Căpitanul din minutul 19

07.03.2013, 13:06
Cosmin Staniloiu portret

Lui Stiliyan Petrov medicii i-au spus acum un an, într-o vineri de dimineaţă, că a terminat-o cu fotbalul.

Au mai terminat-o şi alţii înaintea lui, chiar mai devreme de 32 de ani, câţi avea bulgarul. Medicii i-au comunicat sec mijlocaşului că are leucemie acută. Final de carieră, început de numărătoare inversă! Boala era atât de gravă încât a început tratamentul chiar de a doua zi. Intensiv, fără menajamente şi fără ocolişuri. Pentru că e care pe care, între un om şi un nenorocit de cancer.

Stiliyan Petrov are leucemie acută, o nevastă frumoasă, doi copii care încă nu merg la şcoală şi în spate o carieră uriaşă. Şapte ani la Celtic Glasgow, alţi şase la Aston Villa, plus 102 meciuri pentru naţionala Bulgariei. Mii de deposedări ca la carte, vreo 70 de goluri, şi un respect imens din partea tuturor coechipierilor şi adversarilor. A fost căpitan şi pe Celtic Park şi, până în vinerea când a aflat că e bolnav, a purtat banderola şi la Aston Villa.

La 24 de ore după comunicatul sec şi crud al medicilor, într-o sâmbătă după amiază, pe Villa Park, 42 000 de oameni, plus jucătorii de pe băncile de rezervă, l-au aplaudat timp de 19 minute pe Petrov, iar fix în minutul 19 s-au ridicat în picioare, exact când pe ecran i-a apărut poza. 19 e numărul de pe tricoul său la Aston Villa şi faptul că Chelsea a învins până la urmă cu 4-2, nici n-a mai contat.

La Glasgow, o zi mai târziu, în minutul 19 al meciului cu St. Johnstone, pe ecranul de pe Celtic Park a apărut fotografia lui Petrov şi peste 50 000 de oameni s-au ridicat în picioare şi au aplaudat. Iar după două zile, la Sofia, partida dintre Levski şi Ludogorets a fost oprită în minutul 19 şi vreme de un minut spectatorii şi jucătorii l-au aplaudat şi i-au scandat numele.

De un an, la toate meciurile, acasă sau în deplasare, suporterii lui Villa se ridică în picioare în minutul 19, aplaudă şi-i scandează numele. Suporterii adversarilor aplaudă şi ei. Imaginile cu zecile de mii de palme care aplaudă de parcă ameninţă cancerul şi-l strivesc readuc fotbalul între oameni, într-o vreme în care s-a mutat din ce în ce mai mult în registrele contabile şi rapoartele de audienţă.

Fotbalul devine morală abia când simţi că ai ceva de învăţat. Iar de la Birmingham am primit lecţia aceasta a coeziunii şi a iubirii, a credinţei că în momentele grele, un om are nevoie de noi toţi pentru a nu se mai simţi singur atunci când nu ştie încotro să se mai uite.

La un an după ce i s-a spus că a terminat-o cu fotbalul şi are cancer, Stiliyan Petrov se uită încă spre tribune, în minutul 19, şi ştie că a învins, pentru că n-a fost lăsat singur!

VEZI AICI VIDEO CU MINUTUL 19 AL MECIULUI ASTON VILLA – CHELSEA 

VEZI AICI VIDEO CU SUPORTERII LUI CELTIC APLAUDÂNDU-L PE PETROV

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

VEZI AICI VIDEO CU MINUTUL 19 AL MECIULUI LEVSKI – LUDOGORETS

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


De același autor
Citeşte alte articole de Cosmin Staniloiu
Digi24
O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață
O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:15 Digi Gol
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • FOTBAL: AFC HERMANNSTADT SIBIU - ACSM POLETEHNICA IASI, SUPERLIGA SUPERBET (24.11.2023)

    FOTBAL: FC Hermannstadt – Poli Iași, ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FCU 1948 CRAIOVA - AFC UTA ARAD, SUPERLIGA SUPERBET (29.10.2023)

    FOTBAL: UTA Arad – FCU Craiova 1948, ora 18:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL:FCSB-UNIVERSITATEA CRAIOVA, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (7.04.2024)

    FOTBAL: Universitatea Craiova - FCSB, ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Italy: Serie a football match SSC Napoli vs Inter SSC Napoli Victor Osimhen , Khvicha Kvaratskhelia (ssc Napoli) during

    FOTBAL: Udinese - Napoli, ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • Coventry City v Manchester United - Emirates FA Cup - Semi Final - Wembley

    FOTBAL: Crystal Palace - Manchester United, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

walker

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

nesu

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

andrei-vlad

Foto Dan Petrescu a reînceput treaba la CFR Cluj, soția, Adriana, a plecat la mii de kilometri. Cine a însoțit-o

adriana6

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media