FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-UTA ARAD, PLAY OUT SUPERLIGA SUPERBET (12.05.2024)
”Mitraliat” de Mircea Rednic la conferință, conducătorul lui Dinamo a venit cu replica
FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-UTA ARAD, PLAY OUT SUPERLIGA SUPERBET (12.05.2024)
Foto Au sărbătorit ca pe un trofeu! Fanii lui Dinamo au invadat terenul și au declanșat fiesta alb-roșie
WhatsApp Image 2023-06-25 at 20.18.38 (1)
OUT! Plecarea lui Daniel Niculae de la Rapid tocmai a fost anunțată oficial
Digi Sport 1 Live
Acum
LIVE Liga Digi Sport

Exclusiv Dolha: "Rednic e cel mai bun". De ce a plecat de la Sepsi și o declarație: "Vasile Maftei e peste Oblak"

articol scris de Andru Nenciu
06.07.2020, 08:17

Emilian Dolha (40 de ani) povestește în ultima parte a interviului pentru Digi Sport alte momente importante ale carierei sale. 

Dolha
Emilian Dolha / Foto: Sport Pictures
  • Futsal: CFR Timișoara - United Galați, marți, 17:00, DGS 3

  • Media: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1

Timpul se derulează cu încetinitorul. Dolha revede imginiile cu Hizo sau Rednic la Pro Rapid, dar și secvențele cu unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din istoria Poloniei.

E atent la ce se întâmplă în fotbalul românesc, susține că începe să se piardă esența postului de portar și explică de a plecat de la Sepsi.

Digi Sport l-a teleportat și în vestiarul lui Guardiola, dar și în cel al Romei, în care De Rossi spunea că ar lua o bâtă să-și oprească ai săi colegi să stea pe telefoanele mobile. 

Ai lucrat și în România, dar și afară sau la loturile naționale, la diverse acțiuni, de la U21 sau naționala mare, cu mulți antrenori de top. Cine te-a marcat?
Mircea Rednic se află pe primul loc în topul meu, deși am lucrat și cu alți antrenori cu nume sonore, cu foști selecționeri, vreo 7-8, sârbi, polonezi, români. Rednic e peste ei pentru că simțea jucătorul, pentru că știa să-l motiveze. Și Viorel Hizo, chiar dacă se spunea despre dânsul că are metode învechite, era puternic, era impunător. Mă făcea să mă simt puternic în ziua meciului.


Știu că Buffon e preferatul tău. Continuă tu de aici.
Îmi mai plăceau Peter Schmeichel, Oliver Kahn, Angelo Peruzzi. Bine, putem vorbi și despre Lev Iasin, Gordon Banks sau Arconada.

Galerie Foto

Faza de construcție începută cu portarul. "Ca să preiei de la Guardiola și să încerci prin România mi se pare o mare eroare"

Am observat că s-a tot preluat și în România sau se încearcă stilul lui Guardiola, cu construcția de la portar. Care e opinia ta, avem astfel de portari? Știi unul dintre principiile lui despre fotbal, "Până în ultima mea zi de antrenorat, voi începe faza de construcție cu goalkeeperul". 
Nu pot eu comenta ce făcea el la Barcelona sau Bayern sau ce face acum la City. Tu l-ai văzut pe Roman Burki? Îl știi?

L-am văzut, dar nu pot să spun și că știu ce stil are.
E portarul Borussia Dortmund.

Asta știu.
Și-ți place cum o alimentează?

Ce face?
O alimentează, adică degajează. Și joacă la una dintre cele mai valoroase echipe ale Europei. Ți-aș mai zice încă zeci de portari care procedează la fel și joacă la echipe de top. În capul listei ar fi Oblak! L-ai văzut pe Buffon să o gâdile, să înceapă de la el construcția. Sau l-ai văzut pe Oliver Kahn!? Fiecare vede în felul lui fotbalul, dar ca să preiei de la Guardiola ce face el și să încerci prin România mi se pare o mare eroare.

Dolha: "N-avem infrastructură, jucătorii se vând pe 10 rânduri de echipament. Pe stadioanele din Liga 2 și Liga 3 țopăie mingea de dansează și cârtițele"

De ce?
Am fi într-o mare eroare. Noi n-avem nimic! N-avem infrastructură, n-avem calitate fotbalistică de acel nivel, se vând jucătorii pe 10 rânduri de echipament. Te-ai dus vreodată pe un stadion din Liga a doua sau a treia? Sau pe "Marin Anastasovici"?

