi Becali, iar patronul FCSB-ului nu a rămas dator

Când va lua Real Madrid decizia finală în privința lui Toni Kroos și Luka Modric
modric kross
Simona Halep vrea să renunțe la antrenorul Carlos Martinez, după doar 7 săptămâni de colaborare
SIMONA HALEP - DIGISPORT-118 (1)
The Sun anunță salariul uriaș pe care Neil Lennon îl va primi la Rapid
the sun
Citește și
Fotbalistul care are locul asigurat la EURO: ”Va fi acolo!”
Romania V Greece - International Friendly, Bucharest - 25 Mar 2022
S-a stabilit programul meciurilor pe care România le joacă înainte de EURO
Fanion, la meciul România - Islanda / Foto: Sport Pictures
Mădălina Ghenea, doar în costum de baie la bordul unui avion privat, pregătită de vară. "Pilotul se va prăbuși", i-au scris fanii
Mădălina Ghenea, doar în costum de baie la bordul unui avion privat, pregătită de vară. "Pilotul se va prăbuși", i-au scris fanii
A venit motivarea deciziei! Lovitură dură primită de FCSB și Gigi Becali: nu poate emite drepturi asupra palmaresului
A venit motivarea deciziei! Lovitură dură primită de FCSB și Gigi Becali: nu poate emite drepturi asupra palmaresului
Fostul milionar din fotbalul românesc e sărac lipit. Acum a ajuns să ”discute cu extratereștrii”
Fostul milionar din fotbalul românesc e sărac lipit. Acum a ajuns să ”discute cu extratereștrii”
Orlando Bloom, dezvăluiri despre Johnny Depp la filmările pentru seria „Pirații din Caraibe”. Comportamentul actorului american l-a uimit
Orlando Bloom, dezvăluiri despre Johnny Depp la filmările pentru seria „Pirații din Caraibe”. Comportamentul actorului american l-a uimit
Fosta iubită a lui Dorian Popa, super distracție în Dubai. Bruneta de 41 de ani și-a luat la ea numai ținute scurte, decupate și mulate
Fosta iubită a lui Dorian Popa, super distracție în Dubai. Bruneta de 41 de ani și-a luat la ea numai ținute scurte, decupate și mulate
Corvinul Hunedoara, opera unui antrenor despre care se vorbește prea puțin
Corvinul Hunedoara, opera unui antrenor despre care se vorbește prea puțin
Amenzi de până la 4.000 lei pentru românii care fac acest lucru. Dacă recidivează, suma se dublează
Amenzi de până la 4.000 lei pentru românii care fac acest lucru. Dacă recidivează, suma se dublează
Adevărul despre aflarea locației unui contact din WhatsApp, fără să știe
Adevărul despre aflarea locației unui contact din WhatsApp, fără să știe
Ora de start a meciului Simonei Halep. Românca joacă la Paris, dar visul numit Roland Garros s-a spulberat
Ora de start a meciului Simonei Halep. Românca joacă la Paris, dar visul numit Roland Garros s-a spulberat
Victorie! Naționala de handbal masculin a României, la doar un pas de Mondial după 31-30 cu Cehia
romania

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Fosta iubită a lui Dorian Popa, super distracție în Dubai. Bruneta de 41 de ani și-a luat la ea numai ținute scurte, decupate și mulate
Fosta iubită a lui Dorian Popa, super distracție în Dubai. Bruneta de 41 de ani și-a luat la ea numai ținute scurte, decupate și mulate
Digi World
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci
Digi Animal World
Momentul când un câine prinde o sticlă de apă precum un om. Stăpânul său a rămas șocat
Momentul când un câine prinde o sticlă de apă precum un om. Stăpânul său a rămas șocat