muguruza
S-a retras după 25 de ani de tenis, iar spaniolii au dezvăluit câți bani are
TENIS:TRAGERE SORTI TURNEU TIRIAC OPEN ATP 250 (13.04.2024)
Ion Țiriac nu glumește: ”Dacă Mircea Lucescu vrea, fac și teren de fotbal”. Investiția pusă la cale
ionel danciulescu
Exclusiv Ionel Dănciulescu, reacție-fulger după ”nebunia” din Botoșani - Dinamo 2-1: ”E interzis ce a făcut!”
Digi Sport 1 Live
Acum
LIVE Premier League: Arsenal-Chelsea
Etapa 29 (reprogramat)

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

06.01.2018, 12:00

Simona Halep a câștigat cu 6-1, 2-6, 6-0 finala turneului de la Shenzhen în fața Katerinei Siniakova. Meciul început cu aproape 5 ore întârziere a durat o oră și 13 minute și s-a disputat în sală, din cauza ploii care a făcut imposibilă desfășurarea în aer liber.

4
  • SuperLiga: ”U” Cluj - Poli Iași, miercuri, 16:45, DGS 1

  • SuperLiga: Farul - Rapid, miercuri, 19:00, DGS 1

Numărul 1 mondial a câștigat pentru a doua oară trofeul la Shenzhen, după ce îl cucerise și în 2015. Cu această ocazie, și-a luat și revanșa în fața Katerinei Siniakova, care anul trecut a eliminat-o în optimile de finală și în cele din urmă a câștigat competiția.

163.260 de dolari și 280 de puncte WTA a câștigat Simona Halep, pentru această performanță.

Halep (26 ani) şi-a confirmat statutul de lider mondial şi principală favorită. Depăşind adversităţile create de amânări succesive din cauza ploii (meciul a început cu o întârziere de aproape cinci ore faţă de ora iniţială) şi de mutarea finalei în sală - lucru care a făcut ca partida să nu poată fi televizată și nici să se dispute cu spectatori - Halep a început cu dreptul, a câştigat primul game, iar în al doilea a avut două mingi de break, dar Siniakova a egalat, 1-1. Românca a fost de neoprit şi a făcut punct după punct, încheind primul set cu 6-1.

În actul secund, Simonei nu i-a mai intrat serviciul la fel ca în primul set, Siniakova a profitat de acest lucru şi a controlat ostilităţile, iar de la 3-2 în favoarea sa nu a mai putut fi oprită, adjudecându-şi setul cu 6-2.


Halep a început perfect setul decisiv, cu break, iar în al doilea game a depăşit cu bine un moment de cumpănă (15-30), pentru ca apoi să domine clar disputa, contul de Twitter al turneului consemnând că "numărul unu mondial joacă precum numărul unu mondial". Simona a încheiat setul cu 6-0, după doar 21 de minute.

Halep a comis 3 duble greşeli în acest meci, în timp ce Siniakova (21 ani, 48 WTA), care în semifinale trecuse de rusoaica Maria Sharapova, a avut 2 aşi şi 5 duble greşeli.

Românca şi-a luat revanşa în faţa cehoaicei, care anul trecut la Shenzhen câştiga meciul direct cu scorul de 6-3, 4-6, 7-4, în optimi.

Cele două se vor mai înfrunta o dată sâmbătă, în finala de dublu, care va opune perechile Irina Begu/Simona Halep şi Barbora Krejcikova/Katerina Sinakova.

Simona Halep a jucat a 28-a finală din carieră, până acum având 16 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 câştigat la Madrid, iar acum s-a impus la Shenzhen.

Halep a mai jucat 12 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.

Galerie Foto

VIDEO Finalul meciului dintre Simona Halep și Katerina Siniakova


LIVE SCORE

UPDATE ora 13:55: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Victorie pentru Simona Halep, care cucerește pentru a doua oară trofeul de la Shenzhen. O oră și 13 minute a durat finala disputată în sala de la Shenzhen.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE ora 13:52: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 2-6, 5-0. Al treilea break consecutiv reușit de Simona Halep!

