Brazil v Belgium: Quarter Final - 2018 FIFA World Cup Russia
Eden Hazard, despre meciul carierei: "Am arătat că poţi juca extraordinar fără a marca sau a pasa decisiv"
kolinda deschidere
Gafa anului! Ce a putut să îi spună un fotbalist francez preşedintei Croaţiei
sumudica-popescu
Șumudică a spart televizorul când l-a văzut pe Octavian Popescu: ”Băi, Tavi! Ai 30 de kilograme cu tot cu butelie în brațe”
Digi Sport 1 Live
Acum
Premier League: Manchester United-Arsenal
Etapa 37

După meci, Putin a pus imediat mâna pe telefon și l-a sunat. Mesajul președintelui rus

15.06.2018, 00:00

''Şeful statului m-a sunat pentru a mă felicita. De asemenea, mi-a cerut să transmit felicitările sale şi restului echipei şi ne-a urat să continuăm la fel'', a spus Cherchesov după meciul de la Moscova. 

''Nu este decât începutul. Am câştigat cu 5-0, avem trei puncte, dar în acest turneu trebuie să ieşi din grupe. Avem experienţa de la Cupa Confederaţiilor de anul trecut, am câştigat primul meci, dar am fost eliminaţi. Trebuie să depăşim acest moment şi să ne concentrăm asupra meciului următor (cu Egiptul, n. red.). Nu ştim dacă Salah va juca, e o mare necunoscută. Egiptul este totuşi o echipă bună şi fără el, iar cu el cu atât mai mult. Au un antrenor excelent, Hector Cuper'', a mai spus Cherchesov. 

Fostul portar a precizat că nu ştie toate detaliile despre accidentarea lui Dzagoev, dar aceasta pare a fi una ''gravă''. 

''Turneul poate fi încheiat pentru el. Vineri va face examene medicale şi vom anunţa care este situaţia. Vom fi dezamăgiţi dacă verdictul se va confirma, pentru că nu avem mulţi jucători de nivelul său în lot'', a menţionat Cercesov. 

Deşi Rusia este cea mai slabă echipă de la turneul final în clasamentul FIFA (locul 70), Cherchesov a afirmat: ''Nu am încercat să păcălim pe nimeni. Să fii bun e un lucru, iar să fii într-un moment bun e altceva. Am jucat ca de obicei, dar colegul meu (Juan Antonio Pizzi, selecţionerul Arabiei Saudite) probabil ne-a subestimat''. 

Cherchesov a motivat şi alegerea inspirată a lui Cheryshev în locul lui Aleksei Miranchuk pentru înlocuirea lui Dzagoev: ''A fost poate neaşteptat, dar cunosc forma jucătorilor mei. (...) Mi-a mulţumit prin două goluri. Să nu fiţi surprinşi dacă vor fi şi alte schimbări în echipă la meciul următor''. 

Reprezentativa Rusiei a surclasat selecţionata Arabiei Saudite cu scorul de 5-0 (2-0), în primul meci al Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, joi, pe Stadionul Luzhniki din Moscova, în Grupa A a competiţiei (14 iunie - 15 iulie). 

Ruşii au deschis scorul prin Yuri Gazinskiy (12), Denis Cheryshev, introdus providenţial de Cherchesov, a reuşit o ''dublă'' (43, 90+1), Artem Dzyuba a marcat la un minut de la intrarea sa pe gazon (71), iar Aleksandr Golovin a închis tabela din lovitură liberă (90+4).

colaj rusia putin
Rusia este echipa cel mai slab clasată la această Cupă Mondială, locul 70
  • Superliga: Farul - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

  • Premier League: Aston Villa - Liverpool, luni, 22:00, DGS 2

Rusia - Arabia Saudită /// Cupa Mondială 2018. Selecţionerul echipei de fotbal a Rusiei, Stanislav Cherchesov, a mărturisit în conferinţa de presă de joi că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a sunat să îl felicite pentru debutul excelent la Cupa Mondială pe care o găzduieşte ţara sa, 5-0 cu Arabia Saudită. 

