Un sfert de secol de la debutul unei legende

03.03.2016, 17:34
ryan giggs

Ieri, 2 martie, s-au împlinit 25 de ani de la debutul lui Ryan Giggs în prima echipă a lui Manchester United. Omul care s-a identificat cu cea mai glorioasă perioadă din istoria clubului de pe Old Trafford îşi începea în urmă cu un sfert de secol drumul spre intrarea în legendă. Din 1991 până în prezent, atâtea lucruri s-au schimbat în fotbal şi în lume, dar el a rămas acolo … De aceea, vă propun să ne reamintim de cel considerat de fani drept cel mai mare jucător din istoria lui Man. United.

A început fotbalul la Manchester City, dar a ajuns o adevărată legendă pentru clubul rival, Manchester United. Este cel mai decorat jucător din istoria fotbalului, cu 34 de trofee, deşi nu a jucat niciodată la Cupa Mondială sau la un Campionat European. Un exemplu de loialitate în Sportul Rege, Ryan Giggs a jucat întreaga carieră, întinsă pe durata a 23 de sezoane, pe Old Trafford, identificându-se, practic, cu era modernă a fotbalului englez. Este singurul fotbalist prezent în primele 22 de stagiuni ale Premier League şi singurul care a marcat în primele 21 de sezoane şi deţine recordul de pase decisive în elita fotbalului englez, cu 271 de assist-uri. Cu Man. United, a cucerit 13 titluri de campion, patru Cupe ale Angliei, trei Cupe ale Ligii, de două ori trofeul Champions League, o Supercupă a Europei, o Cupă Intercontinentală, un Mondial al Cluburilor şi nouă Supercupe ale Angliei. Pentru Ţara Galilor, a jucat de 64 de ori şi a marcat 12 goluri între 1991 şi 2007, iar în 2012, a fost căpitanul echipei Marii Britanii la Jocurile Olimpice de la Londra. A fost desemnat doi ani la rând cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League, în 1992 şi 1993, iar în 2009, a fost votat Jucătorul Anului în Anglia de Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti.

S-a născut pe 29 noiembrie 1973 în Cardiff sub numele Ryan Joseph Wilson, după tatăl său, Danny Wilson, un jucător de rugby. Ulterior, el a preluat numele mamei sale, Giggs, în adolescenţă, după divorţul părinţilor. La vârsta de şase ani, destinul lui Ryan avea să ia o turnură decisivă: familia lui s-a mutat în Greater Manchester ca urmare a unui contract pe care l-a prins tatăl său la echipa Swinton. Aşa a fost posibil ca în 1985, Giggs să ajungă la academia lui Manchester City, unde s-a remarcat foarte repede. După aproape doi ani, a fost observat de un steward de pe Old Trafford, care a vorbit personal cu Alex Ferguson, iar managerul lui Manchester United a trimis un scouter pentru a-l chema la un trial. Ryan a reuşit un hattrick în acel meci, iar chiar în ziua în care împlinea 14 ani, Alex Ferguson a venit acasă la el pentru a-i oferi primul contract. Peste alţi trei ani, chiar în ziua când împlinea 17 ani, pe 29 noiembrie 1990, i s-a oferit primul contract de profesionist.

Giggs a debutat pentru Man. United pe 2 martie 1991 într-un meci pierdut cu 2-0 în faţa lui Everton, când l-a înlocuit pe Denis Irwin. La prima partidă ca titular, pe 4 mai 1991, a marcat golul care i-a adus victoria lui United cu 1-0 în derby-ul din Manchester cu City. În 1992, a fost căpitanul lui Man. United în finala Cupei Angliei de tineret, câştigată cu 6-3 la general în faţa lui Crystal Palace, într-o echipă din care mai făceau parte Gary Neville, David Beckham şi Nicky Butt. De aici, a început una dintre cele mai de succes poveşti din fotbalul mondial, Ryan fiind şi un exemplu de disciplină şi sportivitate. În întreaga sa carieră de 24 de ani de la Manchester United, nu a fost eliminat niciodată, iar la naţionala Tării Galilor a văzut o singură dată cartonaşul roşu într-un meci cu Norvegia din 5 septembrie 2001, ca urmare a două avertismente. Giggs a fost şi cel mai tânăr debutant pentru reprezentativa „dragonilor” în octombrie 1991, la doar 17 ani şi 321 de zile. Primul său gol pentru naţionala galeză l-a înscris pe 31 martie 1993 în preliminariile Cupei Mondiale, împotriva Belgiei. De altfel, în acea campanie, Giggs a fost cel mai aproape de un turneu final, dar a fost oprit din drumul spre World Cup de naţionala României, după acea noapte magică de la Cardiff.

După ce pe 26 februarie 2012 a jucat meciul cu numărul 900 pentru Manchester United, Sir Alex Ferguson a declarat pentru BBC Sport că nu va mai exista un fotbalist care să ajungă la această bornă pentru un singur club.

La începutul sezonului 2013-2014, Giggs a devenit şi secundul lui David Moyes la Manchester United, iar după demiterea acestuia, pe 22 aprilie 2014, a fost chiar manager interimar. Ryan şi-a anunţat retragerea din cariera de jucător pe 19 mai 2014, după 963 de meciuri şi 168 de goluri pentru „diavolii roşii”, iar în prezent este secundul lui Louis Van Gaal pe Old Trafford. În 2011, Ryan Giggs a fost votat de fanii lui Man. United drept cel mai bun jucător din istoria clubului în faţa lui Eric Cantona, George Best şi Sir Bobby Charlton.

De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:00 Euro Fotbal
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, ora 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: CS CORVINUL 1921 HUNEDOARA - FC VOLUNTARI, CUPA ROMANIEI BETANO - SEMIFINALA (17.04.2024)

    FOTBAL: Corvinul Hunedoara - Csikszereda, ora 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Dobre-George_avatar_1503041741

    MEDIA: Euro Fotbal, ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: Real Madrid - Bayern, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Foto ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

vr

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

muji

Marius Șumudică a reacționat, după ce Dan Șucu l-a ales pe Mircea Lucescu

marius-sumudica-7

Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham? Ce a apărut în presa britanică, după al 6-lea meci uitat pe bancă

Chelsea v Tottenham Hotspur, Premier League, Football, Stamford Bridge, London, UK - 02 May 2024

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media