Prostia lui Burleanu

După prima ieşire în public din 2018 a preşedintelui FRF, îmi vine să spun că iar că a ratat un moment să tacă. A venit cu anunţul devansării cumva a datei alegerilor. Din mai în aprilie! Şi a mai găsit de cuviinţă să lanseze un atac dur la adresa tuturor celor care, contestându-l, sunt în viziunea sa adversari şi trebuie suprimaţi declarativ. E o abordare politicianistă şi trădează o dată în plus lipsa reperelor şi a unor reflexe din lumea asta. A sportului. A fotbalului. Aici mai mult ca oriunde se operează cu simboluri, cu afecte. Sunt nuanţe. Lucruri care, la un moment dat, chiar dacă se gândesc, dar nu se spun public. Şi nu din falsitate sau ipocrizie, ci pentru că balanţa e una complexă. Nu e justiţie, nu e alb şi negru. E altfel. Mă refer la felul în care l-a mitraliat cu vorbe, nici măcar acoperite de fapte, pe Ovidiu Ioaniţoaia. La un atac nejustificat şi care nu are cum să îi aducă beneficii. Şi spun asta pentru a sublinia inutilitatea luării de poziţie. El nu avea voie să spună ce a spus nici dacă avea dreptate. Acesta este obiceiul locului. Iar cei care se comportă altfel sunt teribilişti, care pe termen lung nu vor câştiga niciodată nimic. E de dezvoltat. Dar cu altă ocazie. Situaţiile de acest gen nu pot fi prezentate numai dintr-un unghi de abordare. E ca mingea. Rotundă, teribil de 3 D şi se învârte

Nu îl ridic în slăvi pe Ioaniţoaia, nu am de ce. Nu am avut norocul ori ghinionul să lucrez direct cu el (mi-a fost profesor o prea scurtă perioadă la facultate), nu ne-am intersectat decât profesional şi fugar la câte un meci ori eveniment, ultima oară acum câteva zile la gala AFAN. Dar am crescut cu Procesul lui cel ironizat jenant de Burleanu. Nostalgia nu e nicidecum un sentiment păgubos, aşa cum se grăbeşte Burleanu să eticheteze. Au fost emisiuni memorabile, aşa cum mai sunt editoriale pline de pilde. De jurnalist care şi-a câştigat respectul publicului, dar şi a lumii pe care şi Burleanu o reprezintă conjunctural. De om care şi-a câştigat locul său şi de lider de opinie şi a cărui „spusă” contează. Pentru că se bazează pe pasiune, pe experienţă, pe instruire.

E fals, e nenatural şi total neinspirat. De Burleanu zic. Biroul său de Comunicare, tot ce înseamnă departament media aproape(aici s-au făcut cele mai evidente progrese faţă de mandatul anterior) e format din oameni „crescuţi” (şi) de Ioaniţoaia. Pentru că acolo la Gazetă a fost o veritabilă şcoală de presă de-a lungul timpului. Iar oamenii aceia de acolo şi de pretitudindeni în media au făcut pentru fotbalul ăsta pe care acum îl Burleanu, conduce infinit mai multe decât orice om din fenomen ar fi putut face. De la demascarea tuturor neregulilor până la recuperarea prejudicilor materiale.

Nu, nu e voba de solidaritate de breaslă. E despre bun simţ. Şi despre faptul că atacându-l pe Ioaniţoaia, a lovit şi în Vochin, sau în Petrişor. Mai zic? Berceanu, Ştucan şi mai sunt şi alţii.

Şi mai e şi despre mentalitate. Atacurile astea la persoană le-am mai trăit noi toţi ăştia mai tineri în ultimii mulţi ani, Ioaniţoaia cu atât mai mult. Diferenţa faţă de cei care au fost atât de acizi e că el continuă să reprezinte ceva. Inclusiv în ochii celor care în aprilie vor vota.