UPDATE ora 13:50: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 2-6, 4-0. Prestație la mare înălțime pentru numărul 1 mondial, care servește excelent, ca pe tot parcursul acestui turneu.

UPDATE ora 13:46: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 2-6, 3-0. Încă un break pentru Simona Halep! A câștigat la 0 pe serviciul adversarei, se distanțează la 3 game-uri în acest set decisiv și ia o opțiune serioasă pentru câștigarea trofeului! Nemulțumire mare pentru Siniakova, care a încheiat game-ul cu o dublă greșeală.

UPDATE ora 13:44: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 2-6, 2-0. Simona Halep servește solid și se distanțează la două game-uri în fața deținătoarei trofeului. Acest game a avut și răsturnări de situație, cu Simona câștigând prima minge, apoi cu Siniakova ajungând la 30-15 după ce a câștigat două puncte. Liderul WTA nu și-a pierdut concentrarea și a reușit să se impună după mai multe schimburi prelungite.

UPDATE ora 13:40: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 2-6, 1-0. Break pentru Simona Halep! Liderul topului WTA a început cu un break la 15 acest set decisiv și pare destul de solidă pentru a câștiga trofeul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE ora 13:35: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 2-6. Set pentru Katerina Siniakova! Campioana de anul trecut a reușit încă un break și a ajuns la al 4-lea game consecutiv câștigat, pentru adjudecarea celui de-al doilea set din finala turneului de la Shenzhen.

UPDATE ora 13:30: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 2-5. După 3 game-uri consecutive cu break, Siniakova a câștigat pe propriul serviciu la 15 și s-a distanțat pentru prima dată la 3 game-uri în față. Deținătoarea trofeului este la un singur game să egaleze situația la seturi.

UPDATE ora 13:24: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 2-4. Rebreak Siniakova!

UPDATE ora 13:24: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 2-3. Rebreak reușit de Simona Halep! S-a impus pe serviciul deținătoarei trofeului și s-a apropiat la un singur game de adversara din Cehia. Joc foarte strâns în acest al doilea set, cu lovituri bune de fiecare parte.

Galerie Foto

UPDATE ora 13:22: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 1-3. Break pentru Siniakova! Simona a condus cu 30-0 pe propriul serviciu, dar adversara a revenit excelent și a câștigat 4 mingi la rând, pentru a se distanța prima dată la două game-uri în fața liderului mondial. Campioana de anul trecut de la Shenzhen a fructificat prima minge de break de care a beneficiat în această finală.

UPDATE ora 13:17: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 1-2. Jucătoarea din Cehia a servit și ea excelent în acest game și s-a impus la 30. Conduce pentru a doua oară în acest meci.

UPDATE ora 13:15: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 1-1. Simona egalează situația în setul al doilea, după o nouă prestație solidă pe propriul serviciu.

UPDATE ora 13:12: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1, 0-1. Siniakova conduce pentru prima dată în acest meci, după ce a servit prima în setul al doilea și a câștigat game-ul. Jucătoarea din Cehia a reușit și un as în acest prim game.

UPDATE ora 13:08: Simona Halep - Katerina Siniakova 6-1. SET pentru Simona Halep! Numărul 1 mondial a încheiat primul set pe propriul serviciu, cu 5 game-uri la rând. Setul întâi a durat aproximativ 25 de minute.

Galerie Foto

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE ora 13:06: Simona Halep - Katerina Siniakova 5-1. Al doilea break al Simonei Halep! S-a impus la 30 pe serviciul Katarinei Siniakova și a ajuns la 4 game-uri consecutive câștigate în sala de la Shenzhen.

VIDEO

UPDATE ora 13:01: Simona Halep - Katerina Siniakova 4-1. Al treilea game la rând câștigat de liderul ierarhiei WTA, care pare de neoprit în acest prim set. Prestație solidă de partea jucătoarei din România. Simona servește foarte bine și profită și de greșelile comise de adversara din Cehia.

