Petre Marin a trăit alături de Răzvan momentul în care premierul olandez a spus "stop fotbal"

22.04.2020, 09:04
razvan si petre marin

"M-a prins izbucnirea pandemiei în Olanda. Pe de o parte a fost noroc, că nu a stat Răzvan singur. Nu vrem să ne gândim cum ar fi fost pentru el", spune Petrică Marin, tatăl internaţionalului român, satisfăcut că lucrurile s-au aranjat de așa natură.

Cei doi au urmărit împreună anunțul făcut de Mark Rutte, șeful guvernului olandez, iar acum așteaptă anunțul federației care vineri, după discuții cu UEFA, ar putea declara Ajaxul campioană.

Acestă pandemie ascunde tot felul de povești, de întâmplări sau diverse conjuncturi. Dincolo de ce înseamnă totul din punct de vedere medical, al sănătății și al lucrurilor despre care se discută intens în acestă perioadă. Vorbim despre familii pe care declanșarea crizei în lume le-a găsit în momentul nepotrivit la locul nepotrivit.

Petre Marin era în vizită la Răzvan în momentul intrării Olandei în zona roşie a pandemiei

De exemplu, am prieteni la Amsterdam, pe care i-am vizitat fix anul trecut pe vremea asta, care își planificaseră din timp o vacanță în America de Sud. Și s-a nimerit să ajungă acolo cu fix o zi înainte de carantină, închiderea granițelor, etc, astfel că din toată vacanța lor s-a ales o izolare forțată, într-un hotel, zile bune până s-a găsit prin eforturi conjugate ale mai multor ministere de externe o soluție și un zbor către Europa.

Dar nu despre acești prieteni ai mei din Amsterdam e vorba. Dar despre Amsterdam, da. Conjunctura a facut ca Petre Marin să fie în vizită la Răzvan fix atunci când și Olanda a fost declarată ca făcând parte din "zona roșie". Așa, în doi, mai ales în condițiile în care vorbim de o relație tată-fiu ideală, lucrurile trec mai ușor. Practic, Petre și-a însoțit și și-a ghidat fiul foarte atent de-a lungul carierei, neratând niciun moment important al echipelor la care Marin jr. a fost. Fie că vorbim de Viitorul ori Standard Liege.

Petre Marin se antrenează cu Răzvan

De altfel, fostul internațional îmi mărturisea: "Cumva am decis să mă ocup și să îi acord tot sprijinul de care are nevoie și de aceea prefer să rămân în contact cu fotbalul prin intermediul copiilor pe care îi am la școala mea. Dacă aș merge să lucrez la un club, nu aș putea avea atâta libertate de mișcare". Petre recunoaște că acum nu face decât să compenseze implicarea soției în educarea și formarea celor doi copii ai lor: "Ea a fost cea care a stat mereu cu ei, îl ducea pe Răzvan la toate meciurile și antrenamentele, pentru că eu eram mai mult plecat".

Revenind în prezent, fostul fundaș stânga de travaliu spune că mai ține pasul, chiar dacă vorbim de comparația cu un fotbalist de la Ajax: "Îl asist la exerciții și mai alergăm în zonele verzi special amenajate pentru astfel de activități. Aici e un cult, aș putea spune, pentru mișcare, astfel că oamenii nu pot fi opriți, și nici nu am observat că s-ar fi încercat...".

Răzvan şi Petre Marin amână momentul reîntoarcerii în țară până vor fi siguri că nu sunt obligați să intre în carantină instituționalizată

Chiar dacă, inițial, Olanda părea că se înscrie în rândul țărilor care au de gând să adopte o strategie mai relaxată în raport cu pandemia, lucrurile s-au schimbat pe parcurs. Așa se face că aseară am asistat împreună la momentul în care cel mai înalt oficial guvernamental a spus clar: "Fără fotbal până pe 1 septembrie!". Dacă ne amintim,belgienii vecinii olandezilor au venit de acum câteva săptămâni cu acest scenariu.

La acea vreme, UEFA a avut o reacție avertizând că reprezentantele țărilor care nu își încheie competițiile interne nu vor fi primite în cupele europene. Între timp iată că lucrurile s-au mai nuanțat și după o comunicare cu forul suprem e posibil ca federația batavă să declare Ajaxul campioană. Chiar dacă clasamentul a înghețat cu AZ Alkmar având același număr de puncte cu lăncierii și doar câteva goluri mai puțin înscrise.

Despre situația concretă a internaționalului nostru nu a fost momentul potrivit pentru o discuţie. Poate fi o perioada de pauză care să-i restarteze cariera, așa cum se întâmplă cu toți jucătorii, și lucrurile să se redimensioneze inclusiv în raport cu Ajax.

În orice caz, Petre și Răzvan vor mai sta la Amsterdam o vreme: "Deocamdată nu ne punem problema să revenim. Știu care sunt condițiile în care am putea să facem lucrul acesta și nu are rost să ne grăbim, pentru că asta ar însemna carantină instituționalizată într-un centru special pe care îl hotărăsc autoritățile".

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Filoti
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:15 Digi Gol
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • FOTBAL: CS CORVINUL 1921 HUNEDOARA - FC CFR 1907 CLUJ, CUPA ROMANIEI BETANO - SEFRTURI DE FINALA (02.04.2024)

    FOTBAL: Corvinul Hunedoara - CSC Șelimbăr, ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • grozav

    FOTBAL: Petrolul - FC Botoșani, ora 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • radu-naum

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-RAPID BUCURESTI, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (30.03.2024)

    FOTBAL: Rapid - Universitatea Craiova, ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Italian Soccer Serie A Match - Cagliari Calcio Vs US Salernitana, Cagliari, Italy - 09 Mar 2024

    FOTBAL: Genoa - Cagliari, ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • Valencia CF v FC Barcelona - LaLiga Santander

    FOTBAL: Barcelona - Valencia, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

promovare

S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia

man

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

mm-stoica2

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Screenshot 2024-04-27 at 23.03.18

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media