adi popa bataie
Exclusiv Reacție neașteptată la adresa CSA Steaua și a lui Adi Popa: ”După ce l-ai dat afară, îl aduci la 35 de ani?”
altai
Dramatic! Cum s-a încheiat primul meci jucat de Al-Tai după plecarea lui Reghecampf
Screenshot 2024-04-27 at 23.03.18
Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”
Digi Sport 1 Live
Acum

VIDEO Ratarea victoriei l-a scos din minți pe Reghe. Şi-a certat jucătorii chiar pe teren

07.11.2013, 10:11

Din momentul în care a ajuns să fie antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf a instaurat un obicei după fiecare meci oficial al echipei.

Astfel, indiferent de scorul înregistrat pe tabelă, tehnicianul, în vârstă de 39 de ani, și-a adunat mereu elevii în centrul de la mijlocul terenului, imediat după fluierul de final al arbitrului, pentru a le ține un scurt spech înainte de a pleca toată lumea spre vestiare.

Așa s-a întâmplat și după înfrângerea umilitoare de acasă din fața lui Stuttgart, din sezonul trecut al Europa League, dar și după victoria cu 1-0 în fața celor de la Chelsea, din aceeași competiție. Și acum în UEFA Champions League, “Reghe“ a păstrat tradiția. Antrenorul a rămas calm și după 0-4 cu elevii lui Jose Mourinho, din etapa a doua a Grupei E.

La Basel, Reghecampf a răbufnit însă. Ratarea, printre degete, a unei victorii care ar fi asigurat, în mare măsură, calificarea Stelei în primăvara Europa League l-a scos din minți pe antrenorul din Ghencea.

Imediat după ce arbitrul Benquerenca a fluierat finalul partidei de coșmar din Elveția (1-1, VIDEO), Reghecampf a intrat pe gazon îndreptându-se spre jucători. A dat repede mâna cu Murat Yakin, după care și-a văzut de de drum. Era vizibil iritat, ba chiar nervos. Le-a făcut semne de la distanță propriilor elevi, ducând degetele arătătoare la cap, reprosându-le acestora că n-au gândit cum trebuie tratată ultima fază a partidei.

reghecampf basel
  • SuperLiga: Poli Iași - UTA, duminică, 18:15, DGS 1

  • SuperLiga: CFR Cluj - Sepsi, duminică, 21:00, DGS 1

Ilie Dumitrescu, de partea lui Reghecampf

Georgievski, principalul vinovat de la golul lui Sio, a fost primul fotbalist luat în colimator. Reghecampf i-a explicat prin gesturi largi și pe un ton ridicat modul în care s-a poziționat pe teren.

Apoi, antrenorul campioanei și-a vărsat năduful și pe Tănase, căruia i-a reproșat mai multe inadvertențe din repriza a doua.

După aceste momente, Reghecampf s-a mai calmat și a avut un discurs echilibrat atât la flash-interviul acordat pentru Digi Sport (VIDEO), cât și la conferința de presă.

Tirada antrenorului a continuat însă la vestiare. Jucătorii au plecat de la stadion extrem-extrem de afectați, cel mai abătut fiind Adi Popa.

De partea lui Laurențiu Reghecampf este și Ilie Dumitrescu. Fostul mare fotbalist l-a criticat pe Georgievski, dar și pe Adi Popa.


“L-au prins pe Georgievski singur contra doi. Iese la duel aerian, pierde cu adversarul. Trebuia să fie inspirat și să rămână pe loc, sa nu facă presing de întâmpinare. Apoi, când faza a continuat, Georgievski a mers după jucător, dar n-a avut viteză să-l prindă.

Adi Popa trebuia și el să coboare în apărare. Așa mai aveam o șansă. Nu se poate așa ceva. E lipsă de concentrare“, a punctat analistul Digi Sport. 

Etichete: steaua , laurentiu reghecampf , reghecampf , reghecampf steaua , tanase , adi popa , reghecampf jucatori steaua , reghecampf si-a certat jucatorii , gergievski


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
„Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi”. Răsturnare de situație în cazul morții disidentului rus
„Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi”. Răsturnare de situație în cazul morții disidentului rus

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus, Vladimir Putin, probabil nu a...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
man
S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia

Dennis Man, OUT din lotul Parmei. Ce se întâmplă cu internaționalul român în Italia
Mp Genova 19/01/2024 - campionato di calcio serie B / Sampdoria-Parma / foto Matteo Papini/Image nella foto: esultanza g
A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”
Screenshot 2024-04-26 at 18.36.18
Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului
promovare
Dinamo ar urma să-și schimbe sigla din sezonul viitor! Cum arată noua emblemă
Screenshot 2024-03-27 at 20.36.16
Recomandările redacției
Screenshot 2024-04-27 at 23.03.18
Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!
mm-stoica2
Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul
Screenshot 2024-04-28 at 00.03.15
Foto Mesajul controversat publicat de FCSB, după câștigarea titlului
Screenshot 2024-04-27 at 22.52.04
Citește și
După 12 ani, Adi Popa a dezvăluit câți bani i-a dat Gigi Becali
3.FOTBAL:STEAUA BUCURESTI-VIITORUL CONSTANTA 4-0,LIGA 1 (18.10.2013)
Laurențiu Reghecampf a reacționat după ce a fost pus sub urmărire penală: ”Victima sunt eu!”
profimedia-0861262505
Avea tot viitorul în față, dar a paralizat de la o supă. În 24 de ore, viața unei tinere de 23 de ani s-a transformat într-un calvar
Avea tot viitorul în față, dar a paralizat de la o supă. În 24 de ore, viața unei tinere de 23 de ani s-a transformat într-un calvar
Gigi Becali, în dificultate: „Mă ispitești. Cum să-i spui lui Becali asta? Mai bine bag ștreangul la gât”
Gigi Becali, în dificultate: „Mă ispitești. Cum să-i spui lui Becali asta? Mai bine bag ștreangul la gât”
Lista tuturor adversarelor pe care FCSB le va întâlni în preliminariile Ligii Campionilor, tur cu tur!
Lista tuturor adversarelor pe care FCSB le va întâlni în preliminariile Ligii Campionilor, tur cu tur!
Michael Douglas sfidează trecerea timpului. Cum reușește actorul să arate atât de bine la aproape 80 de ani: „Arată cu 20 de ani mai tânăr”
Michael Douglas sfidează trecerea timpului. Cum reușește actorul să arate atât de bine la aproape 80 de ani: „Arată cu 20 de ani mai tânăr”
Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”
Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Cum trebuie să circule șoferii într-un giratoriu cu 2 sau mai multe benzi pentru a nu încălca legea
Cum trebuie să circule șoferii într-un giratoriu cu 2 sau mai multe benzi pentru a nu încălca legea
Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie
Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie
FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi
FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi
Laurențiu Reghecampf, pus sub urmărire penală din cauza conflictului cu Anamaria Prodan! ”Dosar de violență în familie”
colaj reghecampf anamaria prodan

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”
Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”
Digi World
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
Digi Animal World
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”