UPDATE ora 12:57: Simona Halep - Katerina Siniakova 3-1. Break reușit de Simona Halep! A câștigat la 0 pe serviciul adversarei și s-a distanțat pentru prima dată la două game-uri de jucătoarea care anul trecut a eliminat-o în optimile turneului de la Shenzhen.

UPDATE ora 12:54: Simona Halep - Katerina Siniakova 2-1. Game câștigat de Simona! Servește cu mare siguranță și Siniakova pare să nu găsească soluția pentru a-i răspunde.

UPDATE ora 12:52: Simona Halep - Katerina Siniakova 1-1. Simona a ratat două mingi de break, una la 40-30 și una la avantaje, dar Siniakova s-a impus, în cele din urmă.

UPDATE ora 12:46: Simona Halep - Katerina Siniakova 1-0. Simona a câștigat primul game al meciului! Siniakova a condus cu 30-15, dar Halep a revenit și a câștigat 3 mingi consecutive pentru adjudecarea primului game al finalei de la Shenzhen. 4 minute a durat acest prim game.

UPDATE ora 12:43: A început finala turneului de la Shenzhen, dintre Simona Halep și Katerina Siniakova! Numărul 1 mondial servește prima.

VIDEO Ultimele pregătiri ale Simonei Halep înaintea finalei de la Shenzhen

UPDATE ora 12:40: Cele două jucătoare au intrat pe teren și se încălzesc. Organizatorii au anunțat că meciul va începe în scurt timp.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE ora 12:35: Au apărut și fotografii cu Simona Halep de la sala din Shenzhen.

Galerie Foto

UPDATE ora 12:25: Chinezii au mutat din nou ora de începere a meciului Simona Halep - Katerina Siniakova, pentru 12:40.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE ora 12:13: Încă o amânare pentru meciul dintre Simona Halep și Katerina Siniakova, a cărei oră de începere este acum 12:30. 

De asemenea, organizatorii au anunțat încă o dată că le vor da înapoi banii tuturor celor care au cumpărat bilete la finale, întrucât sala în care se vor desfășura meciurile nu are tribune și spectatorii nu pot asista la meciuri.

UPDATE ora 12:05: Chinezii au mutat cu încă 10 minute ora de începere a finalei de simplu a turneului de la Shenzhen. Astfel, ultima oră de start anunțată de organizatori este 12:20. 

UPDATE ora 11:55: Noua oră a finalei dintre Halep și Siniakova anunțată de chinezi este 12:10.

UPDATE ora 11:30: Din cauza vremii rele și a prognozei meteo nefavorabile, organizatorii turneului de la Shenzhen au luat decizia de a muta în sală finalele de la simplu și de la dublu, dintre Simona Halep și Katerina Siniakova, respectiv dintre perechile Simona Halep / Irina Begu și Katerina Siniakova / Barbora Krejcikova

Sala de la Shenzhen nu are condiții care să permită filmarea meciului, astfel că, din păcate, finalele nu vor putea fi urmărite la televizor. Mai mult, sala este la o distanță destul de mare de terenul unde s-a jucat până acum și nu are nici tribune, astfel că cele două finale nu vor avea nici spectatori. Organizatorii au anunțat și că le vor da banii înapoi celor care și-au cumpărat bilete la meciuri.


UPDATE ora 11:20: Ploaia continuă și finala turneului de la Shenzhen a fost amânată din nou. Organizatorii au anunțat ora 12:00 drept ora de începere a meciului dintre Simona Halep și Katerina Siniakova.

UPDATE ora 10:55: Organizatorii au mutat din nou ora de disputare, la 11:30.

UPDATE ora 10:35: Condițiile meteo fac în continuare imposibilă desfășurarea meciului dintre Simona Halep și Katerina Siniakova, iar organizatorii au reprogramat finala de la Shenzhen pentru ora 11:00.

