Borcea care s-a retras

Cristi Borcea spunea că ar fi fost nevoie de câteva ore la conferința de presă prilejuită de plecarea sa de la Dinamo...Ce-i drept au fost doar 90 de minute plus prelungiri, așa că putem vorbi despre primul acționar căruia i s-a organizat un meci de retragere. Ar fi fost loc și de câteva zile. Atunci am fi avut Olimpiada retragerii lui Borcea. A fost apogeul ieșirii la rampă cu orice preț al unor personaje al căror rol este cu totul în altă parte decât în prim plan. Fotbalul este al spectatorilor, al jucătorilor, al antrenorilor și, la limită, al arbitrilor. La vedere, acționarii, președinții și ceilalți oficiali ar trebui să aibă darul de a da credibilitate și echilibru fenomenului.

La noi totul este tocmai pe dos. Oamenii aceștia se cred protagoniștii și se comportă ca atare. Am fost printre cei care au încercat să urmărească maratonul televizat al declarațiilor, în cea mai mare parte lipsite de sens și coerență. Nu am înțeles nimic sau aproape nimic din dialogul, pe alocuri trialogul dintre Badea, Borcea și Săvulescu. Unul plictisit, altul afectat, celălalt grav. Vorbind între ei sau unul peste altul, înțepându-se stângaci, făcând glume la care nu râdea nimeni. Apropo de “care” …Borcea a siluit pronumele ăsta pe parcursul conferinței, cum nu mi-a fost dat să aud pe cineva într-un interval atât de scurt. Altfel, de plictiseală, am notat câteva mostre de discurs al retrasului acționar: “În momentul în care o să mă simt apt psihic și fizic... Sper să se întâmple cât mai târziu asta”, a răspuns la întrebarea dacă se va mai pune problema revenirii. Eram obișnuit cu oameni care își doresc să fie bine mereu, în cel mai rău caz cît mai devreme, dar nicidecum cât mai târziu... Mentalitatea de învingător este dacă nu știați cel mai important lucru deprins în toți acești ani. În ultima perioadă exceptând Cupa și Supercupa, venite de curând, în perioada de pasivitate a lui „Leonidas”, Dinamo mai mult a pierdut decât a câștigat. OK, îmi asum că sunt cârcotaș, dar, pe de altă parte e greu să nu râzi copios atunci când îl auzi declarând: „E greu să te desparți de Dinamo. Uitați-vă pe acest filmuleț, sunt momente pe care le trăiești o singură dată în viață”. Nu știu ce imagini rulau în sala de conferințe, dar televiziunea care transmitea tocmai prezenta faza aceea în care Borcea își dădea cu mingea în față. Ar mai fi de notat, de fapt de condamnat ușurința cu care ex-acționarul de la Dinamo rememora ca pe un titlu de glorie momentul incendierii peluzei din Ghencea.

Nu știu dacă această plecare poate fi judecată în cheia “bine” sau “rău”. Într-un fotbal ideal prototipul acționarului mi se pare unul schimbat la 180 de grade față de Cristi Borcea. Cu alte cuvinte, nu ajunge numai plecarea lui. E nevoie de o resetare a conceptului de patron, acționar, staff administrativ în România. Până atunci asistăm la retrageri mai mult sau mai puțin definitive și irevocabile, pentru că pe modelul Copos ori Porumboiu putem asista oricând, zilele acestea, la o revenire spectaculoasă a proaspătului plecat Borcea.