Nu poți să spui că nu s-au mai construit stadioane în România, s-au ridicat și în orășele, și în comune...
Fugi de-aici, țopăie mingea de dansează și cârtițele. Ăsta e adevărul, nu ne putem raporta la ideile antrenorilor mari de-afară pentru că ei au crescut și se dezvoltă într-un mediu total diferit. Kepa îți place? L-ai văzut cum joacă? Dacă ar avea nevoie să înceapă faza de construcție de la portar, l-ar pune pe ăla micu' în poartă!

Pe Kante?
Kante! Cine vrea din România să preia această idee, i l-aș recomanda pe Vasile Maftei. Creează și superioritate, iese bine cu ea la picior. (n.r. - Vasile Maftei e secundul lui Bogdan Andone, la Astra Giurgiu), deci e mai bun ca Oblak. Ca să-ți răspund final, cred că se pierde ideea de bază a ceea ce înseamnă portarul la fotbal. Și din această cauză se iau atât de multe goluri la fotbal, pentru că avem probleme în prinderea mingii, în deplasarea în spațiul porții, în ceea ce înseamnă tehnica jocului de portar.

Citește aici PRIMA PARTE a interviului cu Ema Dolha: "Am dormit pe preș când am ajuns la Rapid". Coreea de Nord, Martin Tudor și influencerii "maimuțoi" de pe Instagram

Citește aici A DOUA PARTE a interviului cu Ema Dolha: "Dinamo m-a îmbolnăvit!" De ce preferă "trei nebuni", istoria ceasului de la Borcea și episodul Turcu

Mulți dintre fotbaliștii și sportivii de azi au o relație strânsă cu telefonul. De Rossi, în urmă cu câțiva ani, spunea că e deranjat de tinerii jucători ai Romei: "Îmi vine să iau o bâtă de baseball și să le sparg dinții", afirma el. Vezi și în România cazuri asemănătoare de fotbaliști lipiți de telefon?
Am observat și eu această boală a fotbalistului de azi, să stea lipit pe telefon. Eu îmi las telefonul în geantă sau în mașină, așa mi-l lăsam și în trecut. Eu sunt mai dinozaur, mi se pare o pierdere de timp, trebuie să intri în atmosfera antrenamentelor, nimic nu mai trebuie să te perturbe. Prea mult se stă pe telefon, mult prea mult.

Ema Dolha - de ce a plecat de la Sepsi Sfântu Gheorghe: "Ar trebui să pronunț numele cuiva care e echivalentul mulțimii vide"

Hai să vorbim și despre experiența ta la Sepsi. De ce-ai plecat în iarnă de la Sepsi?
Ar trebui să pronunț numele cuiva care pentru mine e echivalentul mulțimii vide. Și nu vreau.

Insist și te întreb altfel? Ești dezamăgit de cineva anume?
N-aș vrea să folosesc un eufemism. Dar mi-au rămas la inimă oameni de acolo, de la Jolty și Doghy, care făceau terenul, la fetele de la Bertys care ne dădeau să mâncăm, la băieții de la sală și terminând cu domnii Dyosegy și David, adică oamenii de acolo. Acolo e o comunitate de oameni extraordinară, care m-a făcut să mă simt incredibil de bine și le mulțumesc.

Te-a dezamăgit cineva anume?
Să spun că sunt dezamăgit? Doar de mine pentru că am permis unui prieten să mă dezamăgească. Poate am supraevaluat relația, dar până la urmă fiecare își cunoaște prioritățile și îi doresc tot binele din lume. Și sper să ajungă un mare antrenor, pentru că el își dorește. 

Cine sunt portarii preferați din Liga 1 plus cei mai buni stoperi: "Tamaș și Marius Constantin"

Îi știi pe portarii din Liga 1 și Liga 2, cine îți place?
Căbuz și Lazar. Și cel de la Botoșani, Pap.

Cu ce fundași din Liga 1 pe care i-ai urmărit în acest sezon te-ai simți în siguranță în poartă?
Cu Tamaș și Marius Constantin. Tamaș e cel mai bun, nu-l vezi? Ai nevoie de confirmarea mea!?

