Fericirea lui Rooney și viitorul lui United

Hai să vorbim puţin despre fericire, de acord?! E o noțiune suficient de relativă, pentru care orice individ are o definiţie proprie, un termen mai degrabă idilic ce s-a convertit în obiectivul prioritar al existenţei noastre. Fiecare vrea să fie fericit, fiecare simte senzaţia de fericire după propriile gusturi. Unii cred că secretul fericirii stă în a face întotdeauna ceea ce îţi place. Alţii schimbă puțin direcțiile de mers și spun că fericirea vine atunci când îţi place întotdeauna ceea ce faci. În ultima vreme şi pentru din ce în ce mai mulţi oameni, fericirea pare a fi o sumă de mici chestii, o mică maşină, o mică vilă, un mic iaht, o mică avere în concluzie.

Nu știu dacă ați observat, dar atunci când vine vorba despre fotbaliști, fericirea are alte unități de măsură. Ceea ce pentru marea majoritate a oamenilor normali ar fi o fericire maximă, pentru ei se găsește mai mereu ceva care să umbrească această senzație. Logic ar fi să fie fericiți zi de zi. Fac ceea ce le place și le place ceea ce fac, asta zic că e limpede. Ba mai iau și bani mulți pe chestia asta, ceea ce maximizează sentimentul. Numai că ei judecă altfel lucrurile. Nu demult, Cristiano Ronaldo se arăta nefericit la Real. Nu demult, Ibrahimovici se plângea că nu e deloc fericit la PSG. Messi dezvolta și el aceleași senzații de nefericire la Barcelona. Totul s-a rezolvat din condei. Condeiul președinților de club ai fiecăruia. O mică mărire, apropo de paragraful de mai sus, o nimica toată, câteva milioane în plus și gata, fericirea a revenit.

Ultimul pe listă e Rooney. Astă vară era îmbufnat, nefericit de-a dreptul. În fine, la asta contribuise puțin și David Moyes, care dăduse de înțeles că Rooney era un fel de rezervă a lui Van Persie, dar asta e altă problemă. Între timp și-a mai revenit și Moyes, iar acum și-a revenit și Rooney.  E fericit.

Cât să fi trecut de când ați început să citiți acest text? Sper că nu v-ați plictisit încă. Abia de acum urmează partea interesantă, până acum a fost doar introducerea. Să fi trecut un minut? Să zicem. În timpul ăsta, Wayne Rooney a cîștigat 36,4 euro. Peste o oră, timp suficient să citiți și ce va urma, dar, eventual, și alte lucruri de pe acest site, Rooney va fi câștigat 2189 de euro. La capătul zilei, când se va fi terminat Olympiakos-Manchester United, despre care vom vorbi ceva mai jos, Rooney va avea în cont cu 52.000 de euro mai mult. La finalul săptămânii, când noi vom ști ce-a fost în Steaua-Dinamo, în Atletico-Real, în Milan-Juve ori în PSG-OM, Rooney va ști și el că e mai bogat cu 365.000 de euro. Și, ca să n-o mai lungim și să trecem și la lucruri serioase, peste exact un an, Rooney va adăuga la ce a strâns până acum exact 18.970.163,5933 de euro, sumă calculata la cursul de azi pentru 15.600.000 de lire.

