simo
Lovitură grea pentru Simona Halep, după accidentarea la genunchi
Simona Halep la Roland Garros. Sursa Foto, Getty (5)
Simona Halep: ”Nu mi-a venit să cred”. Ce a spus despre retragere
Italian soccer Serie B match - SSC Bari vs US Cremonese
Malcom Edjouma, OUT!
Digi Sport 1 Live
Acum
Stirile Digi Sport

Video Exclusiv ”Trebuie să fiu puțin nervoasă pe teren!” Simona Halep dezvăluie cheia succesului personal

25.03.2017, 10:10

Simona Halep (25 de ani), calificată în turul al treilea la Miami, după victoria contra japonezei Naomi Osaka, scor 6-4, 2-6, 6-3, a vorbit, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport, atât despre forma de moment, cat mai ales de principalul obiectiv pe care-l are sportiva noastră pe termen scurt și mediu.

captura halep
  • Futsal: CFR Timișoara - United Galați, marți, 17:00, DGS 3

  • Media: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1

”Mă așteptam ca Naomi să joace bine, dar nu chiar așa, mai ales că a fost vânt iar ea este o jucătoare puternică. Din punct de vedere fizic sunt bine, m-am antrenat non-stop după Indian Wells. Am ajuns la un nivel mult mai ridicat decât am fost la Indian, dar încă nu pot spune că sunt 100% refăcută.

Dar, nu mă voi opri. Mă voi antrena specific, chiar dacă sunt în plin turneu. Vreau să fiu gata și în cea mai bună formă pentru Fed Cup, pentru turneele viitoare, însă îmi trebuie timp și răbdare”, a spus Halep, într-un interviu acordat corespondentului Digi Sport la Miami, Gabriel Morariu.

Halep a explicat de ce îl cheamă mereu pe Cahill pe teren

Halep este conștientă că pregătirea fizică este extrem de importantă în tenisul de azi.

”Este dificil să joci mereu contra fetelor care lovesc tare. Trebuie să mă adaptez, pentru că majoritatea fetelor joacă în forță acum. La prima revenire după ploaie am jucat slab, dar după aceea am știut ce să fac și am câștigat imediat două game-uri”, a mai spus Simona.

Miami Open e ÎN DIRECT la Digi Sport în perioada 21 martie - 2 aprilie.


Numărul 5 WTA a vorbit și despre colaborarea pe care o are cu antrenorul Darren Cahill.

”Mă întreabă mereu cum mă simt, pentru că cel mai important lucru este să fiu bine din punct de vedere fizic. Acum mi-a zis că pot să alerg 100%. Îmi dă o liniște foarte mare, d-aia îl chem. Vorbește pe limba mea, mă înțelege și știe că trebuie să fiu puțin nervoasă pe teren ca să pot să mă simt în largul meu”, a completat Simona Halep, pentru Digi Sport.

PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT

Programul meciurilor transmise azi de Digi Sport

WTA Miami Open (ziua 5):

Garbine MUGURUZA (ESP) vs. Shuai ZHANG (CHN) - 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2
Kirsten FLIPKENS (BEL) vs. Dominika CIBULKOVA (SVK) - nu inainte de 22:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2
Sorana CIRSTEA (ROU) vs. Caroline WOZNIACKI (DEN) - nu inainte de 04:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

ATP Miami Open (ziua 4):

Stan WAWRINKA (SUI) vs. Horacio ZEBALLOS (ARG) - 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 4
Roger FEDERER (SUI) vs. Frances TIAFOE (USA) - 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2
Borna CORIC (CRO) vs. Dominic THIEM (AUT) - 23:45 , ÎN DIRECT la Digi Sport 3
Robin HAASE (NED) vs. Juan Martin DEL POTRO (ARG) - nu inainte de 02:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2


Etichete: simona halep , halep digi sport , halep exclusiv miami , halep osaka , halep simona


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui Ebrahim Raisi. Răspunsul americanilor
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui Ebrahim Raisi. Răspunsul americanilor

Statele Unite au transmis că le-a fost solicitat ajutorul de către Iran după prăbușirea...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
gigi-becali
OUT de la FCSB după eșecul cu Rapid! Gigi Becali: ”Poate găsește să se ducă undeva”. Alți doi jucători vor fi împrumutați

Gigi Becali n-a stat prea mult pe gânduri, după ce Răzvan Lucescu a luat titlul cu PAOK
razvan gigi (1)
6.000.000€ pentru Dennis Man!
Aris - PAOK 1-2. Victorie istorică: PAOK a câștigat titlul! Răzvan Lucescu e campionul Greciei!
Griechenland - Fußball Super League Saison 2023-2024 Apostolis Nikolaidis Stadion Athen, 01.10.2023 Panathinaikos Athen
Patronul lui PAOK a rupt tăcerea! Ce mesaj i-a transmis lui Răzvan Lucescu
UEFA Champions League play-off first leg match Benfica vs PAOK
Recomandările redacției
Italian soccer Serie B match - SSC Bari vs US Cremonese
Malcom Edjouma, OUT!

"Nebunie!" Imaginile cu Răzvan Lucescu au fost publicate și fac înconjurul lumii
Wenum Wiesel, Netherlands. 01st July, 2022. WENUM-WIESEL, NETHERLANDS - JULY 1: head coach Razvan Lucescu of PAOK Saloniki during a Training Session of PAOK Saloniki at Sportpark Wiesel on July 1, 2022 in Wenum-Wiesel, Netherlands (Photo by Patrick Goosen
Anunțul neașteptat al lui Gigi Becali despre Florinel Coman
florinel-coman
Fără ei nu se poate. Arne Slot a decis cine sunt cei patru jucători ”cheie” de la Liverpool
ROTTERDAM ,11-02-2024 , Stadium de Kuip, Dutch eredivisie football season 2023 / 2024. Match between Feyenoord and Spart
Citește și
Aryna Sabalenka e convinsă despre Simona Halep! Mesajul bielorusei pentru româncă
Tennis: WTA Finals
Simona Halep, salt în clasamentul WTA. Pe ce locuri se află Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu
SIMONA HALEP - DIGISPORT-45
Un bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”
Un bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”
Neluțu Varga anunță primul transfer pentru Dan Petrescu la CFR Cluj: „Ne-am înțeles pentru un an"
Neluțu Varga anunță primul transfer pentru Dan Petrescu la CFR Cluj: „Ne-am înțeles pentru un an"
Vedeta lui CSA Steaua regretă transferul la FCSB: „Am cedat presiunii lui Gigi Becali!”
Vedeta lui CSA Steaua regretă transferul la FCSB: „Am cedat presiunii lui Gigi Becali!”
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”
Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Recalculare: Cine sunt pensionarii care pierd la pensie cei mai mulți bani? Unii rămân fără 1.000 lei
Recalculare: Cine sunt pensionarii care pierd la pensie cei mai mulți bani? Unii rămân fără 1.000 lei
Semnul de circulație care pune în dilemă șoferii români. Ce reprezintă indicatorul rutier de fapt
Semnul de circulație care pune în dilemă șoferii români. Ce reprezintă indicatorul rutier de fapt
FCSB poate da peste Răzvan Lucescu în Liga Campionilor! Lista completă a posibililor adversari ai campioanei României
FCSB poate da peste Răzvan Lucescu în Liga Campionilor! Lista completă a posibililor adversari ai campioanei României
Oficial Simona Halep, OUT! Fostul lider mondial a luat decizia
profimedia-0361486840

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”
Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi e greu să mă concentrez”
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi e greu să mă concentrez”