  • Actualul antrenor de portari a evoluat pentru Gloria Bistrița, Olimpia Satu Mare, Rapid, Wisla Krakowia, Lech Poznan, Dinamo, FC Fakel Voronej și Universitatea Cluj. 
  • Un titlu de campion, două Cupe și două Supercupe are în palmares fostul goalkeeper, toate cu Rapid.
  • Mai are două finale de Cupă jucate, una cu Dinamo și una cu U Cluj
  • În sezonul 2006-2007 a fost numit cel mai valoros portar din campionatul Poloniei
  • 2 selecții are Dolha în naționala României

Kuba Blaszczykowski, fostul coleg al lui Dolha, a salvat Wisla Krakowia de la faliment. "Avea 19 ani, venea și-mi lua un sac de mingi". Drama polonezului

Aș vrea să vorbim și de un fost coleg de-al tău, din Polonia, devenit celebru în Germania. Kuba Blaszczykowski a salvat în această iarnă Wisla Krakowia de la faliment și a devenit principal finanțator.
Un gest fin, caracteristic lui, un tip cu inimă mare, mă bucur că și-a investit banii în fotbal. E un campion și nu-l etichetez așa după numărul de trofee, campionii se văd după cum se comportă, după cum înceară să ajute și după cum încearcă să devină oameni mai buni. Ca fotbalist, ca să-ți fac o paralelă cu un jucător din România, semăna cu Neluțu Sabău.

Spune-mi un episod care ți-a rămas în minte cu el.
La antrenamente, eu luam sacii cu mingi și le căram spre teren și înapoi în vestiar. Era moda ca fotbaliștii mai în vârstă să nu care sacii, dar eu o făceam. El venea de fiecare dată la mine și-mi lua un sac. Un fotbalist cu o disponibilitate mare la efort, complet. Avea dribling, pasă lungă, ultima pasă... 

A avut o copilărie grea, în cartea sa a povestit că a asistat la momentul în care tatăl i-a ucis mama. „Am trecut prin multe momente dificile și știu că, orice mi s-ar întâmpla, am trecut prin ceva și mai greu”, povestește el, în carte.
Era introvertit, îți dai seama că era un subiect tabu pentru el. O singură dată l-am auzit vorbind despre asta, când portarului Pawelek, colegul meu, i-a murit mama. Fusese anunțat chiar înaintea unui meci și, după partidă, când eram în aeroport, Kuba a venit lângă noi și l-a îmbărbătat, spunându-i că și lui i-a murit mama, dar în copilărie, și într-un mod tragic.

  • Blaszczykowski a povestit tragedia în autobiografia sa. Polonezul se afla acasă când tatăl său a ucis-o pe mama sa.
  • Kuba avea doar 5 ani.
  • Tatăl jucătorului a fost condamnat la 15 ani de închisoare.
  • "Nu mi-a fost ușor să public așa ceva, dar e un moment pe care nu-l voi uita toată viața", a spus polonezul, în 2015, pentru publicația Die Welt.

Dolha și intervenția medicului Liviu Bătineanu: "Mi-a scos pe viu o tijă de titan cu un ac bont, ca de pescuit". Ce spune despre fiica lui, Sara

Câte tricouri ai acasă?
Mai am pe acasă câteva tricouri înrămate cu autografele colegilor, mi s-a întâmplat odată să-mi ceară un portar cunoscut tricoul și știam că nu am voie să-l dau, pentru că nu prea aveam seturi de echipamente, nici nu știam pe unde să mai scot cămașa în fața lui, dar am avut mare noroc.  M-a salvat magazinerul care mi-a adus un tricou și am ieșit, în cele din urmă, basma curată.

Ai mai multe degete traumatizate din timpul carierei. Cum ai trecut iarna asta?
Când e frig, simt un oarecare disconfort, nu mă deranjează, în adevăratul sens al cuvântului. La un moment dat, m-am operat la degetul auricular de la mâna dreaptă și aveam o tijă din titan în el. De peste o lună stăteam așa și nu mai suportam. Și i-am zis medicului de la Dinamo, Liviu Bătineanu, să-mi scoată tija. Mi-a scos pe viu titanul, fără anestezie, m-au luat toate căldurile. Un vârf bont, ca acul de pescuit și lung de 7-8 centrimetri. Stătusem cu tija vreo 40 de zile, chiar în perioada în care m-am operat la umăr.

O ultimă întrebare. Ai fi vrut ca fata ta, Sara, să facă sport?
Aș fi vrut, dar nu e de ea. Are acum 12 ani, învață foarte bine și sunt tare mândru de ea. Îmi pare rău că era foarte mică atunci când jucam și îmi mai pare rău că n-am luat-o pe teren la finala Cupei, U Cluj - Steaua. Dar sunt sigur că va citi acest interviu.

Îți mulțumesc și succes!
Îți mulțumesc și eu pentru acest interviu, ne auzim peste doi ani. 

