Dublu impact

17.08.2016, 14:31
steaua man city1

Duminică seară. Ora 21:20. Pe Etihad Stadium se încheie primul meci oficial al lui Guardiola pe banca lui Manchester City. 2-1 cu Sunderland, la capătul unei prestații modeste, o victorie adusă de autogolul lui McNair, în minutul 87. La câteva mii de kilometri distanță, Steaua e, încă, lider în Liga1, pentru că Dinamo urmează să joace abia a doua zi. 

Marți seară. Ora 22:10. Pe Arena Națională, în doar 20 de minute, echipa lui Guardiola marcase o dată, ratase două penalty-uri, alte două ocazii mari, iar steliștii din teren, tribune și din fața televizoarelor se simțeau păcăliți. O dată de adversarul care îi lăsase iluzia că ar putea obține un rezultat mare, a doua oară, de ingeniozitatea fanilor dinamoviști, care, în absența meciurilor din cupele europene, au găsit modul de a fi vizibili într-o seară la mijlocul săptămînii.

Să le luăm pe rând. Manchester City. Adversarul pe care și l-a dorit Gabi Tamaș a venit la București și a spulberat-o pe Steaua. Câteodată, 0-1 e mai dureros decât 0-5. Așa era în minutul 20 când se întâmplaseră atât de multe pe Arena Națională și era clar că meciul curge către un dezastru. Steaua era dezmembrată, în ciuda zvâcnirilor din ofensivă. Se îndoiește cineva că diferența ar fi fost la fel de mare la final și dacă ros-albaștrii ar fi marcat primii, la șutul lui Stanciu sau ar fi egalat, la ocazia lui Hamroun? Probabil că nu. Vicecampioana a arătat rău de tot și s-a făcut de râs întocmai ca Astra, la Copenhaga sau Viitorul la Gent, deși prestația jucătorilor lui Hagi poate fi comentată doar prin prisma scorului, meciul nefiind televizat.

Nu scorul e cel care atârnă greu, ci modul în care a jucat Steaua, felul în care a pierdut. A fost seara în care Steaua și-a dezvăluit slăbiciunile, destul de puțin vizibile în competiția internă. A fost seara în care atât de lăudații jucători ai Stelei s-au pierdut cu firea în fața numelor mari de la City și au căzut în fund de atâtea ori. Seara în care s-a demonstrat, a nu știu câta oară, că și ei au tot două picioare doar că știu să și le folosească mult mai bine. Steliștii au părut a fi o echipă adunată în pripă, pentru un meci de curtea școlii. Păcat pentru Florin Niță, care a făcut un meci formidabil, în ciuda celor cinci goluri primite. La final, am aflat că Steaua a pierdut din pricina greșelilor personale. Antrenorul nu și-a asumat nicio clipă eșecul, jucătorii au greșit. Nimic schimbat față de precedentele eșecuri usturătoare de pe teren propriu, 1-5 cu VfB Stuttgart și 0-4 cu Chelsea. Reghecampf a fost la fel de inspirat ca Toșca, Muniru, Enache și ceilalți actori dintr-o comedie tristă. Poate aici ar trebui umblat un pic. La atitudine. Tupeul e bun, dar nasul purtat prea sus dăunează. Steaua a încasat o bătaie soră cu moartea, dar își hrănește orgoliul șifonat rău de tot cu ideea de a continua în Europa League.

Al doilea eșec major a fost, de fapt, primul. Eșecul pe care Steaua îl tot rostogolește de vreo doi ani. De când a fost părăsită de suporteri și nu face nimic pentru a-i readuce la stadion. Când marii rivali îți fac o asemenea farsă, e cazul să te gândești bine unde ai greșit și ce e de făcut pentru a repara erorile. Steaua nu mai are suporteri și asta se vede. 27.000 de mii de oameni la meciul nedisputat cu Villarreal au însemnat mult mai mult decât cei 45.000 de privitori de aseară. Fără suporterii fanatici, meciurile de referință cu Valencia, Villarreal, Standard Liege, din urmă cu un deceniu, sau cele cu Ajax și Chelsea, mai recente, nu ar fi fost posibile.

Ceea ce s-a întâmplat aseară la tribuna a doua este rezultatul politicii duse de conducerea Stelei, care ignoră cu bună știință un element extrem de important, poate esențial, suporterul. Cel fără de care transferul lui Tănase, de la Viitorul, nu ar mai fi fost atât de ușor de făcut. Acum un deceniu, Steaua era cea mai iubită echipă din țară. Acum, e cea mai urâtă. Ros-albaștrii au ajuns antipatici, dar continuă să umple stadioane, ceea ce e luat de conducere drept dovadă de simpatie. Greșit. Steaua actuală e reprezentată mai bine de stadionul gol de la meciul cu Chiajna, decât de cel plin de la meciul cu City, când lumea a venit să-i vadă pe Guardiola și Aguero.

Sâmbătă, Steaua are șansa reabilitării. Sau se poate afunda și mai mult. Dinamo a câștigat prima repriză din confruntarea cu marea rivală, așa cum a făcut-o mai mereu, în ultimii ani, la capitolul suporteri. Acum a venit rândul jucătorilor lui Andone să arate ce pot.

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Stefanescu
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:00 Fotbal Club
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga digisport

    MEDIA: Liga Digi Sport, ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • HANDBAL MASCULIN:DINAMO BUCURESTI-SPORTING LISABONA, EHF EUROPEAN LEAGUE (5.03.2024)

    HANDBAL: Skjern - Dinamo, ora 19:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • Chemnitz, Deutschland 15. November 2023: FIBA Europe Cup - 2023/2024 - Niners Chemnitz vs. Spojnia Stargrad Im Bild: Bas

    BASCHET: Olympiacos - Barcelona, ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • logo liga campionilor

    FOTBAL: Bayern Munchen - Real Madrid, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

ilie3

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Screenshot 2024-04-28 at 23.20.51

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

andreea-prisacariu2

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

Screenshot 2024-04-28 at 16.43.12

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media