Bizonul fotbalului suedez

17.10.2016, 19:29
gunnar

Miercuri, 19 octombrie, fostul fotbalist suedez Gunnar Nordahl ar fi împlinit 95 de ani. Cu această ocazie, vă invit să aflăm povestea unuia dintre cei mai mari atacanţi din istoria Serie A.

Gunnar Nordahl a fost, fără îndoială, cel mai mare atacant suedez al secolului XX. Până la apariţia lui Henrik Larsson și Zlatan Ibrahimovic, Suedia nu a mai avut un vârf atât de eficient precum cel poreclit „Bizonul” datorită calităților sale fizice extraordinare. Dincolo de medalia olimpică de aur cucerită în 1948 la Londra, Nordahl s-a remarcat mai ales în fotbalul italian, unde încă deţine recordul titlurilor de golgeter în Serie A. La 1,84 metri și 92 de kilograme, Gunnar era o adevărată forţă a naturii și a ieșit de cinci ori capocannoniere în Italia, performanţă nemaiatinsă de niciun alt jucător până în prezent.

Povestea sa începe pe 19 octombrie 1921, când s-a născut la Hornefors, un orășel din Nordul Suediei, într-o familie numeroasă, cu zece copii, dintre care cinci băieţi. Toţi aveau să joace fotbal la nivel de amatori, deși tatăl lor, care lucra într-o măcelărie, nu își permitea nici să le cumpere o minge. Gunnar s-a distins încă din școală datorită calităților sale fizice, iar la 16 ani a debutat la echipa de amatori a orașului Hornefors. Tot în adolescenţă, a început să muncească la o fabrică de bere pentru a-și ajuta financiar familia. După trei sezoane în care a marcat 68 de goluri în 41 de meciuri, Nordahl a ajuns în 1940 la Degerfors, echipă din prima ligă a Suediei. Aici, a continuat să facă ravagii în apărările adverse, ceea ce a atras atenţia celor mai importante cluburi suedeze. Astfel, în 1944 ajungea la campioana IFK Norrkoping, care i-a oferit și un job de pompier în oraș în perioada în care nu juca fotbal. Timp de cinci ani, Gunnar a marcat 87 de goluri în 85 de partide pentru IFK, alături de care a cucerit patru titluri de campion și o cupă a Suediei. În fiecare dintre aceste sezoane, el a ieșit golgeterul competiţiei, un record care a rămas în picioare până astăzi. Nimeni nu a mai reușit o asemenea performanţă, la fel cum nimeni nu s-a apropiat de un alt record de-al său, șapte goluri marcate într-un singur meci, 11-1 cu Djurgaardens în 1945. La Norrkoping, Nordahl a legat o relaţie specială cu alţi doi jucători suedezi de excepţie, Gunnar Gren și Nils Liedholm. Împreună, vor deveni cunoscuţi drept tripleta Gre-No-Li, primul trident de legendă al fotbalului mondial.

Nordahl a impresionat și în naţionala Suediei, unde a debutat în 1945 și pentru care a înscris 43 de goluri în 33 de meciuri. Momentul său de apogeu în reprezentativa scandinavă a venit la Jocurile Olimpice de la Londra din 1948, unde a fost cel mai bun marcator al turneului de fotbal, cu șapte goluri, ultimul fiind chiar în finala de pe Wembley, și și-a condus echipa spre medalia de aur. Suedia a învins în primul meci una din favoritele competiţiei, Austria, cu 3-0, în sferturile de finală, a pulverizat Coreea de Sud cu 12-0, în semifinale, a trecut de Danemarca cu 4-2, iar în ultimul act, s-a impus cu 3-1 în faţa Iugoslaviei. În acea echipă a Suediei, alături de tripleta de șoc Gre-No-Li, au jucat şi cei doi fraţi mai mari ai lui Gunnar, Knut şi Bertil.