UPDATE ora 09:48: Încă o amânare! Ploaia a reînceput la Shenzhen și organizatorii au mutat la ora 10:45 meciul dintre Simona Halep și Katerina Siniakova, din finala turneului.

UPDATE ora 09:30: Noua oră stabilită pentru începerea meciului dintre Simona Halep și Katerina Siniakova este 10:00, potrivit organizatorilor turneului de la Shenzhen, care lucrează în continuare pentru îndepărtarea apei de pe teren.

UPDATE ora 09:20: Organizatorii au mutat din nou ora de începere a finalei dintre Simona Halep și Katerina Siniakova, pentru 09:45. Ploaia s-a oprit, spectatorii din tribune au lăsat umbrelele la o parte, iar oamenii care se ocupă de buna desfășurare a meciului au ieșit pe teren și lucrează pentru îndepărtarea apei de pe suprafața de joc.

UPDATE ora 09:00: Simona Halep a ieșit pe teren alături de antrenorul său, Darren Cahill și, în ciuda ploii, face mișcări de încălzire, lovește mingea și servește de câteva ori.

VIDEO Simona Halep se încălzește pe ploaie

UPDATE ora 08:50: Încă o modificare de oră pentru finala dintre Simona Halep și Katerina Siniakova. Ploaia continuă să cadă la Shenzhen, iar organizatorii turneului au reprogramat meciul pentru ora 09:30.

UPDATE ora 08:00: Finala de simplu de la Shenzhen, dintre Simona Halep și Katerina Siniakova, a fost amânată pentru ora 09:00, din cauza condiţiilor meteo. Ploaia nu a permis disputarea meciului de la ora stabilită inițial. După finala de la simplu va urma și finala de dublu, pe care perechea formată din Simona Halep și Irina Begu va juca împotriva cehoaicelor Katerina Siniakova şi Barbora Krejcikova.

Starea terenului de la Shenzhen la ora 08:00, ora la care ar fi trebuit să înceapă finala dintre Simona Halep și Katerina Siniakova:


Finala de la Shenzhen, Halep - Siniakova, e sâmbătă dimineaţă pe Digi Sport 1 (ora 08:00). Campioana noastră miza pe o confruntare cu Sharapova, însă o va întâlni pe deținătoarea trofeului, Katerina Siniakova, care a trecut în semifinale de rusoaică, în 3 seturi, scor 6-2, 3-6, 6-3, după o oră și 57 de minute de joc.

Acest start de sezon ne-a arătat o nouă Simona: capabilă să ajungă la orice minge, cu un joc de picioare incredibil şi cu foarte multă încredere în fiecare lovitură a sa. Constănţeanca are un joc complet, demn de un număr unu mondial, şi poate începe anul cu o victorie în chiar primul turneu. În direct la Digi Sport 1, românca va juca sâmbătă pentru al doilea titlu de la Shenzhen, după cel cucerit în 2015.

"Sunt din nou în finală aici la Shenzhen, un sentiment extraordinar. Mă bucur să joc din nou ultimul act aici, în fața multor oameni. Vă mulțumesc, întotdeauna îmi place să joc aici și mâine am o provocare mare. Am jucat anul trecut cu Siniakova și m-a învins, așa că, dacă vom juca împreună, vreau o răzbunare, dar nu e niciodată ușor. De asemenea, cu Sharapova e mereu o provocare. Sunt gata să joc și vom vedea ce se va întâmpla", a spus Simona Halep, după ce a ajuns în finala de la Shenzhen în urma victoriei cu 6-1, 6-4 în fața Irinei Begu (VIDEO).

 

Finala de la Shenzhen: Halep - Siniakova. Cine e adversara Simonei

Katerina Siniakova (numărul 47 WTA) nu spune la prima vedere foarte multe pentru mulţi dintre iubitorii de tenis, însă cu siguranţă că nu trebuie subevaluată. A simţit pe propria piele Sharapova, azi, însă şi alte jucătoare de top s-au întâlnit cu o opoziţie grea în meciurile directe cu cehoaica.

