Screenshot 2024-05-14 103800
”Mă retrag într-o peșteră”. Cine este, de fapt, cel care îl ”desființează” pe Istvan Kovacs cu fiecare ocazie
Sevilla FC v Granada CF - LaLiga EA Sports
Sergio Ramos e așteptat să semneze: negocieri avansate cu o echipă care nu există!
Posibilii adversari ai Corvinului în preliminariile Europa League, după câștigarea Cupei României
Digi Sport 1 Live
Acum

Deportivo La Coruna vrea un jucător care a făcut istorie, în Gruia, la CFR Cluj

05.08.2013, 09:43

Deportivo La Coruna, una dintre cele trei echipe din La Liga care au retrogradat la finalul sezonului trecut, a fost penultima în clasament, își dorește enorm să revină la anul în primul eșalon al campionatului spaniol.

Tocmai de aceea, oficialii ibericilor caută să-și întărească lotul, mai ales la mijlocul terenului acolo unde jocul galițienilor suferă. Pe lista lui “Super Depor“ a fost trecut și numele unui fotbalist argentinian, care s-a lansat în fotbalul mare chiar în România. Este vorba despre Emmanuel Culio (29 de ani), fotbalist care a evoluat în tricoul celor de la CFR Cluj în perioada 2007-2011.

Culio, care din urmă cu doi ani a devenit jucătorul turcilor de la Galatasaray, acum fiind împrumutat la Mersin Idmanyurdum, este de acord cu trecerea în “Segunda“ și speră ca și conducătorii lui Cim Bom să fie de acord cu această chestiune. Argentinianul mai are un an de contract cu gruparea din Istanbul, mai exact până la 30 iunie 2014, iar spaniolii speră ca turcii să fie de acord acum cu mutarea pentru a nu-l pierde apoi liber pe jucător.

“Dacă cei de la Depor vor plăti pentru mine, atunci eu imediat voi zbura spre ei. Îmi doresc să fac această schimbare, dar dacă Galatasaray nu va fi de acord, atunci șansele mele sunt egale cu zero. Îmi place Deportivo, este un loc în care joci fotbal de plăcere“, a spus argentinianul.

Spaniolii sunt dispuși să achite 700.000 de euro celor de la Galata, mai ales că văd în Culio genul de jucător tehnic, dinamic, care joacă foarte bine din prima, dar care este exact și precis și la finalizare.

culio cfr cluj
  • La Liga: Las Palmas - Real Betis, joi, 20:30, DGS 4

  • La Liga: Almeria - Barcelona, joi, 22:30, DGS 1

Cel mai de succes club din Galicia

Culio a fost fotbalistul proeminent al celor de la CFR Cluj în sezonul 2007-2008, când gruparea din Gruia a ajuns în premieră în grupele UEFA Champions League. În sezonul imediat următor, CFR, tot cu argentinianul în teren, a obținut acea victorie de răsunet la Roma, tot în grupele Ligii, prin dubla lui Culio.

În primele zile din ianuarie 2011, CFR a ajuns la un acord asupra transferului lui Culio la Galatasaray. Mijlocașul a semnat un contract pe trei sezoane, iar gruparea din Gruia a primit două milioane de euro. Culio a aevoluat un sezon la Galata, dar apoi Fatih Terim nu l-a mai inclus în planurile sale, astfel că a fost împrumutat. Mai întâi la Orduspor și mai apoi la Mersin Idmanyurdum.

Deportivo La Coruna, înființat în 1906, este cel mai de succes club din Galicia. Are, în palmares două titluri, două Cupe și trei Supercupe ale Spaniei. A participat, până acum de cinci ori în UEFA Champions League și de încă cinci ori în defuncta Cupa UEFA.