Etichete: polonia , mircea rednic , vasile maftei , sepsi , dolha , emilian dolha , tamas , ema dolha , oblak , blaszczykowski , cabuz , dolha interviu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui Ebrahim Raisi. Răspunsul americanilor
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui Ebrahim Raisi. Răspunsul americanilor

Statele Unite au transmis că le-a fost solicitat ajutorul de către Iran după prăbușirea...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
razvan gigi (1)
Gigi Becali n-a stat prea mult pe gânduri, după ce Răzvan Lucescu a luat titlul cu PAOK

Răzvan Lucescu (55 de ani) a cucerit titlul de campion al Greciei cu PAOK Salonic, după victoria cu...

6.000.000€ pentru Dennis Man!
Ofertă ”de pe altă planetă”: 20.000.000 € la semnătură și 30 de milioane pe an
benjamin-sesko
Patronul lui PAOK a rupt tăcerea! Ce mesaj i-a transmis lui Răzvan Lucescu
UEFA Champions League play-off first leg match Benfica vs PAOK
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Romania Liga I: UTA Arad v CFR Cluj Yacoub Aly Abeid and Cristi Manea fight for the ball throughout the heavy rain durin
Recomandările redacției
WhatsApp Image 2023-06-25 at 20.18.38 (1)
OUT! Plecarea lui Daniel Niculae de la Rapid tocmai a fost anunțată oficial

Marca a făcut anunțul despre Aleix García. Fostul dinamovist, disputat de FC Barcelona și Bayer Leverkusen
Aleix Garcia, în tricoul lui Dinamo / Foto: Sport Pictures
Anunțul făcut de Rapid, după ce Gigi Becali a spus că Louis Munteanu va ajunge în Giulești
FOTBAL:FARUL CONSTANTA-UNIVERSITATEA CRAIOVA, SUPERLIGA SUPERBET (27.08.2023)
Adrian Vasile a fost dat afară de la CSM București! Prima reacție a antrenorului
Adrian Vasile reactioneaza in meciul de handbal feminin dintre Rapid Bucuresti si CSM Bucuresti, contand pentru Liga Flo
Citește și
Cum a ratat Ovidiu Popescu transferul la Sepsi: Laszlo Dioszegi a spus totul
FOTBAL:SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE-FCSB, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (3.04.2023)
Oficial A început curățenia! Mircea Rednic a dat afară un jucător de la UTA Arad
FOTBAL: DINAMO BUCURESTI - UTA ARAD, SUPERLIGA SUPERBET (08.03.2024)
Bella Hadid, cea mai așteptată apariție de la Cannes. Modelul a apărut într-o rochie transparentă, care nu a lăsat loc imaginației
Bella Hadid, cea mai așteptată apariție de la Cannes. Modelul a apărut într-o rochie transparentă, care nu a lăsat loc imaginației
Ce salariu îi plătește Dan Șucu lui Neil Lennon la Rapid
Ce salariu îi plătește Dan Șucu lui Neil Lennon la Rapid
Asalt pentru 3 fotbaliști de la Rapid. Patronul din Superliga care va negocia cu Dan Șucu pentru jucătorii giuleșteni
Asalt pentru 3 fotbaliști de la Rapid. Patronul din Superliga care va negocia cu Dan Șucu pentru jucătorii giuleșteni
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Iuliana Beregoi, imagini provocatoare în costum de baie, pe un iaht în Dubai. Artista de 19 ani și-a etalat silueta fără inhibiții
Iuliana Beregoi, imagini provocatoare în costum de baie, pe un iaht în Dubai. Artista de 19 ani și-a etalat silueta fără inhibiții
”Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!": americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
”Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!": americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ce mașini apărute în ultimii 8 ani se strică cel mai des înainte de 150.000 km? Cât de bună e Dacia?
Ce mașini apărute în ultimii 8 ani se strică cel mai des înainte de 150.000 km? Cât de bună e Dacia?
Avertismentul de la Poliția Rutieră pentru șoferii românii, la ce trebuie să fie atenți
Avertismentul de la Poliția Rutieră pentru șoferii românii, la ce trebuie să fie atenți
FCSB poate da peste Răzvan Lucescu în Liga Campionilor! Lista completă a posibililor adversari ai campioanei României
FCSB poate da peste Răzvan Lucescu în Liga Campionilor! Lista completă a posibililor adversari ai campioanei României
După Tudor Băluță, Dinamo mai vrea un campion al României
denis

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Iuliana Beregoi, imagini provocatoare în costum de baie, pe un iaht în Dubai. Artista de 19 ani și-a etalat silueta fără inhibiții
Iuliana Beregoi, imagini provocatoare în costum de baie, pe un iaht în Dubai. Artista de 19 ani și-a etalat silueta fără inhibiții
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi e greu să mă concentrez”
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi e greu să mă concentrez”