• Liga 1, etapa a 21-a: Dinamo - Voluntari (azi, ora 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Argentina a obținut biletele pentru Mondialul din Rusia în ultima etapă a preliminariilor. ”Pumele” au învins cu 3-1 pe Ecuador, iar Leo Messi a fost eroul argentinienilor. Starul celor de la Barcelona a reușit un ”hat-trick”. Pe lângă elogiile din presa internațională pentru Messi, au apărut și nenumărate glume.

Messi a reușit un hat-trick de senzație, punctând în minutele 12, 20 și 62 (ultimele două reușite au fost superbe) și ducând de unul singur naționala "pumelor" la CM. "Cel mai bun din istorie", a fost "refrenul" preferat al serii pe twitter, suporterii din toate colțurile lumii salutând o nouă prestație de gală a atacantului de 30 de ani.

Grație triplei din Ecuador, Messi a ajuns la cota 61 de goluri înscrise pentru Argentina. El este liderul all-time al selecționatei "pumelor". Vârful Barcelonei l-a depășit de peste un an pe Batistuta, care era din 2002 golgheterul absolut, cu 54 de reușite. Reușita cu numărul doi din meciul cu Ecuador a însemnat atingerea unei cifre rotunde: 60.

Odată cu elogiile din presa internațională, au apărut și nenumărate glume, în special în mediul virtual. O poză cu un bărbat îmbrăcat cu tricoul lui Messi și care cară un sac enorm în culorile Argentinei a devenit rapid virală. "Messi cară Argentina la Mondial" a fost mesajul sugestiv.

În aceeași notă, pe twitter au apărut mai multe poze cu echipa Argentinei alcătuită în intregime din jucători cu fața lui Messi, dar și un clip alb negru care l-ar întruchipa pe bunicul lui Messi. Acesta apare cu mingea lipită la propriu de gheată, driblând tot terenul și marcând.

 

VIDEO