2013 – Un nou început

14.01.2013, 12:51

           

 

2013, primul an al Olimpiadei, începe cu speranțe, dar și cu strângere de inimă că nu mai avem cu cine să facem performanță.

Majoritatea sportivilor care au obținut medalii la Londra anul trecut au abandonat activitatea sportivă din motive de vârstă sau materiale. Poate unii (unele) se vor răzgândi și, peste 2 ani, când încep calificarile pentru Rio, să-i vedem iar în concurs. Până atunci, însă, suntem mai mult cu ochii pe juniori și tineret. Seniorii care au confirmat până acum vor avea un an … de acomodare, în care obiectivul este probabil o medalie în întrecerile continentale sau mondiale (acolo unde se organizează).

            Odată cu noua conducere a boxului românesc așteptăm ca sportivii și antrenorii să aibă liniște, iar grija lor să fie pregătirea și nu scandalurile la vârf.

            De la judo așteptăm medalii în continuare de la sportivii consacrati, iar juniorii care vor avea primele lupte la seniori  să nu se lase intimidați și să gândească în perspectivă. Judoul are pus la punct un sistem competițional bine gândit, în care constanta în performanță este răsplătită, iar urcarea spre vârf se face treptat.

            Handbalul românesc la nivel de club ne poate bucura anul acesta cu Liga Campionilor pe care o poate câștiga Oltchim, dar și mai interesant este ce se va întâmpla cu această frumoasă echipă după încheierea sezonului.

            Gimnastica se afla și ea la nivelul de schimbare a generațiilor, iar până la Rio drumul e lung și … greu.

            Sporturile nautice (canotaj, kayak și canoe), dar și atletismul, ne-au rămas datoare după ultima ediție a Jocurilor Olimpice. Federațiile au analizat cu siguranță contraperformanțele și asteptăm rezultatele măsurilor luate.

            La haltere e liniște. Se muncește. Euforia după medaliile câștigate în vară a trecut de mult. Sportivii trebuie să-și păstreze motivația timp de 4 ani, pentru ca la Rio să-și depășească performanțele! Sunt capabili!

          Scrima a rămas aproape fără mușchetari și muschetare, dar sunt convins că situația nu va rămâne așa, iar cu o parte dintre sportivii care au făcut parte din lotul olimpic anul trecut ne vom întâlni și peste 4 ani.

          Tenisul de masă cred ca va fi sportul care ne va surprinde plăcut în următoarea perioada. Am o mare încredere în special în echipa de fete, una ambițioasă, tânără și dornică de performanță.

          De la sporturile de echipă ( volei, polo, baschet, rugby) sperăm să meargă cât mai mult în cupele europene intercluburi, iar naționalele să se califice la turneele finale.

În tot acest timp, Alin Moldoveanu va continua imperturbabil rutina pregătirii, dar de data aceasta performanțele sale de până la Rio vor fi urmărite mult mai atent de către presă. Pentru că el este … CAMPIONUL OLIMPIC!

Care credeți că sunt sporturile și sportivii de la care trebuie să așteptăm performanțe în următoarea perioadă ? În acest an sau …în următorii 4 ani !

De același autor
Citeşte alte articole de Teodor Avramescu
Digi24
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii au invadat Harkovul trecând granița nestingheriți
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii au invadat Harkovul trecând granița nestingheriți

În ultimele zile, forțele ruse au ocupat în jur de 100 de kilometri de teritoriu ucrainean din...

Descarcă aplicația Digi24

  • 13:00 Stirile Digi Sport
  • 13:15 Liga Digi Sport
  • 14:00 Stirile Digi Sport
  • 14:15 Fotbal Club
  • 15:15 LIVE Stirile Digi Sport
  • 15:45 LIVE Superliga: Rezumatele Etapei
  • 16:30 LIVE Stirile Digi Sport
  • 17:00 LIVE Digi Sport Special
  • Vezi tot programul
  • SIMONA HALEP - DIGISPORT-168

    TENIS: Simona Halep - Mccartney Kessle, 16:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal european

    MEDIA: Fotbal European, ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Premier League: Tottenham - Manchester City, 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Deportivo Alaves v Real Madrid CF - LaLiga EA Sports

    La Liga: Real Madrid - Alaves, 22:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Foto ”Mândră de tine”. A venit din Cipru pentru Elias Charalambous și a întors toate privirile în Capitală

charalambous

Se știu meciurile de baraj! Când se vor disputa partidele de menținere/promovare

liga 2

Video Dinamo a prins ”barajul”! Voluntari și FCU Craiova au retrogradat în Liga 2. Botoșani va merge și ea la meciurile de menținere/retrogradare

E gata! Tottenham a spus ”DA” și fundașul central va pleca la vară

London, England, 2nd April 2024. Ange Postecoglou, Manager of Tottenham Hotspur talks to TNT Sports during the Premier L

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media