Dinamo a avut două penalty-uri, Steaua a avut două clase peste

Aș începe prin a spune în primul rând că și atunci când nu joacă strălucit, pentru a nu spune că o face prost, Steaua câștigă.

A fost cea mai slabă primă repriză pe teren propriu de când e Reghecampf la echipă. Mai slabă și decât cea cu Copenhaga. Bonetti l-a ajutat din plin să realizeze această contraperformanță. A închis cu vârful spre terenul advers un triunghi echilateral format de Luchin, Coulibaly și Dragoș Grigore.
Se poate spune că dinamoviștilor le-a ieșit totul în prima jumătate a meciului, atâta timp cât la una din rarele acțiuni, Alexe a marcat în stil de mare atacant. Al șaselea gol consecutiv al vârfului reinventat de Bonetti. Dar, așa cum italianul l-a revitalizat pe Marius, Reghecampf a făcut asta cu o întreagă echipă. A doua oară în ultimele luni, Steaua reușește să întoarcă după ce este condusă într-un meci cu o formație cu pretenții, precedentul joc la care fac referire fiind cel cu Petrolul. Și, al doilea derby tranșat pe final după ce Bourceanu și ai lui reușiseră asta și împotriva Rapidului. Asta spune multe despre forța psihică a echipei, dincolo de soliditatea fizică.

De sus, din înaltul tribunei se simțea cum Steaua își împinge adversarul, cum îl sufocă, cum îl hărțuiește. Am mai spus asta, e ca un commando. Atacă furibund, dau senzația că slăbesc strânsoarea, dar revin și mai determinați, până în momentul în care își înclolțesc și își forțează adversarul să cedeze. Pe flancuri, pe centru, cu fundașii, până își ating scopul. Contribuție importantă venită și de pe margine, acolo unde Reghecampf a simțit bine jocul, evitând în partea două baricada din zonă centrală și mutând jocul pe lateral, mai ales în dreapta, acolo unde cuplul Popa-(mai ales) Chipciu nu au avut milă de Nica și apoi de Rus. În stânga, Costea a dat și el bătăi de cap defensivei dinamoviste care a fost obligată să se desfacă și până la urmă să cedeze. Lovitura decisivă a venit tot din zonă centrală, acolo unde Tănase a reapărut sclipitor în joc după ce dispăruse de minute bune, pentru o pasă excelentă pentru killer-ul campionatului, Raul Rusescu. A fost unul din planurile pe care s-a jucat acest meci.

Special am vrut să încep cu asta pentru a nu știrbi meritele unei echipe ce arată constanță și forță (o tot repet, dar nu am ce face). Iar asta vine din unitatea unui vestiar strâns în jurul liderului Reghecampf, cel care face o echipă foarte bună cu MM Stoica, celălalt om decisiv din staff.

Mă gândesc și eu că rezultatul ar fi fost altul dacă belgianul Boucaut ar fi judecat cu aceeași unitate de măsură faze asemănătoare. Dinamo a avut cel puțin un penalty, dacă nu chiar două. (E de discutat și în ce măsură la 1-1 la duelul Nica-Rusescu se poate fluiera sau nu 11 metri). În funcție de acordarea și transformarea acestor lovituri de pedeapsă poate că deznodământul ar fi putut fi altul, dar dinamoviștii nu trebuie să se păcălească: Steaua la 60-70% din potențial a depășit un Dinamo care duminică seara s-a autodepășit comparativ cu evoluțiile de până acum. Asta pe fondul unui arbitraj slab spre lamentabil.