Louis van Gaal, creatorul de fotbaliști

20.05.2014, 15:28
niculescu 1

Manchester United a oficializat ceea ce se discuta de multă vreme, faptul că Louis van Gaal va fi noul antrenor al echipei. Începând, teoretic, cu 15 iulie, dar totul depinde de parcursul ”naționalei” Olandei la campionatul mondial. Nu cred că se îndoiește cineva că Van Gaal, un tip meticulos și extrem de aplicat pe meserie, a început deja să lucreze pentru United încă din ziua în care s-a întâlnit, în Olanda, cu Ryan Giggs, cel care îi va fi unul dintre asistenți.

Va primi un contract pe 3 ani, o revenire la normalitate după extravaganța pe care și-a permis-o United de a-i oferi lui David Moyes o înțelegere pe 6 ani. O extravaganță costisitoare cred, la momentul despărțirii de Moyes, pe care șefii clubului au pus-o, la momentul respectiv, pe dorința de a-i crea scoțioanului un soi de liniște în perioada ce se intuia a fi convulsivă după retragerea lui Sir Alex Ferguson. Louis van Gaal n-are nevoie de un contract pe 6 ani pentru a fi liniștit. La el, acest sentiment vine din interior, din trecut, dintr-un CV, dacă vreți, ce cuprinde cluburi și performanțe. După Ajax, Barcelona, Bayern, iată-l pe Van Gaal conducând un alt mare nume al fotbalului mondial, pe Manchester United. Va avea 65 de ani când va termina contractul actual, dar cine știe dacă nu cumva acești 3 ani se vor dubla ori poate chiar tripla. Fotbalul englez e diferit, oferă destule exemple de stabilitate, chiar dacă nu întotdeauna însoțite de performanțe. Vezi cazul lui Arsene Wenger, care nu a avut postul pericilitat în mod serios în toți acești ani de secetă de la Arsenal.

La Manchester United e însă un pic altfel. E puțină presiune pusă pe Van Gaal în acest moment, căci clubul vine după un sezon pe care-l dorește uitat cât mai repede. Afară din Europa, iată un bilanț trist pentru un brand a cărui politică de markenting se bazează foarte mult și pe expunerea în competițiile internaționale. Poate fi însă și un mic câștig din acest eșec, faptul că Luis van Gaal va avea timp să respire între weekenduri, să antreneze un concept tactic pe care cred că va încerca să-l implementeze.

Mă gândesc la modulul 4-3-3, pe care școala de fotbal olandeză l-a impus în fotbal acum mai bine de 40 de ani. Faptul că multă lume lipește acest 4-3-3 și conceptul de tiki-taka de FC Barcelona e o eroare ce vine din necunoaștere, adevărul fiind că ambele idei au fost preluate, prin intermediul lui Johan Cruyff, din școala olandeză. O schimbare de sistem nu e chiar așa de simplu de asumat într-o echipă ce a jucat ani de-a rândul altceva, iar din acest punct de vedere faptul că United va avea multe zile libere la mijloc de săptămână, atunci când vor fi etape în cupele europene, îl va ajuta pe Van Gaal. Plus că mai există un soi de ajutor și din punct de vedere al motivației, căci oameni precum Rooney, Van Persie, Mata nu vor fi sigur foarte incântați să se uite la televizor cum alții joacă în Champions League. Am văzut în acest sezon la Liverpool și AS Roma ce beneficii s-au putut scoate din neparticiparea în cupele europene.

Să revenim la Van Gaal și la sistemul său. Nu cred că e negociabil acest 4-3-3. Când a venit la Bayern, a avut aceeași problemă. Găsise un club, la fel ca United astăzi, într-o ușoară degringoladă după perioada Jurgen Klinsmann. Van Gaal își amintea ulterior de discuțiile pe care le-a avut cu Hoeness în ceea ce privește acest sistem, nou atunci pentru Bayern. Hoeness era sceptic, dar rezultatele l-au confirmat pe Van Gaal. Dar a mai spus Van Gaal ceva interesant, într-un interviu dat celor de la Bild, în 2012: ”Eu întotdeauna folosesc sistemul 4-3-3, iar jucătorii care se adaptează cel mai bine acestui sistem vor juca, indiferent de vârsta și numele lor”. E un principiu pe care sigur îl va aplica și la United. De altfel, în dreptul lui Van Gaal stă un număr impresionant de tineri promovați în fotbal, de nume mari astăzi care au beneficiat de această filozofie, ”indiferent de vârstă”. Un pic mai târziu despre acest aspect.

