Ce-i doresc lui Rădoi

După ce am fost printre cei care au ironizat lipsa studiilor, elementare, dar şi de specialitate, în cazul lui Rădoi, ar fi nepotrivit să vin acum să spun că UEFA face o nedreptate. Sigur că pe axa aceasta imaginară cu borne la extreme, e loc de nuanţe.

În realitate, Mirel m-a surprins plăcut la toate apariţiile publice. Fără excepţie, aş spune. E coerent (infinit mai coerent decât foarte mulţi oratori din spaţiul public, cu bac, licenţă şi chiar mastere), articulat, sincer, direct. Un om care vorbeşte aşa, un comunicator atât de bun, nu are cum să nu fie un motivator adevărat...Nu, nu sunt obsedat de discursul lui Becali, numai că mă amuză faptul că în confuzia teribilă din capul şi viaţa sa, raportat la Steaua, i-a demolat lui Mirel principala calitate. Să vii să spui despre cineva pe care l-ai pus antrenor ştiind că nu are studii de specialitate, că nu e în stare să se impună, să vorbească, să se poarte în vestiar e ca şi cum i-ai urla în faţă. „Eşti zero!”.

E genul de situaţie în care Mirel nu se are decât pe el şi vestiarul. Desfiinţat de un patron teribilist, instinctiv şi grosolan, pedepsit de UEFA - aici e o discuţie întreagă, legată de vechiul conflict cu Lupescu, devenit între timp şef al Comsiei Tehnice a forului european, şi de o eventuală poliţă plătită -, Rădoi pare la pământ.

Dacă va ieşi din această situaţie şi asta s-ar traduce prin permanentizarea exprimării echipei la fel ca în repriza întâi cu Partizan, intrarea în grupele Europa League şi revenirea pe podiumul Ligii I, atunci şi-ar dovedi sieşi şi celorlalţi că este un om puternic, un învingător. Eu unul îi doresc să facă asta şi apoi să îl lase pe Becali cu nebuniile lui şi să plece la studii. Deşi e clar pentru toţi că ieşirea din situaţia de acum ar echivala, practic vorbind, cu absolvirea oricărei şcoli de excelenţă.

Haideţi înapoi pe stadion!

Altfel, nefiind stelist şi subliniez asta, mi-aş dori o reacţie de orgoliu. A echipei, dar mai ales a tribunei. Toţi aceşti suporteri plecaţi peste noapte în lumea virtuală să se refugieze pentru două amărâte de ore în spaţiul real! Să umple Arena ca altădată! Ar fi o palmă pentru finanţator, pentru rivali, pentru toţi. Să fiu stelist, nu ar putea să mă lase indiferent clipul din vestiarul norvegienilor. Numai gândul că joi noaptea ar putea face aşa ceva la mine acasă m-ar face să trec peste orice şi să le arăt ce înseamnă descătuşare, vacarm, creştere treptată a nivelului de implicare, a decibelilor...

M-ar obseda posibilitatea să se repete scena cu jucătorul ăla de făcea ca toate visele cu căruciorul de cumpărături! Cât de ireal pare acum un stadion plin. Ce simplu e să pierzi totul, neştiind să arăţi că preţuieşti un pic. Ştiu că sunt resorturi latente, că e o furie acumulată şi mi-aş dori mai mult ca orice stadioane pline şi fani pătimaşi. E valabil şi pentru divizaţii fani ai Rapidului şi pentru dezbinaţii olteni, pentru mult prea idiferenţii timişoreni, etc. Nu e vorba despre vârstă, cât despre o atrofiere a pasiunii.

Lăsaţi tâmpeniile şi haideţi înapoi în peluze...Urlaţi mai întâi în gând, apoi în şoaptă, aşa cum face norvegianul ăla chelios şi apoi dezlănţuiţi-vă iar pe stadioane. Mi-e dor, nefiind stelist, a câta oară să o spun, de un „Trup şi suflet pentru culori...”, urlat cu ochii ieşiţi din orbite, cu trufia şi aroganţa aia a voastră care năştea fie ură, fie dragoste. Indiferenţa asta vă omoară şi omoară fenomenul. Haideţi înapoi pe stadion!

Vezi mai jos cum sărbătorește vestiarul lui Rosenborg victoriile: