Cine, ce şi câte şanse are în play-off. CFR, o favorită teoretică

06.03.2017, 14:33
play off

Avem o certitudine: cele mai bune echipe s-au calificat în play-off. Plus o mare necunoscută: numele formaţiei care va câştiga titlul. Oricare dintre ele are argumente, aşa cum fiecare are slăbiciuni. Diferenţa de puncte după înjumătăţirea lor lasă deschis absolut orice scenariu. Primele două etape din play-off vor fi extrem de importante. Meciul naţionalei, de la sfârşitul lunii, cu Danemarca, va permite antrenorilor o mică revizie. Până atunci se ia totul de la început, în condiţiile deja existente şi dacă e să vorbim de formă şi atmosferă, Steaua lui Reghecampf nu stă deloc bine.

Viitorul. Echipa de pe primul loc pleacă în play-off beneficiind de un avans aproape insesizabil, ce poate fi remontat într-un singur joc. Are avantajul omogenităţii, al entuziasmului, al liniştii existente la club. De la situaţia financiară, până la faptul că patronatul - administrativul şi tehnicul - vorbesc aceeaşi limbă. Au jucători sclipitori în toate compartimentele. De la Ţîru, Nedelcu, până la Florinel Coman, capabili să învingă orice adversar. Asta pliat pe o idee clară de joc, pe o filosofie în care au crescut şi s-au dezvoltat. Lipsa experienţei, faptul că în partidele cu miză şi adversar valoros au tendinţa de a claca (vezi ultimele meciuri cu Astra, ori chiar CFR) plus precedentul din play-off-ul trecut ar constitui dezavantajele teoretice ale trupei lui Hagi.

CFR. Totul pare că merge cum nu se poate mai bine la Cluj în această perioadă. Instabilitatea financiară şi insolvenţa par de domeniul trecutului, fanii au reînvăţat drumul spre stadion, iar echipa continuă să producă un fotbal cinstit şi frumos. Lotul pare suficient de omogen şi se exprimă după chipul şi asemănarea antrenorului. Implicat, efervescent, pozitiv. Vorbim, să nu uităm, de echipa care a acumulat pe teren 49 de puncte, cu doar două sub Viitorul şi cu două în plus faţă de Steaua. În momentul de faţă, doar un element cu totul şi cu totul neprevăzut ar putea determina o schimbare majoră a lucrurilor. O schimbare în rău, adică.

Steaua. Valoarea individuală a jucătorilor care, luaţi post pe post, pot fi consideraţi dacă nu cei mai buni, măcar printre cei mai buni din ţară. Faptul că Tamaş, Pintilii, dar şi majoritatea celor din lotul fotbaliştilor veniţi de la Astra ştiu cum e să câştigi trofee. Au deprinderea meciurilor pe viaţă şi pe moarte şi abilitatea teoretică de a se capacita. Un antrenor care, oricât de neagră ar fi pasa prin care trece, şi-a demonstrat din plin calităţile, plus un conducător cu instinct. Un declic intern i-ar putea debloca. Sigur că realitatea imediată indică o criză. De formă, de atmosferă, după cum spuneam. Multiple scurtcircuite de comportament şi comunicare. Cel mai grav pare modul de exprimare în teren şi lipsa ideilor tactice. Un rol important îl poate avea imprevizibilul patron care, la fel de bine, poate rezolva ori adânci problemele. Cert e că siguranţa vecină cu aroganţa din multe momente ale sezonului regulat nu se mai justifică în play-off.

Craiova. În multe, foarte multe momente puteam vorbi de un fotbal consistent, articulat cu un pronunţat caracter estetic. Un lot omogen şi echilibrat, având un antrenor aplecat spre jocul total. Un plus, rara avis în România de azi, ar putea fi constituit de fanii care par să fi adoptat fără rezerve echipa (chiar dacă în momentul de faţă nu au o arenă proprie). La minusuri, în primul rând faptul că echipa are dificultăţi în a se concentra în momentele care contează cu adevărat, fapt dovedit de multele şanse ratate pe parcursul sezonului de a trece chiar pe primul loc în meciuri cu adversari consideraţi aprioric inferiori. La asta se adaugă şi multele conflicte interne, cu jucători ce la un moment dat constituiau certitudini, trecuţi pe linie moartă. Acka, Madson ori Rocha sunt doar ultimele exemple de pe o listă mult mai lungă.