Etichete: deportivo la coruna , culio , emmanuel culio , culio galatasaray , culio la deportivo , culio loa superdepor , transfer culio , negocieri culio


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete

Bărbatul de 46 de ani care a fost omorât de doi tineri, de 16 și 20 de ani, lângă Parcul Crângași...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Tottenham Hotspur v Manchester City, Premier League, Football, Tottenham Hotspur Stadium, London, UK - 14 May 2024
Nota primită de Radu Drăgușin, după ce a jucat peste 100 de minute cu Manchester City

Ce a spus Ange Postecoglou despre Radu Drăgușin chiar pe gazon, imediat după meciul cu Manchester City
Screenshot 2024-05-15 092336
Ianis Hagi, lovit în față de Vinicius Junior! Gestul făcut imediat apoi de starul lui Real Madrid
21
Radu Drăgușin i-a făcut pe spanioli să exclame ”Incredibil! Inexplicabil!” în meciul cu City. Reacția lui spune totul
Tottenham Hotspur v Manchester City, Premier League, Football, Tottenham Hotspur Stadium, London, UK - 14 May 2024
Reacția presei din Spania, după ce Ianis Hagi a vrut să-i dea gol lui Courtois de la 60 de metri
Athletic Club v Deportivo Alaves - LaLiga EA Sports Ianis Hagi of Deportivo Alaves in action during the LaLiga EA Sports
Recomandările redacției
Posibilii adversari ai Corvinului în preliminariile Europa League, după câștigarea Cupei României

Exclusiv Mircea Lucescu a reacționat, după ce Corvinul a câștigat Cupa României: ”În primul rând, e mulțumită lui”
FOTBAL: CS CORVINUL 1921 HUNEDOARA - FC CFR 1907 CLUJ, CUPA ROMANIEI BETANO - SEFRTURI DE FINALA (02.04.2024)
Fiorentina i-a stabilit un preț uriaș lui Louis Munteanu: atacantul, dorit de Gigi Becali la FCSB
FOTBAL:FARUL CONSTANTA-FCSB, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (31.03.2024)
Ce le-a spus Răzvan Lucescu grecilor, după ce a umilit-o pe Panathinaikos și a ajuns la 90 de minute de titlu
rzv
Citește și
Foto 29.000 de spectatori în tribune la un meci din liga a treia! Doar câțiva pași până la promovare
WhatsApp Image 2024-04-26 at 17.16.09
Ce a pățit Neil Lennon, la puțin timp după ce a fost căutat de Dan Șucu. ”Prea des”
Premier League Manchester City v Everton
Kim Kardashian, cu părul blond și îmbrăcată într-o rochie mulată, un look în stilul Pamela Anderson, anii '90: „Babewatch”
Kim Kardashian, cu părul blond și îmbrăcată într-o rochie mulată, un look în stilul Pamela Anderson, anii '90: „Babewatch”
A venit motivarea deciziei! Lovitură dură primită de FCSB și Gigi Becali: nu poate emite drepturi asupra palmaresului
A venit motivarea deciziei! Lovitură dură primită de FCSB și Gigi Becali: nu poate emite drepturi asupra palmaresului
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice de relație
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice de relație
Cum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes
Cum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes
Fosta iubită a lui Dorian Popa, super distracție în Dubai. Bruneta de 41 de ani și-a luat la ea numai ținute scurte, decupate și mulate
Fosta iubită a lui Dorian Popa, super distracție în Dubai. Bruneta de 41 de ani și-a luat la ea numai ținute scurte, decupate și mulate
Corvinul Hunedoara, opera unui antrenor despre care se vorbește prea puțin
Corvinul Hunedoara, opera unui antrenor despre care se vorbește prea puțin
De ce a fost Puiu Călinescu condamnat la moarte? Actorul fără facultate și-a văzut fiica murind
De ce a fost Puiu Călinescu condamnat la moarte? Actorul fără facultate și-a văzut fiica murind
Adevărul despre aflarea locației unui contact din WhatsApp, fără să știe
Adevărul despre aflarea locației unui contact din WhatsApp, fără să știe
Simona Halep a vorbit despre finalul carierei: ”Vreau să mă retrag de pe teren” VIDEO
Simona Halep a vorbit despre finalul carierei: ”Vreau să mă retrag de pe teren” VIDEO
Ronaldo, tentat să semneze! ”Vă puteți imagina. Audiențele ar putea crește exponențial”
Al Hilal v Al Nassr - Saudi Super Cup

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Fosta iubită a lui Dorian Popa, super distracție în Dubai. Bruneta de 41 de ani și-a luat la ea numai ținute scurte, decupate și mulate
Fosta iubită a lui Dorian Popa, super distracție în Dubai. Bruneta de 41 de ani și-a luat la ea numai ținute scurte, decupate și mulate
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când un câine prinde o sticlă de apă precum un om. Stăpânul său a rămas șocat
Momentul când un câine prinde o sticlă de apă precum un om. Stăpânul său a rămas șocat