Ce trebuie sa facă Vlad Chiricheş

28.06.2012, 16:06
dan filoti-1

Pentru noi informația venită din Spania, cum că Vlad Chiricheș ar fi pe lista scurtă a Barcei, bate semifinala în care țara cu pricina a eliminat Portugalia, ajungând astfel în finala Campionatului European. După ce a fost la un pas de campionatul italian și patronul nu îl dădea nici pe zeci de milioane, acum fundașul despre care acum un an pe vremea aceasta nimeni nu știa nimic este nici mai mult, nici mai puțin decât în antivestiarul celei mai în vogă echipă a lumii. Ghilimele sunt incluse.

Chiricheș pare unul din jucătorii altfel în campionatul românesc. Din punct de vedere fotbalistic, capitol la care se dovedește capabil să acumuleze, să crească pînă acum, de la sezon la sezon, dar nu numai. Am avut ocazia să dialoghez de câteva ori cu el și de aceea cred că toate aceste știri pompoase care trec pe lângă el, nu îi vor afecta concentrarea, nu îl vor face să își piardă capul. Fără a i se putea contesta valoarea, el este umflat acum. E logic că din partea clubului la care joacă și eventual a impresarilor există interesul de a-i fi crescută cota, e natural ca toate canalele de comunicare să se repeadă asupra acestei știri și să o întoarcă pe toate părțile. “Noul Puyol”. Oricum am da-o sună ridicol ca naiba. Și aduceam mai devreme în discuție firescul în modul în care presa tratează informația, deoarece pur și simplu ne lipsesc astfel de știri. Suntem avizi nu atât de senzațional, cât de ceva, orice cu caracter pozitiv. Suntem cu toții saturați de scandalurile ieftine, de șmecherii, de interpretări în funcție de interese a regulamentelor și de cotidianul acesta insalubru și irespirabil în care ne-am complăcut.

De aceea Chiricheș la Barca, oricât de fantezist sună, poate fi interpretată și ca o gură de aer proaspăt în peisajul descris mai sus. Reversul ar fi că Vlad s-ar putea îneca. Aerul ăsta e foarte tare pentru el. Am mai văzut exemple de supraevaluare care au dăunat grav performanței. Colegul său de linie Florin Gardoș e un exemplu viu. Sper să nu o facă. Să trateze știrea amuzat-detașat, cu un soi de autoironie, să își spună ceva de genul: “Ar fi super ca într-o zi să ajung acolo, în fotbalul mare, c-o fi Milan sau Barcelona dar mai am enorm de muncit”. Altfel, nu cred că la momentul actual Chiricheș șiBarcelonapot sta în aceeași propoziție fără a stârni zâmbete neîncrezătoare.

Despre prima semifinală a Europeanului? Dezamăgire e cuvântul care defineșe cel mai bine starea trăită. Dezamăgire pentru fotbalul pauper arătat de cele două echipe și mai ales dezamăgire pentru deznodământ, întrucât Portugalia era favorita mea la acest Euro. Acum, poate trece Italia de Germania și va fi o finală italo-spaniolă, înaintea căreia prietenul Vlad Chiricheș să spună: “Voi juca în campionatul țării care va lua Europeanul”. Cu toate că, până diseară nu ar fi exclus să apară și o ofertă de la Bayern și în cazul ăsta la Varșovia poate să bată oricine.

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Filoti
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:15 Digi Gol
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • FOTBAL: CS CORVINUL 1921 HUNEDOARA - FC CFR 1907 CLUJ, CUPA ROMANIEI BETANO - SEFRTURI DE FINALA (02.04.2024)

    FOTBAL: Corvinul Hunedoara - CSC Șelimbăr, ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • grozav

    FOTBAL: Petrolul - FC Botoșani, ora 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • radu-naum

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-RAPID BUCURESTI, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (30.03.2024)

    FOTBAL: Rapid - Universitatea Craiova, ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Italian Soccer Serie A Match - Cagliari Calcio Vs US Salernitana, Cagliari, Italy - 09 Mar 2024

    FOTBAL: Genoa - Cagliari, ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • Valencia CF v FC Barcelona - LaLiga Santander

    FOTBAL: Barcelona - Valencia, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

promovare

S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia

man

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

mm-stoica2

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Screenshot 2024-04-27 at 23.03.18

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media