În vârstă de 21 de ani, ea e văzută de mulţi urmaşa Karolinei Pliskova. Posesoarea unui serviciu foarte bun, tânăra adversară a Simonei a început să se remarce din 2013, când a jucat finala la Australian Open, la juniori (învinsă cu 6-3, 6-4 de Ana Konjuh).

Primul joc la profesionişti a fost tot acum 5 ani, împotriva unui adversar redutabil: Garbine Muguruza. Chiar dacă avea cu siguranţă mari emoţii, cehoaica a împins-o pe actuala ocupantă a poziţiei secunde în clasamentul WTA în decisiv, impresionând.

2017, an de graţie

De atunci, Siniakova a strâns cinci finale în circuitul WTA, până acum înregistrând două victorii şi două înfrângeri

Anul trecut s-a impus la Shenzhen, care pare să devină turneul ei preferat. În drumul spre finala din 2017, ea a eliminat două jucătoare aflate în top 10 WTA: pe Simona Halep, în turul doi (6-3, 4-6, 7-5) şi pe Johanna Konta (1-6, 6-4, 6-4).

Interesant e că marea noastră campioană nu a uitat eşecul din debutul stagiunii trecute, vorbind despre acea confruntare imediat după ce s-a calificat în ultimul act.

"Am jucat anul trecut cu Siniakova și m-a învins, așa că, dacă vom juca împreună, vreau o răzbunare, dar nu e niciodată ușor", a explicat Simona, după ce s-a impus în faţa lui Begu, în semifinale.

Anul trecut a fost unul excelent pentru sportiva din Cehia. Pe lângă performanţele menţionate mai sus, adversara de sâmbătă a Simonei s-a impus şi Bastad (Suedia), după o finală câştigată împotriva lui Caroline Wozniacki, scor 6-3, 6-4. A fost al treilea succes în faţa unei sportive din top 10. Ulterior, daneza a câştigat Turneul Campioanelor, semn că Siniakova nu trebuie tratată niciun moment precum o adversară mai modestă.

Are deja un nume la dublu

Alături de Barbora Krejcikova, Siniakova va lupta mâine contra perechii din România Simona Halep - Irina Begu, în ultimul act de la Shenzhen. De altfel, cehoaica s-a remarcat încă de când era adolescentă pentru aptitudinile pe care le are în proba de dublu.

Ea a câştigat la juniori trei turnee de Grand Slam, toate în 2013: Roland Garros, Wimbledon şi US Open. De fiecare dată coechipieră i-a fost Barbora Krejcikova.

Ulterior, la profesionişti, Siniakova a jucat nu mai puţin de 8 finale, câştigând 4 dintre ele. Alături de Lucie Hradecka, a ajuns până în finala de la US Open, anul trecut, cedând în două seturi, 3-6, 2-6 (contra perechii Chan Yung-Jan - Martina Hingis).

Simona Halep şi Katerina Siniakova vor fi adversare şi în ultiumul act de la dublu, la Shenzhen, unde le vor avea ca partenere pe Irina Begu, respectiv Barbora Krejcikova.

Serviciu puternic

Principalul pericol pentru Halep îl reprezintă serviciul adversarei sale. Siniakova a servit excelent în ultimele trei meciuri jucate în acest an la Shenzhen, în care a reuşit nu mai puţin de 25 de aşi. Apogeul a fost semifinala cu Maria Sharapova, împotriva căreia a servit 10 aşi.

În partida contra compatrioatei sale, Kristina Pliskova, a reuşit 8 aşi, iar în meciul cu Yafan Wang, 7 aşi. Doar cu Ons Jabeur, din Tunisia, în primul tur, campioana de anul trecut de la Shenzhen nu a reuşit vreun as.