Dinamo. Entuziasmul echipei care vine din urmă şi care doar ce a surmontat o catastrofă. Acum trei etape păreau condamnaţi la play-out. Un alt plus, un vestiar strâns în jurul lui Contra (vezi imaginile de la conferinţa de presă de la Severin). Şi marele plus - o galerie activă în adevăratul sens al cuvântului, care poate împinge efectiv echipa spre un nou trofeu după o lungă perioadă de secetă. Altfel, lotul e acelaşi şi nu poate suferi mutaţii spectaculoase. Deja se întrevăd probleme majore în axul central pentru viitorul pe termen scurt. Dielna şi Maric au probleme medicale destul de grave. La asta se adaugă şi posibile probleme ale patronului Negoiţă legate de felul în care Dinamo a ieşit din insolvenţă. Vorbim totuşi de o echipă care a a avut fluctuaţii majore de exprimare şi care de la o etapă la alta a oscilat între discursul ratării play-off-ului opus câştigării titlului.

Astra. Marius Şumudică pare să fi stabilizat o echipă plină de jucători cu experienţă şi personalitate. Când vrea, Astra joacă la un nivel net superior mediei pe ţară, beneficiind de aportul unor fotbalişti extraordinari. Totul este însă într-un echilibru relativ acolo şi există în permanenţă senzaţia că toate discuţiile în contradictoriu pe axa antrenor-conducere pot reveni. Şi, să nu uităm, ideea de provizorat, de strategie pe termen scurt şi foarte scurt. Şumudică repetă de câte ori are ocazia că pleacă de la echipă în secunda imediat următoare expirării contractului, Morais e deja al unei rivale şi va întregi contingentul astral de la Steaua, Budescu e cu gândul la următorul contract. Săpunaru nu va mai sta nici el, Teixeira a făcut un titlu de glorie din memoriul depus împotriva propriei echipe, Lovin s-a săturat de fotbal, etc. E imposibil de anticipat dacă reacţia va fi ca anul trecut, aceea unui commando de mercenari, dornici să rezolve o ultimă misiune sau, din contră, un grup de blazaţi care îşi împart grijiile între pensionare şi „împuşcarea” unui viitor angajament.

În loc de concluzie, o clasificare pe baza plusurilor şi minusurilor expuse mai sus, ar indica o ierarhie cu CFR pe primul loc, urmată de Viitorul, Dinamo, Steaua, Astra şi Craiova. Fotbalul nu e matematică. Nici măcar literatură. Doza de imprevizibil, hazardul, şansa sunt variabilele care pot influenţa ierarhia finală. Ne aşteaptă zece etape intense, pline de suspans şi, sperăm, fotbal.

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Filoti
Digi24
O olandeză cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are doar 28 de ani
O olandeză cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are doar 28 de ani

O olandeză de 28 de ani, sănătoasă din punct de vedere fizic, a decis să fie eutanasiată, pentru că...

Descarcă aplicația Digi24

  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:20 Stirile Digi Sport
  • 09:40 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • 10:15 Euro Fotbal
  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • 11:15 Digi Sport Special
  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Chemnitz, Deutschland 15. November 2023: FIBA Europe Cup - 2023/2024 - Niners Chemnitz vs. Spojnia Stargrad Im Bild: Bas

    BASCHET: Fenerbahce Istanbul - Monaco, ora 20:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • fotbal european

    MEDIA: Euro Fotbal, ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Liga Campionilor

    FOTBAL: Borussia Dortmund - PSG, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Barcelona nu mai stă la discuții: îi reziliază contractul fotbalistului pe care a plătit 36.000.000€. Anunțul spaniolilor

FC Barcelona, Barca Logo THW Kiel vs. FC Barcelona, Handball, EHF Champions League, Gruppenphase, Spieltag 7, Saison 202

Video&Foto Cum s-a comportat Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

sucu-14

A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene

Ligue 1 Uber Eats - Stade Rennais v Stade Brestois 28-04-2024

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

nadia-jemez20

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media