Credinţa şi succesul

07.10.2013, 15:40
George-Parvan

Să dăruieşti e o mare bucurie. Pentru că îţi umpli sufletul de mulţumire întrucât ai reuşit să aduci o bucurie cuiva. Fiecare dintre noi a fost copil, şi, cu puţină bunăvoinţă, poate face un exerciţiu de memorie. Ajungem într-o clipă la Cer când primim un cadou. De Craciun, de Sfintele Paşti, de ziua de naştere, de ziua onomastică; de la părinţi, de la colegi, de la prieteni, de la rude. Uitaţi-vă, în zilele noastre, la un copil care primeşte o ciocolată. Veţi vedea un chip strălucitor, plin de mumlţumire, de încântare. Pentru cei care ştiu să se bucure de viaţă.

O celebră definiţie a fericirii sună cam aşa: "Să ştii să te bucuri de ceea ce ai, să doreşti de fiecare dată mai mult, să lupţi, să meriţi ceea ce obţii".

Galaţiul, în special, Brăila, sunt, de mai bine de o lună, zone calamitate. Nefericiţii locuitori din acele zone sunt zgâlţâiţi de câteva ori pe zi, fie ca luna ori soare sunt sus, că pluă, ori e vijelie. Nici nu mai vor să intre în case. De frică. Uităm de autorităţi, care, pentru a nu ştiu câta oară, s-au dovedit incapabile să priceapă ce se petrece. În primul rând. Darmite să şi ajute. ANORMALITATE.

Dar omul obişnuit?! Copil fiind, m-am întristat, în anii '70, când inundaţiile au lovit România. Şi am simţit că pot să le aduc un zâmbet celor de vârsta mea trimiţându-le din jucăriile şi hainele mele. N-am aflat niciodată la cine a ajuns ursuleţul de pluş ori pulovărul pe care mi-l cumpărase minunata mea mamă. Însă, recunosc, m-am bucurat că am putut să ajut. Atât. NORMALITATE în situaţii ANORMALE.

În zilele noastre, sunt din ce în ce mai întâlnite aşa numitele magazine "second hand". Să spunem în româneşte "produse la mâna a doua" ... nu se face. N-am fi... trendy. Vezi oameni de toate vârstele, de toate categoriile, şi bogaţi, şi săraci, care deschid uşile "second hand". Şi cumpără. Fără jenă. Totul depinde de ceea ce se numeşte bun gust. Dacă eşti isteţ, când porţi ce-ai luat de la "second hand" vine pe tine ca turnat. Şi dacă mai şi taci, eşti felicitat de cunoscuţi pentru alegerea făcută. Chiar invidiat.

Pe lângă "second hand", mai există "oldies, but goldies". Vechi, da' bune. Maşini rare, de colecţie, haine, vinuri, restaurante, melodii, cărţi, filme. De toate. Totul e să şti să apreciezi. Să ai o scară a valorilor. NORMALĂ. Şi pe care să o respecţi. Zi de zi, an de an, clipă de clipă.

Lovită de soartă de două ori, crunt, talida Tolnai s-a ridicat de fiecare dată. Teodor Cheţa, omul care a dus-o la handbal în Zalăul natal, poate, ca şi părinţii Talidei, să fie liniştit. Ce spun eu?! Mândru, de-a dreptul. A făcut o handbalistă de calitate. Un om bun. NORMAL. Talida Tolnai, cea alintată Toto, n-a fost mereu adepta religiei creştin evanghelice. Dar de când se roagă, de când crede cu adevărat în Dumnezeu, ei îi merge foarte bine. NORMALITATE.

Duminică, în partida Krim Ljubljana - IK Savehof, credeai că Toto s-a transformat în zâna cea bună. 15 parade, plus o aruncare de la 7 metri apărată.

Venită la dubla câştigătoare de Liga Campionilor, Krim, dintr-un colţ uitat de lume, Uskudar Istanbul, Tolnai a uimit. A câta oară?! Lumea s-a uitat cruciş la Tone Tiselj, antrenorul de 52 de ani al campioanei Sloveniei, când a zis "Da. O vreau pe Tolnai". 34 ani, fostă la Zalău, Oltchim, apoi ... în Turcia.

Talida Tolnai ne-a reamintit, deunăzi, că e simplu să trăieşti. Să demonstrezi că ai valoare. Când toate îţi merg prost, când toţi îţi dau în cap cu ce apucă, ba te mai şi lucrează pe la spate, în cel mai mişelesc mod posibil, ai o şansă: să crezi. Să şti ce vrei. Să faci ceea ce şti. Să te perfecţionezi. Şi să demonstrezi de fiecare dată, în ciuda vicisitudinilor, că poţi. Că chiar ai valoare. Vârsta nefiind nicidecum un impediment. Iar palmaresul, o Cupă Ciy, o Cupa a Cupelor, un Trofeu al Campioanelor, titlurile european şi mondial la nivel de tineret, o medalie de bronz la "europenele" de senioare, doar imbold să mergi mai departe. Să crezi, ca să ai succes. NORMALITATE.

Până la urmă, Talida Tolnai e doar normală. DOAR. Adică îşi face treaba. Oriunde s-ar afla. NORMALĂ. Într-o lume care devine, pe măsură ce nici nu apucăm să ne ştergem la ochi, frustă, întunecată, urâtă, urâcioasă, vicioasă.

Din România, s-a aflat deja, lipseşte clasa medie. Ar fi bine să sune un clopoţel care să ne anunţe că ar prinde foarte bine OAMENI NORMALI. Cât mai mulţi. Dintre ei, răsar cei excepţionali. Cei care au voinţă ieşită din comun, talent, credinţă, ştiinţă, posibilităţi, putere, valoare. Prin multă muncă, indiferent în ce domeniu, reuşeşti. Şi înveţi că succesul e doar un prim pas. Izbânzile repetate înseamnă seriozitate, cumpătare, rigurozitate.

Vinul se bea cu un prieten, şampania, doar la ocazii speciale. Talida "Toto" Tolnai merită, în fiecare zi, şi un tort. Pentru cum ştie să arate că e o handbalistă valoroasă, talentată, excepţională. Finalmente, o femeie NORMALĂ, care CREDE în Cel de Sus. Şi care se bucură de SUCCES.

De același autor
Citeşte alte articole de George Parvan
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:15 Digi Sport Special
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • digi sport matinal colaj

    MEDIA: Digi Sport Matinal, ora 10:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Tim Seria A ball and the logo during the Italian Serie A football match AC Milan vs Bologna at San Siro stadium in Milan, Italy on 27/08/22

    FOTBAL: Cagliari - Lecce, ora 13:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: CS SUPORTER CLUB OTELUL GALATI - ACS PETROLUL 52 PLOIESTI, SUPERLIGA SUPERBET (27.01.2024)

    FOTBAL: Petrolul - Oțelul Galați, ora 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Radu Dragusin

    FOTBAL: Liverpool - Tottenham, ora 18:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Rapid CFR Cluj

    FOTBAL: CFR Cluj - Rapid, ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

wanda nara

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

*EXCLUSIVE* Former Swedish footballing Maverick Zlatan Ibrahimovic wearing a Ferrari cap spotted with his wife Helena Seger as they enjoyed a spot of lunch at Palazzo Parigi Hotel in Milan.

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

8

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

sucu 4

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media