Răzvan Raț luptă din greu să facă față ispitelor! Culinare :)

23.04.2020, 10:44
Razvan Rat studio Digi

Prezență obișnuită în studiourile Digi Sport, chiar și în această perioadă, Răzvan Raț face parte așadar din categoria celor cu motive întemeiate să iasă din casă.

De poveștile lui din fotbalul mare vă bucurați la emisiunile Fotbal European, Fotbal Club sau Digi Sport Special. Vorbim totuși cu și despre unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști români all-time. În topuri ca număr de selecții, de prezențe în competițiile europene, mai ales în Liga Campionilor, dar și ca trofee cucerite în carieră.

Da, povestea lui Răzvan este una aparte. Plecat de copil din Piatra Olt, micuța localitate de lângă Slatina, a făcut ce trebuie să facă oricine vrea să reușească, dar atât de puțini pot face asta: a strâns din dinți. Și a parcurs etape în definirea sa ca fotbalist la Craiova, apoi la Pitești, la Școala Nicolae Dobrin, după care curba ascendentă odată ajuns la Rapid e binecunoscută. Chiar dacă a existat un moment când, de exemplu, a fost împrumutat la Bacău. Olteanul ajuns în Moldova s-a încăpățânat încă o dată să își urmeze destinul.

De la călătorul RATB, uneori clandestin, la parcul auto impresionant

L-am întâlnit prima oară acum mai bine de 20 de ani. Unul din mulții jucători de la "tineretul" Rapidului, chemați de Lucescu să se antreneze cu echipa mare.

Pe vremea când exista și ProRapid, baza de pregătire, devenită ulterior și sediul clubului în cartierul Bucureștii Noi. Posesorul de azi al unor mașini de lux nu uită drumurile cu troleibuzul 97.
E chiar nostalgic: "Doamne ce vremuri. Fac parte din trecutul meu și nu am cum, vreodată, să le uit sau să nu vorbesc de ele. Sunt amintiri nepereche și le am bine stocate. Antrenamentele acelea cu fotbaliști uriași, impactul cu lumea lor... Lui Lupu aproape că nu știam cum să mă adresez 'nenea', 'domnu'', 'nea Dănuț' nu mergea...

Mai ales după ce mi-am luat carnetul și prima mașină. De la Zero Bundea. Mașina, nu carnetul. Mi-a spus Dănuț că o probează el. Ceilalți râdeau, habar nu aveam de ce și m-am suit în dreapta. Nu știu când și cum am ajuns în centru. Îmi amintesc că am coborât cu picioarele tremurânde, din cauciucuri ieșea fum și Lupu îmi spune calm: 'Ia-o, e bună'. Și câte, și mai câte".

Amintiri... Răzvan se gândește mai ales în actuala ordine mondială să scrie o carte în care să povestească despre duelurile nepereche cu cei mai mari fotbaliști de azi.

Face cursuri de management , de la distanță, la o Universitate foarte cunoscuta

Până atunci totuși tânărul antreprenor urmărește atent evoluția economică, s-a înscris și la cursurile la distanță ale unei cunoscute universități și profită să își petreacă mai mult timp cu familia, mai ales cu Nicole, fetița sa de 9 ani.

"Timpul trece ușor, nu mă plâng. E bine că am apucat să ne terminăm de renovat apartamentul. Blocul în care stau eu are și o curte generoasă și nu resimțim atât de tare efectele limitării de mișcare. Categoric că, pe de altă parte, eram obișnuiți să călătorim mult, în afara țării zic și nu o mai putem face, dar trece și asta".

Așa cum s-a mai discutat familia Raț a pus la dispoziția autorităților hotelul pe care îl are în Slatina ca centru de carantină: "Sincer tata se ocupă, vorbesc cu el, sunt la curent cu ce se întâmplă, știu că sunt aduși în continuare oameni. Important e să fie de folos, mai departe vedem ce o să fac și cu el și cu școala de fotbal, aflată și ea pe hold".

Un tip dinamic și făcând parte din categoria celor hotărâți ca renunțarea la cariera de fotbalist să nu lase urme, Răzvan se antrenează în continuare, dar trebuie să facă față ispitelor culinare de tot felul, mai ales că:

"A fost Paștele, vine ziua Iuliei (soția sa), tot avem pretexte să mâncăm toate felurile plus dulciuri, mai bei și o șampanie...și te trezești că tre să comanzi online pantaloni cu un număr mai mare".

De același autor
Digi24
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de polițiști
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de polițiști

Polițiștii au ridicat, miercuri, principalul suspect în cazul fetiței de doi ani găsită moartă...

Descarcă aplicația Digi24

  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • 10:15 Liga Digi Sport
  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • 11:15 Fotbal European
  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • 12:15 Fotbal Club
  • 13:00 Stirile Digi Sport
  • 13:15 Digi Sport Special
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • balint, ilie, narcis

    MEDIA: Fotbal European, 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • simona taranu

    MEDIA: Știrile Digi Sport, 23:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Exclusiv Gică Craioveanu: ”Nu m-a chemat nimeni și nu înțeleg de ce”. Prezent în studio, Florin Prunea a reacționat

florin prunea

Foto În miez de noapte, ”au anunțat” pe site-ul oficial transferul lui Haaland! Ce s-a întâmplat după doar câteva ore

Manchester City v Manchester United - Emirates FA Cup - Final - Wembley Stadium

Mădălina Ghenea a publicat imaginile și a urmat ”avalanșa”: ”E jenant ce faci / Ce rușine!”. A venit imediat cu clarificări

Screenshot 2024-05-27 at 17.05.49

Negocierile s-au încheiat! I-au pus pe masă 150 de milioane €, Jose Mourinho a dat răspunsul final

Ajax v Manchester United - UEFA Europa League Final

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media