Imediat după turneul olimpic, Nordahl a acceptat oferta celor de la AC Milan și la începutul lui 1949 a ajuns în Italia. Cum aici, fotbalul era deja profesionist, Gunnar nu a mai putut să joace în naţionala Suediei, o situaţie pe care nordicii aveau să o regrete mai târziu.

„Gunnar s-a născut pentru a înscrie goluri. Nu a fost cel mai atletic jucător, dar era atât de inteligent în a găsi spaţii încât putea băga mingea în poartă și legat la ochi. Dacă l-am fi avut în echipă, sunt sigur că la Cupa Mondială din 1950, am fi obţinut mai mult decât locul trei”, a spus cu tristeţe antrenorul Suediei din acea perioadă, George Raynor.

Nordahl a debutat cu gol la Milan într-un meci câștigat cu 3-2 împotriva celor de la Pro Patria. Până la finalul stagiunii, a marcat 16 goluri în 15 partide și i-a convins pe conducătorii clubului să-i prelungească contractul. Astfel, după ce iniţial semnase pe doar șase luni, lui Gunnar i s-a propus o înţelegere pe doi ani și jumătate. Tot la sfaturile lui Nordahl, AC Milan i-a transferat de la Norrkoping pe Gunnar Gren şi Nils Liedholm. Reunită, tripleta invincibilă Gre-No-Li a contribuit din plin la cele două titluri cucerite de rossoneri în 1951 și 1955. În toată această perioadă, Nordahl a ieșit golgeterul campionatului de cinci ori, el fiind și în acest moment cel mai prolific jucător străin din istoria Serie A, cu 225 de goluri în 291 de meciuri.

În 1956, Gunnar Nordahl a plecat de la AC Milan la AS Roma, unde a mai jucat doi ani, după care a pus punct carierei sale prestigioase.

Tot în Italia a și încetat din viaţă, în orășelul Alghero din Sardinia, pe 15 septembrie 1995, când avea 73 de ani. Legenda sa dăinuie, însă, la nesfârșit deasupra Suediei și a clubului de pe San Siro, la fel ca și recordurile sale încă de neatins.

De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit

În timp ce regimul islamic încearcă să se replieze pe repede înainte după moartea președintelui...

Descarcă aplicația Digi24

  • 22:00 LIVE Digi Sport Special
  • 23:15 LIVE Super Avancronica
  • 23:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 23:30 Fotbal European
  • 23:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 23:30 Fotbal European
  • 23:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 23:30 Fotbal European
  • Vezi tot programul
  • Porsche Tennis Grand Prix 2024 in Stuttgart, 16.04.2024 Sorana Cirstea (ROU) Porsche Tennis Grand Prix 2024 *** Porsche

    TENIS: Sorana Cirstea - Magda Linette, 11:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 17:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 19:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Turin, Italy. 12th May, 2024. 13/05/2024 Serie A, 35 day, Torino, Allianz Stadium, in the photo: team Salernitana during Juventus FC vs US Salernitana, Italian soccer Serie A match in Turin, Italy, May 12 2024 Credit: Independent Photo Agency/Alamy Live N

    FOTBAL: Salernitana - Verona, 19:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-OTELUL GALATI, SUPERLIGA SUPERBET (18.02.2024)

    FOTBAL: Dinamo - Csikszereda, 20:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Torino Vs Juventus - Serie A Tim 2023/2024, Italy, Turin - 13 Apr 2024

    FOTBAL: Bologna - Juventus, 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

radu-dragusin

Foto "Dezgustător". Ce a făcut Tyson Fury, după ce a pierdut "Lupta Secolului" în fața lui Oleksandr Usyk

profimedia-0874301808

Fanii lui Tottenham, după ce l-au văzut din nou titular pe Radu Drăgușin: ”Nemernicul a avut la dispoziție jumătate de sezon”

radu

Ce nebunie: cea mai titrată echipă din Europa vrea un jucător din SuperLigă! Prețul: 8.000.000 €

albion-rrahmani

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media