Garrincha sau "Bucuria poporului"

16.01.2016, 10:38
Garrincha

Peste câteva zile se implinesc 33 de ani de la moartea lui Garrincha, unul dintre cei mai mari artisti ai Planetei Fotbal. Cu aceasta ocazie, va invit sa ne reamintim cine a fost "Îngerul şchiop".

"În întreaga istorie a fotbalului, nimeni nu a făcut mai mulţi oameni fericiţi decât el", a spus cunoscutul scriitor uruguayan Eduardo Galeano despre Garrincha, cel mai rafinat dribleur care s-a văzut vreodată pe un teren de joc. Supranumit "Bucuria poporului" pentru stilul său care cucerea instantaneu masele, Garrincha a fost un jucător fenomenal, după cum a declarat însuşi Pele: "fără el, nu aş fi fost niciodată de trei ori campion mondial!" La Cupa Mondială din 1958, a fost cel mai bun pe postul său, iar patru ani mai târziu, în Chile, a fost cel mai bun din lume!

Născut pe 28 octombrie 1933 în Pau Grande, un sat sărac al districtului Mage din statul Rio de Janeiro, pe numele adevărat Manuel Francisco dos Santos, Garrincha, ai cărui bunici erau sclavi!, a ieşit în evidenţă încă din primele clipe ale existenţei sale. Coloana vertebrală era deformată, iar piciorul său stâng era cu şase centimetri mai scurt decât cel drept, dar asta nu l-a împiedicat să joace un fotbal dumnezeiesc. Din cauza acestui defect de la naştere, a mai fost poreclit şi "Îngerul şchiop". Mai mult, întrucât era mult mai plăpând decât copiii de vârsta sa, sora lui, Rosa, i-a spus că este precum garrincha, o pasăre de dimensiuni mici care popula pădurile din apropierea satului său, şi de aici s-a născut porecla care se va transforma într-un nume ce a stat pe buzele întregii lumi.

Până la 20 de ani, nu a jucat fotbal într-un cadru organizat, dar pe 19 iulie 1953, a debutat pentru Botafogo într-un meci amical cu Bonsucesso, în care a marcat trei goluri. La primul antrenament, l-a ridiculizat pe internaţionalul brazilian Nilton Santos, căruia i-a dat mingea printre picioare. Acesta nu s-a simţit deloc ofensat, ba chiar a cerut să i se ofere imediat un contract de joc. Peste doi ani, a debutat în naţionala Braziliei pentru care a jucat în 60 de meciuri de-a lungul a 10 ani, marcând 16 goluri. Poate cel mai faimos gol în tricoul Selecao l-a marcat cu o lună înaintea Cupei Mondiale din 1958, într-un meci amical disputat împotriva Fiorentinei. La scorul de 4-0 pentru brazilieni, Garrincha a driblat patru fundaşi şi portarul, dar nu a înscris, ci a aşteptat ca un alt adversar să ajungă în dreptul său pentru a-l mai dribla o dată înainte de a băga mingea în poartă! Acest gest l-a înfuriat, însă, pe selecţionerul Vicente Feola, care l-a considerat iresponsabil pe Garrincha şi nu a mizat pe el în primele două meciuri de la turneul final, ci doar din a treia partidă, împotriva Uniunii Sovietice. A fost pentru prima dată când Garrincha a jucat alături de Pele, iar acest tandem avea să devină unul invincibil. Cât timp Pele şi Garrincha au evoluat împreună, Brazilia nu a pierdut niciodată vreun meci indiferent de numele adversarului înfruntat! Sud-americanii au au atacat încă de la fluierul de start al arbitrului şi au fost atât de impresionanţi pe teren încât celebrul jurnalist francez Gabriel Hanot a descris acele momente drept 'cele mai bune trei minute de fotbal din istorie', iar Selecao a învins echipa URSS cu 2-0. Brazilia avea să devină în premieră campioană mondială, după triumful cu 5-2 din finala cu Suedia, iar Garrincha a fost inclus în Dream Team-ul competiţiei.

A urmat o perioadă destul de tulbure pentru Garrincha, care a luat în greutate destul de mult din cauza patimii sale pentru alcool, moştenite de la tatăl său. A fost implicat în tot felul de scandaluri: imediat, după întoarcerea de la Cupa Mondială, l-a călcat cu maşina pe tatăl său, care avea să moară de cancer în octombrie 1959. Tot în acelaşi an, în timpul unui turneu întreprins în Suedia de echipa sa de club, Botafogo, a lăsat însărcinată o localnică, apoi, în luna august, soţia sa, Nair, a născut al cincilea copil al său, iar amanta sa, Iraci, a anunţat că este gravidă cu primul lor copil! În 1965, el avea să o părăsească pe Nair, iubita sa din copilărie, şi să se mute cu Elza Soares, o faimoasă cântăreaţă de samba, o decizie care a fost aspru criticată de mass-media din Tara Cafelei. În total, Garrincha a avut 14 copii cu cinci femei diferite! În plus, mai târziu, a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia soacra sa a murit.

