Nu contăm de la mijloc în sus

Cu Elveția mi-a plăcut. Cu reflexul deprins de la ziar, am scris în timp real și recitind textul l-am găsit chiar prea entuziastat, dar l-am lăsat așa la „cald”. Impresiile de după meciul cu Austria au avut timp să se decanteze. Acum nu mi-a mai plăcut. N-a fost pic de estetică în jocul unei echipe a cărui uni scop a fost să alerge și să blocheze adversarul care în majoritatea covârșitoare a timpului avea mingea. Și, în sporadicele momente când balonul stătea la ai noștri, lipsa de orizont și idei era și mai pregnantă. Pițurcă e obsedat de rezultate, schimbarea lui Daniel Niculae cu Gardoș din minutul 90 irită și estompează drastic orice potențial semn încurajator din turneul helveto-austriac. România are nevoie să își regăsească o stare de spirit, așa cum trebuie să își redefinească un stil. Suntem dispuși, și cred că vorbesc în numele multora dintre privitori, să renunțăm la egaluri meschine, la “puncte’ ciupite în numele clasamentului FIFA ori, mai grav, în scopul a cine știe ce palmares personal. Nu cred că s-a adăugat ceva peste lucrurile bune relevate de meciul cu Elveția. Bine, nici nu putem spune că 0-0 cu Austria a dărâmat ceva. Avem o defensivă decentă în confruntări cu echipe din linia a doua sau chiar a treia a fotbalului european. Concurența Lobonț-Tătărușanu este benefică și încurajatoare. Forțat de Pițurcă, se poate spune că Valerică Găman nu a dezamăgit în mini turneul acesta, dar în mod normal Goian nu are voie să lipsească din centrul defensivei. La fel cum Răzvan Raț e titular incontestabil în banda stângă. La 22 de ani, Chiricheș e un jolly care se poate descurca pe cel puțin trei posturi. Până în toamnă, trebuie lămurită disponibilitatea unui Radu Ștefan și Săpunaru, astfel că pe fund nu ar trebui să fie probleme. Grijiile încep de la Bourceanu în sus. Nu că Alex ar fi vreun fotbalist slab, dar lângă el e nevoie de un fotbalist mai inventiv, mai creativ, mai abil cu mingea la picior, așa cum linia de trei din spatele lui Daniel Niculae ar trebui să fie mai implicată, mai dispusă în a-și asuma responsabilități, în încercarea de a fi cumva decisivi.

Pițurcă i-a disciplinat, i-a făcut să joace pentru echipă, dar nici Tănase și nici Torje  nu au încă suficient nerv, nu au doza aceea de tupeu, de nebunie și nici sclipirile prin care să rezolve o fază. Grozav are nevoie lângă el de fotbaliști hârșâiți, speculativi, experimentați. Jucători de la care să învețe, pentru că este încă la vârsta acumulărilor. Gicu are execuții, lovește mingea ca un fotbalist adevărat, se vede că simte jocul, dar e încă nenatural să îi cerem după nici două meciuri să facă legea de la mijloc în sus. Îl auzeam pe Pițurcă invocând 8-9 absențe. Mie nu prea îmi ies, dacă nu cumva îi numără și pe retrașii Chivu ori Rădoi, de care, da, am avea mare nevoie. Ar fi Săpunaru (pe care înțeleg că selecționerul e foarte supărat), Radu Ștefan, Marica și, poate, Bogdan Stancu și Bănel. Alții? Nu consider că Pintilii ori Luchin au demonstrat atât de mult la națională încât să intre pe lista “indispensabililor”.

Altfel, pentru a încheia într-o notă optimistă să spunem că suntem în grafic. Ne propunem în toamnă cel puțin opt puncte din cele patru jocuri oficiale din grupa de calificare la Mondiale: trei cu Estonia, trei cu Andorra, câte unul cu Olanda și Turcia. Făcând o paralelă cu rezultatele de anul acesta din amicale să spunem că Uruguay e de nivelul Olandei și am făcut 1-1 pe Național Arena și că Turcia e pe acolo din punct de vedere valoric cu Elveția pe care am bătut-o și cu Austria cu care ne-am chinuit să scoatem un 0-0. Vedem pe 15 august ce facem cu Slovenia, omoloaga Estoniei. Dar această din urmă frază, recunosc că e căutată mai degrabă pentru a încheia pe un ton mai optimist.