Siniakova nu face decât să confirme faptul că jucătoarele de top din Cehia se bazează foarte mult pe serviciu. La fel se întâmplă şi cu Petra Kvitova şi Karolina Pliskova. Totuşi, acestea din urmă sunt foarte înalte, ceea ce nu se poate spune despre viitoarea adversară a Simonei, care are doar 1,74 metri.

Serviciul foarte bun nu este, însă, o surpriză, în condiţiile în care a 47-a jucătoare a lumii este pregătită de Frantisek Cermak, fost câştigător al Cupei Davis cu Cehia, în 2012, şi fost antrenor al Petrei Kvitova în 2016.

Spre deosebire de Siniakova, Halep a servit doar 9 aşi la Shenzhen. Cei mai mulţi, 4, au fost reuşiţi în duelul din sferturi cu Aryna Sabalenka. Cu Nicole Gibbs a servit 3 aşi, iar alţi 2 i-a reuşit cu Ying-Ying Duan. Doar contra Irinei Begu a încheiat meciul fără vreun as.

Halep Shenzhen

 

Finala de la Shenzhen: Halep - Siniakova. Progresul Simonei

Faţă de anul trecut, când a avut în multe momente oscilaţii în joc, Simona pare că a crescut mult. S-a pregătit exemplar în pauza competiţională şi are un nivel de încredere şi o formă fizică excelente.

"Simona trimite înapoi niște mingi pe care nici Irina, nici Sabalenka, nici Duan nu le vedeau venind de dincolo de fileu", a spus Cristian Tudor Popescu, după partida cu Begu, pentru ca apoi să identifice o serie de îmbunătățiri în ceea ce privește aplecarea spre ofensivă a liderului WTA.

"Meciul a arătat mult mai frumos decât scorul. A fost echilibrat, compact, fără cadouri. Un meci profesionist în cel mai bun sens al cuvântului, între două jucătoare care se cunosc foarte bine. Au fost schimburi excepționale. Simona a câștigat pentru că are o viteză în plus. Irina este a treia adversară la rând pentru Simona care e înaltă, puternică și care lovește tare. Lovește mai tare decât Simona în unele momente, dar Simona trimite înapoi niște mingi pe care nici Irina, nici Sabalenka, nici Duan nu le vedeau venind de dincolo de fileu. Acestea sunt mingile esențiale prin care Simona face diferența, prin deplasarea ei excepțională pe teren. "Ce m-a bucurat foarte mult în aceste meciuri de la Shenzhen este că Simona nu s-a mulțumit să stea foarte bine pe picioare, să alerge excelent și să provoace greșeala adversadrei, după una, două, trei sau patru lovituri tari. A atacat! De câte ori a avut ocazia, de câte ori mingea a venit ceva mai moale din partea adversarei, a făcut pasul înainte, și-a asumat și a lovit mingae la linie, cu un procentaj foarte bun. Are un număr absolut considerabil de winner-e (n.r. lovituri câștigătoare) în fața unor jucătoare big hitter, care nu prea te lasă să faci tu punctul. Progresul esențial cu care Simona începe anul acesta poate să conteze foarte mult într-o eventuală finală cu Sharapova, care e împărăteasa big hitter, lovește decisiv aproape tot timpul. Dacă Simona îi aplică aceste atacuri atunci când se poate, așa cum a făcut la Beijing, poate să o învingă. Firește, la fel se poate întâmpla și dacă în finală o întâlnește pe Siniakova", a mai spus Cristian Tudor Popescu, în cadrul emisiunii "Așii tenisului", la finalul meciului Simona Halep - Irina Begu 6-1, 6-4.

Finala de la Shenzhen: Halep - Siniakova. Doar încă o săptămână numărul 1 WTA?