Dar dincolo de toate aceste scandaluri care i-au pigmentat existenţa din plin, aşa cum se întâmplă de regulă cu marile genii, Garrincha a rămas unul dintre cei mai spectaculoşi fotbalişti din istoria Braziliei. Cu Botafogo, a cucerit trei titluri de campion statal, în 1957, 61 şi 62, două titluri de campion al Braziliei şi de două ori Turneul Rio-Sao Paolo. Totodată, Garrincha este unul dintre puţinii fotbalişti din istorie care au marcat nu mai puţin de patru goluri direct din corner! În cei 12 ani petrecuţi la Botafogo, a marcat 249 goluri în 579 de meciuri, iar pentru toate realizările sale, stadionul naţional din capitala Brasilia a fost redenumit Estadio Mane Garrincha în onoarea sa.

Momentul de apogeu al lui Garrincha a fost la Cupa Mondială din 1962, când a fost unul dintre golgeterii turneului, cu patru reuşite, semnate în sferturi şi în semifinale, când a izbutit de fiecare dată câte o dublă, cu Anglia, respectiv Chile. Garrincha a fost liderul din teren al Braziliei în condiţiile în care Pele s-a accidentat în timpul celei de-a doua partide din grupe împotriva Cehoslovaciei. Fiecare fază petrecută pe teren de 'Îngerul şchiop' era o încântare pentru public şi un coşmar pentru fundaşii adverşi. Djalma Santos, colegul său de la naţională, l-a descris perfect pe Garrincha: "Avea un spirit de copil. El a fost răspunsul fotbalului la Charlie Chaplin!" Asta şi pentru că el aducea mereu zâmbetul pe buze prin ceea ce făcea pe gazon, de unde şi una dintre poreclele sale, Alegria do Povo (Bucuria poporului). "Când el era în acţiune, terenul devenea ringul unui circ, mingea un animal îmblânzit, iar meciul o invitaţie la petrecere!", scria şi cunoscutul scriitor uruguayan Eduardo Galeano despre Mane.

După dubla din semifinala cu Chile, în care a fost eliminat în minutul 83 pentru că nu a mai putut îndura faulturile comise întruna asupra sa şi şi-a înjurat adversarii, Garrincha nu a fost, totuşi, suspendat, dar i-a făcut pe jurnaliştii de la ziarul chilian El Mercurio să exclame: "De pe ce planetă vine Garrincha?" El a jucat şi în finala cu Cehoslovacia în ciuda unei stări febrile puternice, iar Brazilia s-a impus cu 3-1 şi a câştigat titlul mondial pentru a doua oară consecutiv. Garrincha a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale 1962.

Patru ani mai târziu, Mane Garrincha a jucat şi în primul meci de la Mondialul din Anglia, 2-0 cu Bulgaria, în care a şi marcat un gol, deşi suferise o accidentare serioasă la genunchi. A urmat eşecul cu 1-3 în faţa Ungariei, care avea să fie şi ultimul meci al său la echipa naţională şi totodată primul pierdut de Brazilia cu el pe teren. Pentru sud-americani, a urmat o altă înfrângere, 1-3 cu Portugalia, şi implicit eliminarea de la Cupa Mondială 1966.

În acelaşi an, Garrincha a plecat de la Botafogo la Corinthians, după care cariera sa a cunoscut o pantă descendentă. A mai jucat la Portuguesa Carioca, Atletico Junior, Flamengo şi Olaria înainte de a se retrage definitiv din fotbal în 1973, la vârsta de 40 de ani, când deja devenise bunic pentru prima dată! Peste doar un deceniu, Garrincha a murit în urma unei ciroze pe 20 ianuarie 1983 în aceeaşi sărăcie în care se şi născuse, deşi pe durata vieţii a fost unul dintre cei mai faimoşi şi iubiţi fotbalişti brazilieni ai tuturor timpurilor. La înmormântare, milioane de fani au participat la procesiunea ce i-a purtat trupul de la stadionul Maracana în Pau Grande, iar mesajul lor scris pe un zid a fost emoţionant: "Mulţumim, Garrincha, pentru că ai trăit!"

Exact peste un an vechiul stadion al clubului Botafogo a fost denumit Garrincha. Iar pe Maracana, în acelaşi an 1984 a fost aşezat bustul lui Manuel Francisco dos Santos. În semn de recunoştinţă, înaintea Cupei Mondiale din Brazilia din 2014, cele două vestiare de pe Maracana au fost denumite după cei mai mari jucători ai țării. Astfel, vestiarul echipei gazde a primit numele lui Garrincha, iar cel al oaspeţilor, numele lui Pele!

De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:00 Fotbal Club
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga digisport

    MEDIA: Liga Digi Sport, ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • HANDBAL MASCULIN:DINAMO BUCURESTI-SPORTING LISABONA, EHF EUROPEAN LEAGUE (5.03.2024)

    HANDBAL: Skjern - Dinamo, ora 19:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • Chemnitz, Deutschland 15. November 2023: FIBA Europe Cup - 2023/2024 - Niners Chemnitz vs. Spojnia Stargrad Im Bild: Bas

    BASCHET: Olympiacos - Barcelona, ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • logo liga campionilor

    FOTBAL: Bayern Munchen - Real Madrid, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

ilie3

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Screenshot 2024-04-28 at 23.20.51

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

andreea-prisacariu2

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

Screenshot 2024-04-28 at 16.43.12

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media