Asumatorii de succese

14.02.2013, 10:03
dan

Experiența Steaua din această săptămână, plasată în contextul și atmosfera din Țările de Jos, e de natură să mă lase să trag niște concluzii.

În primul rând nu existăm ca infrastructură. Am avut ocazia în ultimele 3-4 zile să vizitez bazele de pregătire ale lui Ajax, dar și, în Belgia, pe cea a Standardului, acum al lui Rednic. E comparația dintre laboratoarele NASA și cămăruța personajului de benzi desenate, „Profesorul Baltazar”. Serios, nici nu ar trebui să ne mai prezentăm. E greu să descrii ce au ei și câte nu avem noi. Apoi, din punct de vedere al comunicării, al imaginii, al relației cu presa ori suporterii.

O întreagă armată de stewarzi și un batalion de ofițeri de presă te întâmpină politicos, te ajută cu solicitudine și te refuză, într-un mod la care răspunsul "Mulțumesc frumos" vine cât se poate de firesc și deloc ironic. Ar mai fi, no offense Laurențiu, felul cum s-a pregătit meciul. De fapt, nu atât felul, cât cei care au participat la acest proces. În conferința de presă, ambii antrenori au tratat subiectul. De Boer a spus sigur pe sine, întrebat fiind dacă știe totul despre Steaua, că a avut un întreg departament de specialiști care s-a ocupat de asta și că nu are de ce să fie surprins diseară. Reghe a ținut să mulțumească în mod special, ca la Oscaruri, managerului și "bunului prieten Ovidiu Stângă".

Suntem departe ca filosofie, ca mod de comportament, ca investiții și cu toate acestea ne batem și, unii dintre noi, cred că avem forța de a elimina o Instituție de fotbal ce are în spate o întreagă industrie. Cu un pic de șansă și cu multă voință și dorință de autodepășire am putea, așa cum am mai făcut-o. Problema e că, din spatele acestor posibile isprăvi demne de povestirile eroice, se vor iți personaje incosistente ce vor ridica în slăvi valoarea unui fotbal care în realitate e muribund. Și care respiră doar prin plămînii lui Bourceanu, Mureșan, care încă e viu datorită mișcărilor lui Reghe și așa mai departe.

Trăim de azi pe mâine, mereu pe termen scurt și cu hei-rupul ridicat la rang de strategie. Cei care ar trebui să dea linia și să impună ritmul sunt paraziții de pe carena unor echipe ce își croiesc numai ele știu cum drumuri prin Europa. Asumatorii de succese abia așteaptă un rezultat pozitiv să ridice în slăvi valoarea unui fotbal care, să nu ne mai mințim, e sub nivelul mării, indiferent de rezultatul dublei cu Ajax. În timp, poate ne vom reveni. Condiția ar fi să se urnească totuși ceva. De ieri începând!

De același autor
Citeşte alte articole de Dan Filoti
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a...

Descarcă aplicația Digi24

  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:20 Stirile Digi Sport
  • 09:40 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • 10:15 Fotbal Club
  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • 11:15 Digi Gol
  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga digisport

    MEDIA: Liga Digi Sport, ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • HANDBAL MASCULIN:DINAMO BUCURESTI-SPORTING LISABONA, EHF EUROPEAN LEAGUE (5.03.2024)

    HANDBAL: Skjern - Dinamo, ora 19:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • Chemnitz, Deutschland 15. November 2023: FIBA Europe Cup - 2023/2024 - Niners Chemnitz vs. Spojnia Stargrad Im Bild: Bas

    BASCHET: Olympiacos - Barcelona, ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • logo liga campionilor

    FOTBAL: Bayern Munchen - Real Madrid, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

profimedia-0868753464

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Screenshot 2024-04-28 at 23.20.51

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

andreea-prisacariu2

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

Screenshot 2024-04-28 at 16.43.12

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media