Să ne reamintim de Ronald Koeman... Azi a împlinit 53 de ani

21.03.2016, 19:49
ronald koe

Ronald Koeman este cel mai prolific fundaş din istoria fotbalului, cu 193 de goluri marcate în 533 de partide, depăşindu-l la acest capitol şi pe argentinianul Daniel Passarella. Component de bază al celei de-a doua generaţii de aur a fotbalului olandez, campioană europeană în 1988, Ronald Koeman s-a distins prin perfecţiunea paselor sale în profunzime, a şuturilor de la distanţă, mai ales din lovituri libere, prin acurateţea executării penalty-urilor şi prin naturaleţea cu care putea evolua fie ca fundaş central sau mijlocaş defensiv. Calitatea jocului său poate fi pusă şi pe seama geneticii întrucât el provine dintr-o familie de fotbalişti, tatăl Martin fiind şi el internaţional olandez în anii ‘60, iar fratele mai mare, Erwin, coleg de naţională.

Născut pe 21 martie 1963 la Zaandaam, Ronald a început fotbalul la Groningen în 1980, iar trei ani mai târziu ajungea la Ajax, alături de care cucereşte primele sale trofee, un titlu de campion în 1985 şi o Cupă a Olandei, în 1986, an în care se transferă la PSV Eindhoven. Sub comanda lui Guus Hiddink, Koeman a câştigat de trei ori la rând campionatul olandez, două cupe, iar totul a culminat în 1988, când a realizat tripla de vis titlu - cupă - Cupa Campionilor Europeni, după o victorie la penalty-uri în faţa Benficăi şi el a fost ales cel mai bun jucător al anului. Tot în 1988, cucereşte Bătrânul Continent şi cu naţionala Olandei la EURO din Germania Federală, iar în 1989 i se alătură proiectului iniţiat de Johan Cruyff la FC Barcelona. Koeman a fost, alături de Hristo Stoicikov, Romario, Michael Laudrup şi Josep Guardiola, unul dintre membrii-cheie ai Dream Team-ului care a câştigat patru titluri de campioană la rând în Spania, între 1991 şi 1994, o Cupă a Regelui Spaniei, trei Supercupe ale Spaniei, dar mai ales prima Cupă a Campionilor din istoria clubului, obţinută în 1992 datorită golului marcat de Ronald în finala de pe Wembley cu Sampdoria. Graţie reuşitei sale din ultimul minut al prelungirilor, Koeman a devenit primul jucător din istorie care înscrie în două finale consecutive de eurocupe diferite, după ce în 1991 marcase golul de consolare al Barcelonei în ultimul act al Cupei Cupelor, pierdut în faţa lui Manchester United.

Poreclit Tintin, datorită asemănării cu personajul de benzi desenate cu acelaşi nume, sau Floquet de Neu (notă - fulg de zăpadă în limba catalană), după numele celebrei gorile albinoase de la Grădina Zoologică din Barcelona, Ronald Koeman a mai cucerit o Supercupă a Europei cu Barcelona şi a mai disputat o finală de Champions League, în 1994, pierdută cu 4-0 în faţa lui AC Milan.

Debutant în naţionala Olandei în acelaşi timp cu fratele său, Erwin, Ronald Koeman a marcat de 14 ori pentru Portocala Mecanică în 78 de selecţii şi a mai reprezentat-o la alte trei turnee finale: EURO 1992 şi Cupa Mondială 1990 şi 1994.

Koeman a plecat de la Barcelona în 1995, lăsând în urmă o moştenire grea: şi în prezent, deţine recordul celor mai multe penalty-uri consecutive transformate în La Liga, 25! Unul dintre cele mai frumoase goluri ale sale a venit chiar în celebrul El Clasico cu Real Madrid din 1993, când catalanii s-au impus cu 5-0, iar Ronald a punctat pentru 2-0 din lovitură liberă.

