WhatsApp Image 2024-04-28 at 17.14.57
Video Semn? Alături de cine a fost surprins Zinedine Zidane
Australian Open - Nadal Out In Second Round
Rafael Nadal s-a calificat în turul doi la Madrid Open! Victorie fără drept de apel pentru spaniol
Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj
Digi Sport 1 Live
Acum

Europa a câștigat prima ediție a Laver Cup, datorită victoriei lui Federer în fața lui Kyrgios

24.09.2017, 23:50

Echipa Europei a învins-o cu 15-9 pe ce a restului lumii, la Praga, în prima ediție a Laver Cup, după ce Roger Federer a câștigat meciul decisiv în fața lui Nick Kyrgios, cu 4-6, 7-6(6), 11-9.

fed nadal-1
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

În ultima zi, în care fiecare victorie a valorat trei puncte, ”Restul lumii” a reușit să câștige pentru prima dată două dintre cele patru meciuri, după ce, în precedentele două zile, a reușit câte o victorie în fiecare.

Vineri, atunci când succesul echivala doar un punct, singurul meci pe care europenii l-au pierdut a fost cel de dublu, în care Berdych și Nadal au fost învinși de Kyrgios și Sock.

Apoi, sâmbătă, când în scenă au intrat Federer și Nadal, Kyrgios i-a adus echipei sale alte două puncte, după ce l-a bătut pe Berdych. Primii doi jucători ai lumii au reușit însă să se impună, mai întâi, la simplu, iar, apoi, să câștige și la dublu, în fața lui Querrey și Sock.

În ultima zi, Sock și Isner au câștigat la dublu și au redus din diferență, însă succesul lor a fost anulat de cel al lui Zverev în fața unul alt american, Querrey. Ulterior, Nadal, când a avut ocazia să rezolve problema învingătoarei, a pierdut cu Isner, iar cel care a adus punctele decisive a fost Federer.

Rezultatele meciurilor:


Ziua 1:
1-0: Marin Cilic - Frances Tiafoe 7-6(3), 7-6(0)
2-0: Dominic Thiem - John Isner 6-7(15), 7-6(3), [10–7]
3-0: Alexander Zverev - Denis Shapovalov 7-6(3), 7-6(5)
3-1: T. Berdych / R. Nadal - N. Kyrgios / J. Sock 3-6, 7-6(7), [7–10]

Ziua 2:
5-1: Roger Federer - Sam Querrey 6-4, 6-2
7-1: Rafael Nadal - Jack Sock 6-3, 3-6, [11–9]
7-3: Tomas Berdych - Nick Kyrgios 6-4, 6-7(4), [6–10]
9-3: R. Federer / R. Nadal - S. Querrey / J. Sock 6-4, 1-6, [10–5]

Ziua 3:
9-6: T. Berdych / M. Cilic - J. Sock / J. Isner 6-7(5), 6-7(8)
12-6: Alexander Zverev - Sam Querrey 6-4, 6-4
12-9: Rafael Nadal - John Isner 5-7, 6-7(1)
15-9: Roger Federer - Nick Kyrgios 4-6, 7-6(6), [11–9]

A doua ediție a Laver Cup se va disputa anul viitor, în United Center din Chicago, Illinois (Statele Unite), iar căpitanii celor două echipe vor fi tot Bjorn Borg (Europa) și John McEnroe (Restul lumii).

PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT

Etichete: europa , rafael nadal , roger federer , restul lumii , laver cup


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
*EXCLUSIVE* Former Swedish footballing Maverick Zlatan Ibrahimovic wearing a Ferrari cap spotted with his wife Helena Seger as they enjoyed a spot of lunch at Palazzo Parigi Hotel in Milan.
Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Irina Shayk / Foto: Instagram@irinashayk
”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină
8
După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit
dragusin
Pensia lui Rică Răducanu: nu s-a ferit să spună suma pe care o încasează lunar
rica raducanu
Recomandările redacției
Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”
February 25, 2024, Sfantu Gheorghe,Romania, Superliga Season 2023-2024, Stage 27, SEPSI OSK vs FC Universitatea Cluj, Se
La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj
FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-FCSB, SUPERLIGA SUPERBET (28.01.2024)
Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”
Citește și
Nadal nu l-a uitat pe Ion Țiriac după eliminarea de la Madrid Open: ”Următoarele generații se vor bucura, cu siguranță!”
tiriac-nadal-profimedia
Video Emoție pură! Nadal a fost eliminat de la Madrid și și-a luat rămas-bun: ”O amintire de neuitat”. ”Râuri” de lacrimi în loja sa
rafa-nadal
Cum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat
Cum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat
Gigi Becali, donații de zeci de milioane de euro la Muntele Athos: „O să fie un sfânt!"
Gigi Becali, donații de zeci de milioane de euro la Muntele Athos: „O să fie un sfânt!"
Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere
Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"
Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place
Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze Foto & video
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze Foto & video
Care a fost ultima replică a lui Dem Rădulescu? „Apoi a căzut și a murit". De ce i se spunea Bibanu?
Care a fost ultima replică a lui Dem Rădulescu? „Apoi a căzut și a murit". De ce i se spunea Bibanu?
Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună
Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună
Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța
Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța
Video A pierdut în fața lui Nadal și la final a făcut un gest la care nimeni nu se aștepta: ”Nu sunt sigur care e protocolul”
Madrid Mutua Open

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place
Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”