„Regina” s-a predat. Duminică atacă Republica

Prima naţională care ajunge în finală jucând trei meciuri, în faza eliminatorie, de 120 de minute. Două dintre ele decise la lovituri de departajare.

A doua reprezentativă, după Uruguay (1,9 milioane de locuitori la finala din 1930 şi puţin peste două milioane în 1950), a unei naţiuni cu cei mai puţini locuitori prezentă în ultimul act al unui Mondial.

În toate cele trei meciuri de totul sau nimic a fost, de fiecare dată, condusă şi a revenit mergând mai departe.
Circa patru milioane de locuitori are echipa care a eliminat în a doua semifinală a Mondialului din Rusia ţara cu tot atâţia fotbalişti legitimaţi.

Cinci meciuri a jucat Franţa cu viitoarea sa adversară fără să fi pierdut până acum vreunul. Primul dintre ele acum fix douăzeci de ani, în semifinala Mondialului din 1998. De atunci nu se mai întâmplase ca o echipă condusă în această fază a competiţiei să întoarcă rezultatul!

Este a şasea oară când unei campioane mondiale i se opune o reprezentativă care joacă pentru prima oară cu trofeul pe masă. Franţa în 1998 şi Anglia în 1966 au câştigat. Olanda în 1974, Brazilia în 1950 şi Ungaria în 1938 au pierdut.
Şapte şuturi a expediat Perisici, cel mai bun om al semifinalei de miercuri, spre poartă. Un gol şi o bară, plus un assist şi alte trei pase decisive sunt cifre care stau în contul lui.

Opt este cifra norocoasă a echipelor ce triumfă prima oară la un turneu final de CM. Brazilia în 1958, Argentina în 1978 şi Franţa în 1998. Cine va fi în 2018?

Nouă şuturi a expediat spre poartă în repriza a doua, faţă de cele 5 ale adversarilor. De altfel, 99 a fost minutul în care englezii au trimis balonul pe poartă după golul din minutul cinci.

A zecea echipă din Europa care atinge o finală de Mondial şi a treisprezecea naţională a lumii ajunsă în această fază. Să fie cu noroc!

Zece motive obiective pentru care am susţinut şi susţin această echipă la Mondial.
Şi altele subiective...
Pentru că Modrici, pentru că Perisici, pentru cât sunt de răi în sensul bun al cuvântului, pentru cât sunt de buni în absolut toate sensurile, pentru că ei sunt cu adevărat cei care nu renunţă niciodată, pentru tricourile în pătrăţele de şah, pentru că în ţara marilor maeştri nebunul de Vida şi ai lui le-au dat mat supuşilor Reginei, pentru că ei primesc femei în vestiar (preşedinta ţării plus o doamnă în staff, am văzut-o eu la televizor), pentru că aprind torţe pe străzi în Zagreb când se bucură, pentru că mi-a plăcut la mare la ei.

(Cro)Aţi ghicit despre cine vorbesc, nu?! Am făcut un joc de cuvinte de tip „Bravo, pătrăţel”. Dar ce mai contează?! Sunt în finală şi m-am surprins bucurându-mă de ca şi cum jucau unii de-ai noştri! Nu România sau..., dar unii de care să îmi pese. Nici chiar fraţi, doar croaţi.