George Pușcaș, la un pas de Serie C! Italienii nu l-au iertat pe atacantul lui Bari
Patronul lui Dinamo Kiev a fost întrebat dacă-l readuce pe Mircea Lucescu și a lămurit totul
mititelu
Video Adrian Mititelu s-a dus ”glonț” în vestiar după ce FCU Craiova a retrogradat! Anunțul făcut de patronul oltenilor
Digi Sport 1 Live
Acum

A fost inaugurat primul stadion pentru Cupa Mondială din Brazilia

18.12.2012, 11:34

Brazilia este cu un pas mai aproape de terminarea pregătirilor pentru  Cupa Mondială din 2014. Oficialii Federaţiei din “ţara cafelei”, în frunte cu preşedintele Dilma Roussef, au inaugurat primul stadion pe care se vor organiza partide la Turneul Final.

arena castelao fortaleza
  • Superliga: Farul - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

  • Premier League: Aston Villa - Liverpool, luni, 22:00, DGS 2

Arena numită Castelao, are o capacitate de 67 000 de locuri, a fost complet recondiţionată, iar costurile au ajuns la 250 de milioane de dolari. Stadionul este localizat în orașul Fortaleza, din nord-estul țării.

Arena va fi găzdui şase meciuri, patru din grupe, dar şi câte unul din optimi şi sferturi. Următorul stadion care va fi inaugurat la termen, pe 21 decembrie, este Mineirao, din Belo Horizonte, în timp ce restul de 10 vor fi finalizate anul viitor.  

Brazilia - Mexic va fi primul meci organizat pe Arena Castelao, pe data de 19 iunie 2013. Partida va conta pentru Cupa Confederațiilor. 

67000 de oameni vor putea asista la meciuri pe stadionul din Fortaleza


4200 de locuri de parcare are Arena Castelao

250 de milioane de euro au fost cheltuite pentru renovarea arenei 

Etichete: cupa mondiala 2014 , campionatul mondial 2014 , cm 2014 brazilia , arena castelao , castelao fortaleza , fortaleza brazilia , belo horizonte


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024

Costumele de la Eurovision 2024 au atras atenția la fel de mult ca piesele interpretate de...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
gigii
Gigi Becali, nervos când a văzut ce s-a întâmplat la Arena Națională: ”La revedere! Au făcut ce au vrut”

FCSB a primit o lovitură chiar în seara în care a sărbătorit titlul! Ce se întâmplă în UEFA Champions League
FOTBAL:FCSB-CFR CLUJ, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (11.05.2024)
Florinel Coman a rupt tăcerea, după ce qatarezii n-au mai vrut să-i achite clauza de 5.000.000€
coman
Nota primită de Radu Drăgușin, la prima apariție după 6 meciuri în care a fost ”uitat” pe bancă la Tottenham
Tottenham Hotspur v Burnley - Premier League - Tottenham Hotspur Stadium
Fanii lui Tottenham au tras aceeași concluzie, după ce Postecoglou l-a băgat pe Drăgușin abia în repriza a doua
Tottenham Hotspur v Burnley, Premier League, Football, Tottenham Hotspur Stadium, London, UK - 11 May 2024
Recomandările redacției
mititelu
Video Adrian Mititelu s-a dus ”glonț” în vestiar după ce FCU Craiova a retrogradat! Anunțul făcut de patronul oltenilor

Mircea Rednic s-a ”dezlănțuit” la conferința de presă! A ”mitraliat” un conducător de la Dinamo: ”Nesimțit!”
rednic
Video&Foto Haos la Craiova! Ce a făcut galeria echipei, după ce oltenii au retrogradat direct în Liga 2
scandal
Se știu meciurile de baraj! Când se vor disputa partidele de menținere/promovare
liga 2
Citește și
Alexandru Cicâldău, OUT de la Galatasaray! Ce variante are jucătorul român
Scoțienii au făcut anunțul: unde va juca Ianis Hagi din vară
Are sau nu operații la față? Cum arăta Mădălina Ghenea în copilărie, la 12 ani. Înaltă, subțire și inocentă, era o superbitate de copil
Are sau nu operații la față? Cum arăta Mădălina Ghenea în copilărie, la 12 ani. Înaltă, subțire și inocentă, era o superbitate de copil
Ilie Năstase, tranșant după ce a înmânat trofeul FCSB: "E Steaua! Trebuie să-l susțin pe Talpan dacă sunt general?"
Ilie Năstase, tranșant după ce a înmânat trofeul FCSB: "E Steaua! Trebuie să-l susțin pe Talpan dacă sunt general?"
Transformarea spectaculoasă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut
Transformarea spectaculoasă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut
Una dintre marile dorințe ale Sandrei Bullock are legătură cu Keanu Reeves: Vreau să fac asta înainte de a muri, înainte de a părăsi această planetă
Una dintre marile dorințe ale Sandrei Bullock are legătură cu Keanu Reeves: Vreau să fac asta înainte de a muri, înainte de a părăsi această planetă
Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"
Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"
Rednic poate băga, diseară, Dinamo în ”B": mesajul antrenorului și calculele ultimei etape din play-out
Rednic poate băga, diseară, Dinamo în ”B": mesajul antrenorului și calculele ultimei etape din play-out
Informații care nu trebuie publicate la profilul tău de FB ori Instagram. Hackerii te lasă fără bani
Informații care nu trebuie publicate la profilul tău de FB ori Instagram. Hackerii te lasă fără bani
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape de România
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape de România
Gest bădărănesc al lui Florinel Coman după ce a fost scos de pe teren. Cum se justifică fotbalistul
Gest bădărănesc al lui Florinel Coman după ce a fost scos de pe teren. Cum se justifică fotbalistul
Rivaldo este convins că există un singur favorit la Balonul de Aur: ”E mai bun decât Mbappe!”
rivaldo-balon-de-aur

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani:
Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"
Digi World
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Digi Animal World
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”