Povestea recordului de eliminări din fotbalul englez

Omul încă trăieşte şi le-a povestit singur! Toate acestea, şi multe altele, nespuse vreodată, s-au întâmplat exact aşa. Şi nu e ca şi cum s-ar lăuda cu ele, pur şi simplu, aşa s-au întâmplat, pentru că aşa era el şi aşa vremurile.

Cu bătaia a început de mic, cu băutura şi femeile, mai târziu. La 15 ani, într-o finală de campionat şcolar, l-a pocnit pe arbitru. A fost eliminat, evident, dar nu i-au contabilizat cartonaşul roşu pe lista pentru record. Abia când a ajuns în diviziile din Football League au început să le numere şi să le ţină minte. S-a oprit la 22, record în Anglia. Doamnelor şi domnilor, Roy McDonough: cel mai eliminat jucător din istoria fotbalului profesionist şi semi-profesionist din Albion!

Mai întâi a luat totul în serios şi, la 18 ani, debuta pentru Birmingham City, înscriind şi un gol, contra lui QPR. Plecase de acasă, unde lăsase trei fraţi şi două surori, după ce se certase rău cu părinţii. N-a prins însă decât două meciuri, într-o echipă în care vedeta era Trevor Francis, şi după doi ani l-au trimis să se coacă în liga a patra, la Walsall.

Între timp, acumulase frustrări multe, refuza să se întoarcă acasă la părinţi, din orgoliu, începuse să facă scandal şi dăduse iama în viaţa de noapte. Îşi dorea o maşină de curse Dolomite Sprint, verde, iar Walsall îi tripla salariul faţă de cât avea la Birmingham. S-a dus fără nici o remuşcare. „Cea mai mare greşeală a vieţii mele!”, zice azi despre acel transfer.

A retrogradat cu Walsall, a promovat înapoi în vechea ligă a treia, dar se credea prea bun pentru fotbalul mic englez, aşa că nu se prea omora cu antrenamentele şi a intensificat activităţile din afara terenului.

„Îmi amintesc că odată m-am dus să mă văd cu o puicuţă după ce băusem 16 halbe. La 4 dimineaţa m-am descălţat în drum spre casă şi am mers aşa 5 mile. Am dormit puţin, m-am dus la antrenament şi eram gata pentru următorul meci. Aşa era atunci, aşa eram eu. Trebuie să fiu sincer, fata a meritat efortul!”, a povestit Roy, la 53 de ani, pe terasa vilei sale din Murcia.

Nu mai ţine minte cum a ajuns la Chelsea, dar n-a făcut mulţi purici acolo. N-a jucat deloc şi a ales să semneze cu Colchester, recunoscând că habar n-avea din ce ligă sunt! S-a însurat cu fiica președintelui clubului, apoi a fugit cu nevasta îngrijitorului gazonului de pe Layer Road.

Pe la mijlocul anilor 80 a descoperit, pe vremea când juca la Exter City, ultima modă în materie de bere în Anglia, Stella Artois: "Am fost într-o ceață alcoolică timp de zece luni. Totul era un blur. Eram lovit în fiecare noapte!", își aduce aminte Roy.

McDonough a fost suficient de curajos să-l arunce dincolo de linia de margine, cu o lovitură, pe legendarul băiat rău al celor de la Liverpool, Tommy Smith. Într-un meci de Cupă, a văzut roșu în minutul 7, după ce i-a aplicat actualului manager al lui Stoke, Tony Pullis, o lovitură de kung fu. A fost eliminat odată și pentru un scandal mosntru direct pe teren, cu coechipierul său, David Moyes.

"Oamenii își amintesc doar de cartonașele mele roșii, dar am jucat 20 de ani, ceea ce înseamnă că am fost eliminat doar un sezon. Nu e chiar așa rău! Am jucat atacant central dar m-am apărat și am atacat la fiecare fază. Am fost mereu acolo. Fizic am încercat mereu să-l domin pe apărătorul central advers. Dacă nu reușeam asta, nu-mi puteam face treaba de atacant. Așa e, am mai scăpat câte o lovitură o dată sau de două ori, celor care o cereau. Violența n-a fost premeditată, era pur și simplu auto-conservare. Și mai e ceva. Veneau oameni la meci, iar cei din tribună ar fi dat orice să fie măcar un minut pe teren. Așa că eu am dat orice, pentru că eram deja acolo."- Roy McDonough