Halep are garantată încă o săptămână ca lider mondial, deşi iniţial trebuia să fie sigură pe fotoliul de lider până după Australian Open. Garbine Muguruza, numărul doi mondial, a primit însă un wild-card pentru turneul de la Sydney, programat săptămâna viitoare pe Digi Sport. Cum Simona nu participă la turneu, iberica are şansa să o depăşească pe campioana noastră şi să devină numărul unu mondial înainte de Australian Open.

Sportiva din Spania a abandonat săptămâna asta în optimile turneului de la Brisbane, din cauza crampelor musculare. "Condiţiile de la Brisbane sunt foarte diferite de cele din California. Însă cred că a fost vorba doar de dificultatea partidei, cu schimburi foarte intense, multă căldură, umiditate. Nu îmi dau seama... De obicei eu nu am crampe, aşa că sunt cu adevărat surprinsă de modul în care corpul meu a reacţionat", a declarat a doua jucătoare a lumii, care s-a retras în setul al treilea al partidei cu Aleksandra Krunic (Serbia), la scorul de 7-5, 6-7 (3), 2-1.

Problemele sale nu au fost nici pe departe grave, astfel că Garbine a cerut un wild-card pentru a evolua la Sydney. Ea iniţial nu dorea să participe la competiţie, vrând să se protejeze înainte de Australian Open, dar cum a ieşit de la Brisbane atât de devreme, probabil a simţit nevoia să aibă meciuri în picioare.

Deşi în general organizatorii acordă wild-card-urile cu săptămâni înainte, în general păstrează una sau două invitaţii exact pentru astfel de cazuri, ale jucătorilor mari care se decid pe ultima sută de metri să concureze.

Înainte de turneele din această săptămână, distanţa între Simona şi Garbine în clasament era de doar 40 de puncte. Halep va pune, prin finala de la Shenzhen o distanţă mai mare, însă, cum turneul de la Sydney oferă 470 de puncte pentru învingătoare, Muguruza poate ajunge pe primul loc la capătul săptămânii viitoare. Asta pentru că marea noastră campioană a decis să nu concureze, dorind să îşi canalizeze toate energiile spre primul Grand Slam al anului.

Totuşi, Simona va fi cap de serie numărul unu la Australian Open, pentru că tragerea la sorţi pentru turneul de la Antipozi va avea loc înainte de terminarea turneului de la Sydeny.

Finala de la Shenzhen, Halep - Siniakova, e sâmbătă dimineaţă pe Digi Sport 1 (ora 08:00). Partida poate fi urmărită în format LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro.

Etichete: halep , tenis live , halep finala , halep siniakova , halep live video , live stream halep , halep finala shenzhen , halep siniakova shenzhen , halep finala 2018 , halep finala 2018 shenzhen , live video halep , tenis live stream , live stream halep siniakova , halep siniakova live stream , live halep siniakova , halep siniakova video , halep siniakova live video


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Ciolacu îi cere lui Piedone să se retragă din cursa pentru Capitală: „Fac un apel la un prieten de-al meu”
Ciolacu îi cere lui Piedone să se retragă din cursa pentru Capitală: „Fac un apel la un prieten de-al meu”

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a făcut, marți, un apel către Cristian Popescu Piedone...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
ali-hebaiti11
Mai dur nu se putea! A venit ”nota de plată”, după gestul golănesc fără precedent făcut de un luptător către fata din ring

Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
ali-hebaiti13
”Atacantul de 20 de milioane de euro” a semnat cu Rapid, dar a ajuns la FCSB: ”Recunosc. 600.000 de euro”
Screenshot 2024-04-22 at 16.35.01
Și-a recuperat portofelul după opt luni și a rămas fără cuvinte când a văzut ce e în el: ”Nu s-ar întâmpla nicăieri în lume”
Screenshot 2024-04-22 at 18.33.55
Imaginile care schimbă totul! Tehnologia spaniolilor arată că golul lui Yamal din El Clasico trebuia validat
gol-barcelona
Recomandările redacției
ionel danciulescu
Exclusiv Ionel Dănciulescu, reacție-fulger după ”nebunia” din Botoșani - Dinamo 2-1: ”E interzis ce a făcut!”