De aici încolo, fiecare se poate juca după cum dorește cu o potențială formulă de echipă a lui Manchester United. Mie unul, Rooney-Van Persie-Mata îmi sună tare bine în linia de atac, dar există și posibilitatea retragerii lui Mata spre zona de creație, acolo unde United nu are azi prea multe variante. Nu are azi, dar poate va avea, căci perioada de transferări încă n-a început, iar ea se anunță destul de agitată. Linia de apărare e însă compartimentul ce reclamă intens întăriri, recondiționări. După plecarea lui Vidic, mulți se așteptau să rămână măcar Rio Ferdinand, însă iată că nici el nu va continua. Se spune că asta a fost dorința lui Van Gaal, ce ar intenționa să-l aducă pe unul dintre cei promovați de el la ”naționala” Olandei, Bruno Martins Indi, internațional olandez de 22 de ani, născut în Portugalia, aparținând de Feyenoord. Se mai vorbeșt de de Hummels, se vorbește însă de mai mulți și se va mai vorbi de acum înainte.

Cred că Louis van Gaal e pentru Manchester United o soluție bună. Nu văd altă variantă mai viabilă pe piață. Jurgen Klopp pare a fi greu de deturnat, în această vară cel puțin, de la Dortmund. Van Gaal garantează, asta a făcut până acum, și păstrarea identității clubului, căci, spuneam și mai sus, pe unde a fost a promovat tineri jucători, ajunși ulteriori mari fotbaliști. E de ajuns să ne amintim de Van der Sar, Reiziger, Davids, Seedorf, Litmanen, Overmars, Kluivert, în perioada Ajax, când a și câștigat Liga Campionilor. De Xavi și Puyol în prima sa ședere la Barcelona, între 1997 și 2000. De Valdes (care i-a și mulțumit recent în scrisoarea sa de despărțire de clubul catalan), Iniesta și Thiago Motta, în al doilea episod barcelonez. De Jeremain Lens, Dembele și Schaar în perioada Alkmaar, unde Van Gaal a și luat campionatul Olandei, în 2009. De Thomas Muller și Badstuber, în perioada Bayern, perioadă la care eu unul aș mai adăuga și alte reușite, dacă nu debuturi, măcar ”redistribuiri”. Mă gândesc la Alaba, poate cel mai bun fundaș stânga din lume astăzi, dar pe care Van Gaal l-a convins să renunțe la poziția de mijlocaș, mă gândesc la Lahm, pe care Van Gaal l-a găsit la Bayern jucând fundaș stânga și instantaneu l-a mutat în dreapta, mă gândesc chiar și la Schweinsteiger, căruia tot el i-a oferit o poziție mai spre centrul terenului.

Când a fost prezentat a Bayern, Louis van Gaal a spus așa: ”Cine sunt eu? Sunt un tip onest, extrem de muncitor, de multe ori arogant și extrem de inovator. De multe ori în timpul carierei mele am reușit să-i fac pe cei cu care am lucrat să se îndrăgostească de metodele mele”.

Vă propun câteva nume extrem de populare azi: Mourinho, Guardiola, Luis Enrique, Frank de Boer, Seedorf, Cocu. Sunt antrenori de succes, care au preluat ceva din ideile lui Van Gaal. Și cărora le putem adăuga din caracteristicile enumerate mai sus chiar de Van Gaal.

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția a vorbit de un "un atac sinistru de tip paramilitar"
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția a vorbit de un "un atac sinistru de tip paramilitar"

Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:15 Digi Sport Special
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • radu-naum

    MEDIA: Fotbal Club, ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: GLORIA BUZĂU - CAMPIONII FC ARGEȘ, LIGA 2 CASA PARIURILOR, (29.10.2023)

    FOTBAL: Gloria Buzău - Unirea Slobozia, ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Dobre-George_avatar_1503041741

    MEDIA: Euro Fotbal, ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: PSG - Dortmund, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

Sony Pictures' "Spider-Man: No Way Home" Los Angeles Premiere - Red Carpet

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

miami

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

gigi

S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham

Tottenham Hotspur v Brighton and Hove Albion - Premier League - Tottenham Hotspur Stadium

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media