Jurnalul unui iubitor de rugby, partea a treia

Se tot spune că rugby-ul este un sport de golani practicat de gentlemeni, în timp ce fotbalul e un sport de gentlemeni practicat de huligani, dar lucrurile sunt departe de acest stereotip. E suficient să-l privești pe căpitanul Georgiei, Mamuka Gorgodze, poreclit Gorgodzilla, și o să înțelegeți imediat că nu are nimic în comun cu noblețea, ba chiar aș îndrăzni să spun că arată ca un criminal în serie. Iar comportamentul său de pe teren nu îl recomandă drept un domn. Fără milă față de adversari, un distrugător și un dur fără limite, Gorgodze a fost unul dintre evidențiații Cupei Mondiale de până acum. Dar faptul că el a fost desemnat omul meciului Noua Zeelandă - Georgia, încheiat cu victoria All Blacks cu 43-10, a reprezentat unul dintre momentele cele mai tari ale fazei grupelor de la turneul final din Anglia. Acum, chiar înaintea sferturilor de finală, putem privi un pic retrospectiv asupra primelor trei săptămâni de la Cupa Mondială de Rugby.

În primul rând, cutremurul de la Brighton. În al patrulea meci al competiției, Japonia a produs cel mai mare șoc din istoria Ovaliei prin succesul incredibil obținut în fața dublei campioane mondiale, Africa de Sud cu 34-32, după un final de kamikaze al jucătorilor lui Eddie Jones.

Apoi, eliminarea Angliei încă din faza grupelor. Învinsă întâi de Țara Galilor cu 28-25, naționala Trandafirului a fost spulberată și de Australia cu 33-13, devenind prima gazdă a competiției care nu mai prinde sferturile de finală. Cauzele acestui fiasco sunt multiple și au fost reliefate cel mai bine de cotidianul L'Equipe: selecție greșită, numeroase erori tactice, lipsa de autoritate a antrenorului Stuart Lancaster și un căpitan fără anvergură.

Un alt moment istoric al Cupei Mondiale l-a constituit come-back-ul naționalei României în fața Canadei! Conduși cu 15-0, stejarii au revenit incredibil în ultimele 30 de minute și s-au impus cu 17-15, performanță unicat la turneul final!, semnând astfel singurul nostru succes la acest turneu final. Mai mult, ultima impresie lăsată de tricolorii lui Lynn Howells a fost foarte bună, cu o repriză secundă de excepție în fața Italiei, în ciuda înfrângerii cu 22-32. Singura bilă neagră a stejarilor este legată de felul în care am decis să terminăm meciul contra Canadei, șutând mingea în afara terenului în loc de a încerca fie un drop-gol sau să mai înscriem un eseu. Scopul scuză mijloacele, dar în rugby, respectul îl câștigi atunci când arăți curaj, în primul rând, indiferent de scorul de pe tabelă sau de numele adversarului. Exact asta a făcut echipa Statelor Unite, care a continuat să joace la mână în prelungiri cu Africa de Sud, deși era condusă cu 57-0 și urma să devină singura națională care termină fără vreun punct un meci la această Cupă Mondială. Ce a urmat știm deja cu toții: americanii au pierdut balonul, iar Springboks au marcat un ultim eseu prin aripa Mvovo, stabilind și victoria-record a competiției: 64-0! De la această partidă, s-a evidențiat performanța lui Bryan Habana, autorul unui hattrick de senzație, realizat cu zâmbetul pe buze, prin care a egalat recordul de 15 eseuri la Cupa Mondială stabilit de legendarul Jonah Lomu, chiar fostul idol al sud-africanului! Iar Habana are acum șansa unică de a deveni recordmanul all-time al Mondialelor de rugby cu prima ocazie în care va culca mingea în terenul de țintă advers în Anglia.

Pentru mine, însă, felul în care australienii au rezistat cu doi oameni mai puțin pe teren în fața atacurilor galeze în finala grupei A reprezintă momentul de top al Cupei Mondiale 2015! Au fost atâtea situații pe Millennium Stadium din Cardiff în care credeam că Țara Galilor va înscrie eseul izbăvitor, dar îndârjirea Wallabies a fost exemplară. Caracterele puternice se văd în momentele grele, iar din acest punct de vedere, Australia a devenit principala favorită la titlu. Pentru că a arătat un spirit de învingător și un suflet imens. Iar faptul că ambele sale trofee mondiale au fost obținute în Anglia este un argument în plus în favoarea trupei lui Michael Cheika.