Spain: Sevilla FC - CFR 1907 Cluj Wanderers. UEFA Europa League, round of 16
A anunțat despărțirea de Dan Petrescu, după 8 ani! Mesajul de adio
dan-petrescu
Oficial Ce mutare! La cererea lui Dan Petrescu, fotbalistul a semnat cu CFR Cluj până în 2026
Screenshot 2024-06-07 at 23.58.29
Lotul României pentru EURO 2024! Jucătorii care sunt OUT
Digi Sport 1 Live
Acum

CFR intră în insolvență pentru a evita falimentul şi ar putea fi penalizată în sezonul viitor

29.01.2015, 11:42

Problemele financiare ale celor de la CFR Cluj par de nerezolvat în acest moment. Finanțatorul echipei, Arpad Paszkany, a decis că insolvența reprezintă singura modalitate prin care clubul să evite falimentul.

CFR Cluj este un alt club din Liga 1, care va intra în insolvență. Potrivit celor de la actualdecluj.ro, Arpad Paszkany a demarat procedura de deschidere a procesului de insolvență, aceasta fiind în acest moment cea mai bună soluție pentru redresarea clubului.

Gruparea din Gruia are datorii de câteva milioane de euro astfel că insolvența este singura soluție pentru evitarea falimentului. Decizia a fost luată tocmai pentru ca CFR să poată ”respira” și în anii viitori, chiar dacă asta va însemna că din punct de vedere sportiv echipa va avea de suferit.

cfr cluj jucatori
  • Fotbal: Slovenia - Bulgaria, sâmbătă, 15:55, DGS 1

  • Minifotbal, finala EURO: România - Serbia, sâmbătă, 21:45, DGS 1

PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport

Cât timp se va afla în insolvență, echipa nu va mai avea drept de joc în cupele europene, dar asta nu schimbă cu mult datele problemei. Din cauza datoriilor către terți și deci pentru încălcarea regulilor de fair-play financiar, UEFA a decis că gruparea din Gruia va fi suspendată trei ani din Europa dacă nu va face dovada plăților datoriilor până la 31 ianuarie.

De altfel, Paszkany și-a asumat toate aceste repercusiuni în momentul în care a declarat că n-ar trebui să mire pe nimeni dacă în următorii ani CFR Cluj va retrograda.

CFR Cluj poate începe viitorul sezon cu un handicap de șase puncte

Fosta campioană a României poate începe sezonul viitor cu un handicap de puncte. Conform noului Regulament de licențiere și monitorizare financiară a cluburilor sunt prevăzute amenzi și chiar depunctare pentru echipele ce au datorii la terți.

Astfel, s-a stabilit data de 30 aprilie ca termen-limită pentru achitarea datoriilor financiare restante către alte cluburi şi către angajaţi, înregistrate la data de 31 martie pentru acordarea licenţei de Liga I, începând cu procesul de licenţiere pentru sezonul competiţional 2015-2016.

Se sancţionează cu penalitate financiară şi/sau cu deducerea punctelor, încălcarea cerinţelor minime pentru acordarea licenţei de Liga I, începând cu sezonul competiţional 2015-2016. Penalitatea financiară va avea o valoare cuprinsă între 5.000 – 50.000 lei, în funcţie de importanţa cerinţei neîndeplinite de la criteriile: sportive, infrastructură, personal şi juridice.

Se va aplica o penalitate de trei puncte dacă, până la data de 30 aprilie, clubul solicitant de licenţă nu va demonstra că a achitat datoriile financiare restante la 31 martie către alte cluburi din activitatea de transfer a jucătorilor.

Se va aplica o penalitate de trei puncte dacă, până la data de 30 aprilie, clubul solicitant de licenţă nu va demonstra că a achitat datoriile financiare restante la 31 martie către angajaţi.

În plus, conform aceluiași regulament, se sancționează cu deducerea punctelor încălcarea cerințelor de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I, începând cu procesul de monitorizare pentru sezonul competițional 2015-2016.


Dacă la data de 30 septembrie clubul licențiat nu va face dovada achitării datoriilor financiare restante către cluburi și către angajați, înregistrate până la data de 30 iunie, clubul respectiv va fi sancționat cu un punct depunctare. Dacă nici la data de 31 octombrie clubul licențiat nu va face dovada achitării acelor datorii înregistrate la 30 iunie, clubul respectiv va fi sancționat cu două puncte depunctare.