Agerpres

Etichete: rusia , cupa mondiala , putin , rusia - arabia saudită. , grupe mondial , putin cupa mondiala , meci debut cupa mondiala


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
De ce a fost descalificat reprezentantul Olandei înaintea finalei Eurovision 2024
De ce a fost descalificat reprezentantul Olandei înaintea finalei Eurovision 2024

Olanda a dezvăluit noi informații despre incidentul care a dus la descalificarea lui Joost Klein de...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
FOTBAL:FCSB-CFR CLUJ, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (11.05.2024)
FCSB a primit o lovitură chiar în seara în care a sărbătorit titlul! Ce se întâmplă în UEFA Champions League

”Mândră de tine”. A venit din Cipru pentru Elias Charalambous și a întors toate privirile în Capitală
charalambous
Se știu meciurile de baraj! Când se vor disputa partidele de menținere/promovare
liga 2
Dinamo a prins ”barajul”! Voluntari și FCU Craiova au retrogradat în Liga 2. Botoșani va merge și ea la meciurile de menținere/retrogradare
Viitorul antrenor al lui Dinamo, anunțat în direct
FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-FC HERMANNSTADT, SUPERLIGA SUPERBET (27.02.2024)
Recomandările redacției
sumudica-popescu
Șumudică a spart televizorul când l-a văzut pe Octavian Popescu: ”Băi, Tavi! Ai 30 de kilograme cu tot cu butelie în brațe”

Cazul lui Edgar Ie a ajuns în presa din Spania: ”Marea înșelătorie a fotbalului modern”
WhatsApp Image 2024-05-13 at 11.47.28
Propunere pentru fotbalistul de 550.000€ al Rapidului: ”Ni-l dorim”
rapida
Fotbalistul și-a dat acordul și semnează cu Real Madrid până în 2029!
Champions League - Real Madrid V Bayern Munich, Spain - 08 May 2024
Citește și
Gareth Bale, înlocuit la pauză în duelul dintre Anglia și Țara Galilor. Explicația selecționerului
Wales v England, FIFA World Cup 2022, Group B, Football, Ahmad Bin Ali Stadium, Ar-Rayyan, Qatar - 29 Nov 2022
Verdictul a venit rapid, după ce Neymar a ieșit accidentat și a început să plângă pe bancă
2022 FIFA World Cup Soccer - Brazil v Serbia
Irina Shayk, apariție surprinzătoare după ce a făcut furori la MET Gala 2024. Cum a fost fotografiată pe străzile din New York
Irina Shayk, apariție surprinzătoare după ce a făcut furori la MET Gala 2024. Cum a fost fotografiată pe străzile din New York
Ilie Năstase, tranșant după ce a înmânat trofeul FCSB: "E Steaua! Trebuie să-l susțin pe Talpan dacă sunt general?"
Ilie Năstase, tranșant după ce a înmânat trofeul FCSB: "E Steaua! Trebuie să-l susțin pe Talpan dacă sunt general?"
Gigi Becali, cu călugării la meciul cu CFR Cluj de pe Arena Națională
Gigi Becali, cu călugării la meciul cu CFR Cluj de pe Arena Națională
Cameron Diaz și Keanu Reeves, din nou împreună într-un film, după 28 de ani. Cum au fost surprinși pe platourile de la „Outcome”, pelicula regizată de Jonah Hill
Cameron Diaz și Keanu Reeves, din nou împreună într-un film, după 28 de ani. Cum au fost surprinși pe platourile de la „Outcome”, pelicula regizată de Jonah Hill
"Avem și noi o Jennifer Lopez în România". În prag de 45 de ani, Lili Sandu a furat startul în sezonul costumelor de baie
"Avem și noi o Jennifer Lopez în România". În prag de 45 de ani, Lili Sandu a furat startul în sezonul costumelor de baie
De ce se albește părul și ce putem face pentru a stopa procesul, dacă nu avem o vârstă înaintată
De ce se albește părul și ce putem face pentru a stopa procesul, dacă nu avem o vârstă înaintată
6.200 lei pensie pentru un pensionar care primește și 1.000 lei în plus la recalculare. Cât a lucrat
6.200 lei pensie pentru un pensionar care primește și 1.000 lei în plus la recalculare. Cât a lucrat
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape de România
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape de România
Gest bădărănesc al lui Florinel Coman după ce a fost scos de pe teren. Cum se justifică fotbalistul
Gest bădărănesc al lui Florinel Coman după ce a fost scos de pe teren. Cum se justifică fotbalistul
”Italia, ce dezamăgire! Nu mai există”. Naționala lui Mancini, criticată după ce a ratat calificarea directă la Mondial
Northern Ireland v Italy - 2022 FIFA World Cup Qualifier

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
"Avem și noi o Jennifer Lopez în România". În prag de 45 de ani, Lili Sandu a furat startul în sezonul costumelor de baie
Digi World
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Digi Animal World
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”