Drumul regăsit spre stadion

03.04.2017, 14:05
koke

E vorba de oameni. Au fost mulţi. Mai mulţi decât fuseseră în ultimul timp, mai mulţi decât ne-am fi aşteptat. Vorbesc de meciul de duminică seara, aşa cum putem vorbi şi de cel disputat cu o săptămână în urmă la Cluj, când a jucat România. Oamenii vor înapoi pe stadioane şi asta e încurajator. Mai departe, depinde numai şi numai de noi să îi fidelizăm. Şi implic media în ecuaţie în calitatea sa de emiţător al mesajelor venite din teren, de pe banca tehnică, din preajma echipelor.

Avem nevoie de finaluri ca la FCSB-Dinamo. De meciuri cu garda jos, cu faze de la o poartă la alta, cu nerv, cu greşeli inerente şi dorinţă nebună. Fenomenul însăşi a agonizat şi agonizează odată cu brandurile. Criza de identitate a cuprins întreg fotbalul românesc, dar trebuie regăsite repere sau, dacă nu, e nevoie să le construim.

Mi-a plăcut galeria dinamovistă. Tumultul ei, pasiunea nebună care pe termen scurt a dus în play-off o echipă handicapată valoric şi pe termen lung a menţinut vie flacăra. Vi s-o părea că sună prea pompos, dar adevărul e unul singur: dinamoviştii au fost singuri şi au cântat, au făcut coregrafii, au răguşit în numele a tot ce înseamnă fenomenul microbist să nu zic ultras în România. Au făcut-o pentru ei, dar în egală măsură, chair dacă nu direct, pentru stelişti, rapidişti, olteni, bănăţeni. Sigur, teribilismele trebuie taxate. Dacă nu au mai fost petarde sâcâitoare, au apărut tot felul de rebeli fără cauză, care au vrut să demonstreze că se pot plimba, oricât şi oricând, pe suprafaţa de joc. O luptă perpetuă cu forţele de ordine care, indiferent de efectiv şi metode, sfărşesc prin a fi depăşite de evenimente.
A fost un fotbal antrenant. Cu defensive improvizate şi de conjunctură şi cu un Alibec având o clasă peste media fotbaliştilor din derby. Tocmai asta a făcut diferenţa. Urmează şapte etape (sperăm) la fel de nebune şi eu unul mă aştept la răsturnări de situaţie, la conjuncturi , la momente. La a şti să joci, a şti să fii echipă şi a avea ştiinţa să speculezi. Dinamo şi Craiova par uşor ieşite din lupta pentru titlu, dar două victorii consecutive le pot readuce în joc.

Urmărim finalul din Liga I, dar mie unul senzaţia aia de dinţi sterpeziţi cu care am părăsit Clujul după România-Danemarca nu mi-a dispărut. Plus că discursul duplicitar şi inconsistent al oficialilor FRF e enervant. Acum nu avem jucători de valoare şi ne-am setat noi un nivel prea ridicat de aşteptări. Aaa, plus că preşedintele spune cu emfază că el nu intră în „obiceiul locului” de a schimba cu uşurinţa tehnicienii. Nu e ca şi cum nu l-ar fi dat afară pe Piţurcă, imediat după ce a preluat Federaţia şi nu l-ar fi înlocuit ulterior şi pe Iordănescu. Daum este al treilea. Pesemne că o medie de unul pe an i se pare lui Burleanu că e echivalent cu stabilitatea. Cu coerenţa sigur nu e.

Cât despre jucători, lăsaţi-i în pace. Sunt. Nu am ştiut să îi antrenăm, să îi educăm, să îi alfabetizăm fotbalistic. Nici până acum trei ani şi nici din martie 2014 încoace. Ne bazăm pe instinctul lor, pe vorba lui Edi Iordănescu „ADN-ul fotbalistului român”. Dar e lipsit de tact, de pedagogie, de bun simţ managerial până la urmă să îţi sacrifici tocmai materia primă, jucătorii, pentru a-ţi apăra alegerea subiectivă, adică antrenorul. Împotriva evidenţei chiar! Şi e frustrant şi pentru Chiricheş, şi pentru Chipciu ori Stanciu, dar şi pentru Moruţan, Screciu, Păun, Alex Ioniţă, Man etc. Pentru aceştia din urmă şi demotivant chiar.

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Filoti
Digi24
Băiatul care a impresionat zeci de mii de români nu există. Povestea lui „Mihăiță” a fost creată de AI
Băiatul care a impresionat zeci de mii de români nu există. Povestea lui „Mihăiță” a fost creată de AI

Noile metode de manipulare în mediul online iau amploare. Povestea lui Mihăiță, adolescentul care...

Descarcă aplicația Digi24

  • Logo Liga 2 / Foto: FRF.ro

    FOTBAL: FC Argeș - Metaloglobus, 12:00, Digi Sport 1

  • Champs Lge: Arsenal-PSV

    FOTBAL: Everton - Arsenal, 14:30, Digi Sport 1

  • FOTBAL: UTA ARAD - FC BOTOSANI, SUPERLIGA SUPERBET (23.12.2024)

    FOTBAL: UTA - Botoșani, 16:45, Digi Sport 1

  • FOTBAL:UNIVERSITATEA CLUJ-FCSB, SUPERLIGA SUPERBET (10.11.2024)

    FOTBAL: FCSB - U Cluj, 21:15, Digi Sport 1

  • italian soccer Serie A match AC Milan vs ACF Fiorentina, San Siro stadium, Milan, Italy - 01 May 2022

    FOTBAL: Milan - Fiorentina, 21:45, Digi Sport 3

  • Barcelona, Spain. 17th February, 2025. Lewandowski celebrates after scoring a goal during the LaLiga EA Sports match between FC Barcelona and Rayo Val

    FOTBAL: Barcelona - Betis, 22:00, Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Cel mai bogat om din Ucraina i-a spus clar unui român: ”Dai banii înapoi! Când tot neamul tău e pe străzi, sunteți liberi”

ahmetov-aliuta

Un român a dezvăluit unde se află ”dispărutul” Roman Abramovich! Oligarhul rus are 3 miliarde € blocate în Marea Britanie

roman-abramovich

Gata! Italienii au făcut anunțul despre Florinel Coman: ”Nici nu încape discuție”

florinel-coman

Mirel Rădoi a spus cine vrea să câștige Cupa României, după ce Craiova a fost eliminată! Ce a făcut la final: ”Ca să audă”

mirel-radoi

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media