Să lăsăm deoparte ingineria și să trecem la fotbal! Manchester United a făcut, prin acest nou contract pentru Rooney, un pas spre viitor. Nu discut acum dacă Rooney merită și să fie cel mai bine plătit fotbalist din lume. De vreme ce i s-a dat acest salariu pe următorii 5 ani, înseamnă că a fost cineva care a decis că merită. Ideea e cam ca meciurile de fotbal la care ne apucăm să spunem de o echipă că nu a meritat victoria, deși, dacă a obținut-o, ceva trebuie să fi făcut pentru asta, deci oarece merite tot ar fi trebuit să strângă. Așa și cu Rooney. Șefii lui Manchester United au decis să-l transforme în cel mai bine plătit fotbalist din Anglia și să-i ofere rolul principal în reconstrucția echipei. Rămâne de văzut cine va fi regizorul acestei reconstrucții, dar asta e din nou o altă discuție. Rooney e o instituție la United, iar prelungirea contractului său devenise deci o necesitate instituțională. United nu-și putea permite ca-n jurul emblemei sale să circule zvonuri referitoare la o posibilă plecare din vară, mai ales că lui Rooney nimeni nu-i poate reproșa o eventuală lipsă de dedicație în ceea ce privește echipa. De fiecare dată când joacă, Rooney dă totul în joc, nu întotdeauna îi ies partide magistrale, totuși nu-i robot, dar absolut nimeni nu-l poate acuza de lipsă de implicare, nu-i poate reproșa nimeni că merge pe teren. Rooney era și esta capital pentru Manchester United, iar în curând va fi și căpitan, căci din vechea gardă el e cel care va rămâne pentru a asigura schimbul de generații.

Deja intrăm în viitorul lui United. E un sezon de tranziție, care se cere continuat de o vară inspirată. Aducerea lui Mata și constantul progres al puștiului Januzaj sunt doar alți pași, ce se alătură celui făcut cu Rooney. După părerea mea ar trebui să urmeze și un alt pas asemănător cu Van Persie, care e prea bun pentru a fi lăsat să plece, apoi de alți pași în zona de apărare. Repet ceea ce am spus mai sus, nu știu dacă David Moyes e regizorul perfect pentru o astfel de punere în scenă, dar cred că ne vom lămuri în săptămânile care urmează. Deocamdată parcă se simte la United un ușor aer proaspăt, un mic reviriment.

În acest scenariu vine ”dubla” cu OIympiakos. United a avut șansă la tragerea la sorți, putea pica mai rău. În Liga Campionilor, echipa a avut o altă exprimare decât în campionat. 4 victorii și două egaluri, doar 3 goluri primite, iată un parcurs departe de ceea ce am văzut săptămânal în Premier League. A revenit Fellaini, distribuit alături de Carrick într-un dublu pivot ce dă semne că ar putea funcționa. Nu va putea juca Mata, căci a făcut-o pentru Chelsea, ceea ce-l va obliga pe Moyes să schimbe o formulă ce pare să-i placă. Probabil va juca Valencia.

Olympiakos l-a pierdut pe Mitroglou și nu-l va putea folosi pe Saviola. Echipa lui Michel, calificată în fața celor de la Benfica din grupa sa printr-o conjunctură extrem de favorabilă, e însă destul de tare. Din 55 de meciuri cu fostul mare fotbalist al Realului pe bancă, s-au câștigat 44, majoritatea totuși într-un campionat ce și-a pierdut puțin din calitate.

Apropo de Mitroglou. Mulți îl vedeau drept un fabulos atacant și-i găseau tot felul de destinații extravagante. Faptul că a ajuns la Fulham, ultima clasată din Anglia, nu prea justifică valul de elogii ce i-au fost aduse. E un atacant bun, dar nu mai mult.

Pentru United, calificarea mai departe ar fi un mare pas înainte. Anul trecut echipa a căzut cu Real Madrid și a ieșit din competiție, acum doi ani n-a mai apucat să cadă cu nimeni, pentru că a fost eliminată din grupă și a mers în Europa League. Acum e favorită, dar problema e alta. Există oare cineva care să se gândească la United ca la o posibilă semifinalistă? Luând în calcul posibilii adversari din ”sferturi”? Nu mai vorbesc despre finală ori câștigarea trofeului. Asta e marea problemă a acestor zile pentru un club de o asemenea tradiție. De fapt, pentru United cred că principala provocare în lunile care urmează nu e Champions League, unde evident ca e datoare să încerce, ci Premier League. Cele 11 puncte ce despart echipa celui mai bine plătit fotbalist din Anglia de locul 4, ultimul ce duce în grupele Ligii. Acum Liverpool e pe poziția asta și nu pare prea dornică s-o piardă.