Etichete: cfr cluj , digisport , program digisport , cfr cluj insolventa , cfr cluj depunctare , faliment cfr cluj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Reacția Dedeman după explozia de la Botoșani: O firmă autorizată executa lucrări la reţeaua de gaze
Reacția Dedeman după explozia de la Botoșani: O firmă autorizată executa lucrări la reţeaua de gaze

Explozia de vineri de la magazinul Dedeman din Botoşani a avut loc în timpul unor lucrări la...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Screenshot 2024-05-05 110037
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie

Decizia luată de sportiva care a primit cea mai dură sancțiune după ce s-a dezbrăcat în ring, în direct
daniella
La un an de la gluma virală făcută despre ea, Mihai Bobonete a dat ”nas în nas” cu Mădălina Ghenea! Ce a urmat: ”Ea a insistat”
Screenshot 2024-06-07 at 17.47.24
Prima imagine cu soția lui Novak Djokovic, după scenele fără precedent de la Roland Garros
Screenshot 2024-06-04 at 16.13.39
Scoțienii au aflat ce a declarat Ianis Hagi și au reacționat imediat: verdict dur pentru fiul "Regelui"
Screenshot 2024-05-29 095431
Recomandările redacției
Screenshot 2024-06-07 at 23.58.29
Lotul României pentru EURO 2024! Jucătorii care sunt OUT

Exclusiv Cel mai dur discurs după România - Liechtenstein 0-0
Screenshot 2024-06-07 at 23.53.45
Reacție neașteptată a căpitanului Nicolae Stanciu, după România - Liechtenstein
Nicolae Stanciu reactioneaza in meciul amical de fotbal dintre Romania si Irlanda de Nord, desfasurat pe Arena Nationala
Exclusiv Gabi Balint a descris într-un singur cuvânt ce s-a întâmplat pe teren în România - Liechtenstein
Screenshot 2024-06-07 at 23.11.30
Citește și
Oficial CFR Cluj a mai rezolvat un transfer! Dan Petrescu l-a adus pe campionul României în Gruia
dampe
Adrian Mititelu a numit echipa favorită să câștige titlul în SuperLiga în sezonul viitor: ”Va fi numărul 1”
Fotografia care demonstrează că Salma Hayek n-a îmbătrânit deloc. Cum arăta acum 20 de ani, în costum de baie
Fotografia care demonstrează că Salma Hayek n-a îmbătrânit deloc. Cum arăta acum 20 de ani, în costum de baie
CSA tocmai a premiat un fost mare fotbalist care susține că FCSB e Steaua! Gafa organizatorilor: ”Magicul 7"
CSA tocmai a premiat un fost mare fotbalist care susține că FCSB e Steaua! Gafa organizatorilor: ”Magicul 7"
Gigi Becali a dat-o afară din casă. Cum a reacționat femeia după decizia miliardarului
Gigi Becali a dat-o afară din casă. Cum a reacționat femeia după decizia miliardarului
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se simte, nici cum arată
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se simte, nici cum arată
Siluetă de puștoaică, atitudine de femeie fatală. Loredana Groza arată mai bine ca oricând în prag de 54 de ani
Siluetă de puștoaică, atitudine de femeie fatală. Loredana Groza arată mai bine ca oricând în prag de 54 de ani
Zverev a scăpat de acuzații, după ce și-a bătut iubita româncă. Va plăti 200.000€, dar Brenda nu va vedea niciun ban
Zverev a scăpat de acuzații, după ce și-a bătut iubita româncă. Va plăti 200.000€, dar Brenda nu va vedea niciun ban
Leguma al cărui suc te ajută să slăbești și îți detoxifică organismul. Costă 7 lei/kg
Leguma al cărui suc te ajută să slăbești și îți detoxifică organismul. Costă 7 lei/kg
Ce trebuie să faci prima oară când preiei camera de hotel în concediu: mulți români nu știu aceste detalii
Ce trebuie să faci prima oară când preiei camera de hotel în concediu: mulți români nu știu aceste detalii
Semifinală cu scandal la Roland Garros: Cori Gauff a izbucnit în plâns în timpul confruntării cu liderul mondial Iga Swiatek
Semifinală cu scandal la Roland Garros: Cori Gauff a izbucnit în plâns în timpul confruntării cu liderul mondial Iga Swiatek
Dan Petrescu vrea să-l aducă la CFR Cluj pe fotbalistul de ”două milioane de euro” din SuperLiga rămas șomer
CFR Cluj vs. Rapid Bucuresti, Play-off Romania Superliga, Play-Off Round 8: CFR 1907 Cluj v.FC Rapid Bucuresti, disputed

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Siluetă de puștoaică, atitudine de femeie fatală. Loredana Groza arată mai bine ca oricând în prag de 54 de ani
Siluetă de puștoaică, atitudine de femeie fatală. Loredana Groza arată mai bine ca oricând în prag de 54 de ani
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la 30 centimetri
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la 30 centimetri