Ronald Koeman şi-a încheiat cariera de jucător la Feyenoord Rotterdam, unde a evoluat între 1995 şi 1997. Astfel, el a devenit unul dintre fotbaliştii care au jucat pentru toate cele trei mari cluburi ale Olandei, Ajax, PSV şi Feyenoord.

După ce a pus ghetele în cui, Ronald s-a dovedit un antrenor la fel de valoros precum a fost ca jucător. A început ca unul dintre secunzii lui Guus Hiddink la naţionala Olandei la Cupa Mondială din 1998, apoi a ajuns secund la FC Barcelona. În 2000, a preluat-o pe Vitesse Arnhem, pe care a calificat-o în cupele europene în ciuda unui buget redus. Un an mai târziu, a ajuns la Ajax, alături de care a cucerit două titluri de campion, o Cupă a Olandei şi o Supercupă, apoi a antrenat-o pe Benfica, unde şi-a trecut în palmares o Supercupă a Portugaliei. Koeman a ieşit apoi campion al Olandei cu PSV Eindhoven, în 2007, iar un an mai târziu, a cucerit Cupa Spaniei cu Valencia. În 2009, a bifat ultimul trofeu de până acum ca antrenor, Supercupa Olandei, cu AZ Alkmaar, apoi a pregătit-o şi pe Feyenoord, reuşind să bifeze şi ca antrenor toate cele trei mari cluburi din De Grote Drie. În 2014, a devenit managerul lui Southampton, pe care a calificat-o în Europa League încă din primul sezon, când a şi fost desemnat de două ori managerul lunii.

De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat

Aiden Pleterski a fost răpit din centrul orașului Toronto în mijlocul nopții în decembrie 2022...

Descarcă aplicația Digi24

  • 18:30 LIVE Liga Digi Sport
  • 20:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 20:15 LIVE Digi Sport Special
  • 21:00 etapa 10 Superliga: CFR Cluj-Farul Constanta
  • 21:45 LIVE Digi Sport Special
  • 22:00 etapa 10 Superliga: CFR Cluj-Farul Constanta
  • 23:00 LIVE Digi Sport Special
  • 18:00 LIVE Premier League: Manchester City-West Ham
  • Vezi tot programul
  • Manuel Neuer 1 (FC Bayern Muenchen), Real Madrid vs. FC Bayern Muenchen, Fussball, Champions League, Halbfinale, 08.05.2

    FOTBAL: Hoffenheim - Bayern, 16:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Transylvanian Open WTA250 2023 - Day 2, Cluj-Napoca, Romania - 17 Oct 2023

    TENIS: Gabriela Ruse - Emma Navarro, 17:00, ÎN DIRECT pe DIgi Sport 4

  • FOTBAL:FARUL CONSTANTA-CFR CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET (2.03.2024)

    FOTBAL: CFR Cluj - Farul, 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • craiova

    FOTBAL: Univ. Craiova - Sepsi, 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • ianis

    FOTBAL: Alaves - Getafe, 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 3

  • AC Milan vs AC Monza - Serie A 2023/24 - 17/12/2023 Tommaso Pobega of AC Milan (2L) injured seen with Mike Maignan of AC

    FOTBAL: Torino - Milan, 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 4

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin și a dat răspunsul pe loc

Radu Draguin of Tottenham Hotspur during the Premier League match Tottenham Hotspur vs Manchester City at Tottenham Hotspur Stadium, London, United Kingdom, 14th May 2024(Photo by Mark Cosgrove/News Images)

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

DENNIS MAN, ALESSANDRO CIRCATI, ANGE YOAN BONNY, Serie B, 2023-24, Parma vs Cremonese 1-1, 05-05-2024, Esultanza, Celebr

Foto A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

albanoo

Foto Adrian Mutu s-a întâlnit cu ”my friend” Cristiano Ronaldo! Cadoul primit de la portughez

Screenshot 2024-05-17 at 18.33.57

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media