Video Concluzia lui Răzvan Patriche, după ce Dinamo a pierdut în prelungiri cu FC Botoșani
nichita
Romario Benzar, transportat de urgență la spital, după ce a fost lovit de Abdallah. Prima concluzie a medicilor
Live Video&Score Arsenal - Chelsea 1-0, ACUM, pe Digi Sport 1. Deschidere rapidă de scor în derby-ul Londrei
Arsenal v Brentford, Premier League, Football, Emirates Stadium, London, UK - 11 Feb 2023
Citește și
Live Video&Score Ana Bogdan - Xiyu Wang, turul I la Madrid, ACUM pe DGS 2. Irina Begu, victorie spectaculoasă
Tennis 2024: Billie Jean Cup - Romania v Ukraine
A fost în fruntea ierarhiei mondiale, iar acum se gândește la retragere. ”Aceasta este singura opțiune”
badosa
Val de comentarii acide după ce o mireasă a dezvăluit ce le-a cerut invitaților la nunta ei: „Acest trend trebuie să înceteze!”
Val de comentarii acide după ce o mireasă a dezvăluit ce le-a cerut invitaților la nunta ei: „Acest trend trebuie să înceteze!”
Cine este prietenul care i-a salvat viața lui Adiță Mititelu! „Am uitat să încui ușa de la apartament…”
Cine este prietenul care i-a salvat viața lui Adiță Mititelu! „Am uitat să încui ușa de la apartament…”
Avem primele imagini cu Adrian Mititelu jr., după ce a fost în comă 10 ore! Cum arată acum fiul lui Adrian Mititelu senior
Avem primele imagini cu Adrian Mititelu jr., după ce a fost în comă 10 ore! Cum arată acum fiul lui Adrian Mititelu senior
Anne Hathaway, pusă să se sărute cu câte 10 bărbați la audiții: "Nu eram entuziasmată. Mi se părea groaznic"
Anne Hathaway, pusă să se sărute cu câte 10 bărbați la audiții: "Nu eram entuziasmată. Mi se părea groaznic"
Raluka, trup de zeiță într-o ținută făcută doar din ațe. Fanii au complimentat-o imediat: „Cea mai frumoasă!”
Raluka, trup de zeiță într-o ținută făcută doar din ațe. Fanii au complimentat-o imediat: „Cea mai frumoasă!”
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Ucraina are nevoie de 6 sisteme de rachete Patriot. Grecia și Spania au dat unul. Ce face România?
Ucraina are nevoie de 6 sisteme de rachete Patriot. Grecia și Spania au dat unul. Ce face România?
Complet interzis în România în această perioadă, te trezești cu caz penal și îți confiscă tot
Complet interzis în România în această perioadă, te trezești cu caz penal și îți confiscă tot
EXCLUSIV. Când aflăm dacă Simona Halep va face parte din echipa României la JO de la Paris. Anunțul directorului general al Federației Române de Tenis
EXCLUSIV. Când aflăm dacă Simona Halep va face parte din echipa României la JO de la Paris. Anunțul directorului general al Federației Române de Tenis
Simona Halep a coborât patru poziții în clasamentul WTA. Iga Swiatek, lider detașat în ierarhia mondială
SIMONA HALEP - DIGISPORT-157

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Raluka, trup de zeiță într-o ținută făcută doar din ațe. Fanii au complimentat-o imediat: „Cea mai frumoasă!”
Raluka, trup de zeiță într-o ținută făcută doar din ațe. Fanii au complimentat-o imediat: „Cea mai frumoasă!”
Digi World
El e pensionarul care susține că are vârsta biologică a unui bărbat de 38 de ani. Ce face zilnic pentru
El e pensionarul care susține că are vârsta biologică a unui bărbat de 38 de ani. Ce face zilnic pentru "a întineri" și care e scopul lui suprem
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”