Singur împotriva bunului simţ

Pe Şumudică îl cunosc de foarte mult timp. Nici nu îmi mai amintesc exact de când. De pe la mijlocul anilor 90...În orice caz de mult mai mult timp de cât îl cunosc pe Ionuţ Petrişor, colegul meu de la Digi. Am interacţionat din postura de jurnalist-fotbalist, ulterior jurnalist-antrenor şi fără a dezvolta vreo prietenie, aş fi tentat să spun că a existat un soi de amiciţie de la distanţă. Îmi plac persoanele tonice, spontane, cu prezenţă de spirit, cu replică. Şumi era, e astfel. Ştie să destindă atmosfera, are întotdeauna o glumă şi asezonată cu căutătura aceea poznaş-şmecheraşă creează un sentiment plăcut interlocutorului. Genul de elev atât de simpatic (Tot a început şcoala şi mulţi dintre noi au fost cu copiii, nepoţii ori fraţii pe la deschideri), încât de la profesori şi până la elevi toţi sunt tentaţi să cauţioneze tupeul şi un tip de comportament, care teoretic, în anumite situaţii, poate fi considerat inadecvat.

De ceva vreme încoace, Marius Şumudică sare calul. În declaraţii, în dialogul cu tribuna, în modul cum se manifestă. Să nu ai simţul ridicolului exacerbat poate fi o calitate, dar atunci când îţi pierzi simţul măsurii ai o problemă. Arbitrii, spectatorii, mai nou jurnaliştii. Şumudică e într-un soi de „Război cu toată lumea” şi mă îndoiesc sincer că asta ar putea avea vreo legătură cu faptul că l-ar citi pe Eugene Ionesco.

A mimat sexul cu suporterii olteni la un Craiova-Astra, a avut probleme cu toţi centralii de pe lista FIFA şi nu numai, acum e ofensiv la limita agresivităţii cu un jurnalist cât se poate de la locul lui care îi pune întrebările pe care le consideră potrivite într-o anumită situaţie. Nu, nu e o solidaritate de breaslă stupidă. Suntem şi noi ca jurnalişti / reporteri / moderatori suspuşi greşelii. Şi la noi se poate aplica vorba aia cu „Cea mai bună întrebare e aia pe care nu am avut inspiraţia să o punem...”. M-am amuzat şi eu de-a lungul timpului de întrebări prosteşti pe care le-au pus alţii, mi s-a întâmplat să mă întreb cât de penibil oi fi fost în timpul unui interviu.

Şumudică tocmai trece graniţa respectului faţă de toţi ceilalţi şi mai ales faţă de sine. E pe un drum greşit. Ar face bine să se întoarcă, să îşi regăsească nervii şi decenţa şi poate, zic poate, la un moment dat îl vom mai trata ca pe un interlocutor simpatic, aşa cum a fost. Până atunci, îl asigurăm că nu e nevoie să îl ocolească nici Ionuţ şi niciun alt jurnalist normal, pentru simplul motiv că se află într-o fundătură. E singur, şi nu ca în sloganul echipei de suflet, împotriva tuturor. E singur împotriva bunului simţ.