Barcelona și independența. De Messi

Într-o duminică în care erau chemați la urne pentru a-și manifesta sprijinul față de ideea de naționalism (iar oamenii au făcut-o, votând masiv pentru pentru independență, un demers discutabil, destul de complicat și cam greu de înțeles, dar pe care nu are rost să-l comentăm aici), catalanii s-au trezit cu realitatea că FC Barcelona va trebui să se descurce în următoarele două luni fără cel mai important om al său. Să-și arate, cu alte cuvinte, în următoarele două luni, independența față de Leo Messi.

FC Barcelona de azi înseamnă mai întâi Messi și abia apoi ceilalți. S-a spus că argentinianul reprezintă jumătate din echipă, dar ideea de procente e ușor relativă, ține totuși de mai multe aspecte. Importanța să este însă în afara oricărui dubiu, e mai degrabă o stare de spirit. Când Messi e bine, Barcelona e bine. Când Messi nu e bine, Barcelona are mari greutăți. Când Messi nu e deloc... Asta va trebui să vedem.

A circulat pe rețelele de socializare o glumă, în timpul partidei cu Las Palmas, după accidentarea lui Messi. Lansată pe twitter de fostul jucător al Barcelonei, Tello, acum la FC Porto, ea a suferit apoi mutații, completări, depinzând de inspirația și umorul fiecăruia dintre cei care au distribuit-o. Cum că dacă ar fi puși să aleagă între a afla care a situația lui Messi și a primi o informație prețioasă despre soția/logodnica/iubita/amanta (sau, după caz, soțul/logodnicul/iubitul/amantul, căci există și foarte multe suportere înflăcărate) foarte mulți dintre cei 75.000 de spectatori prezenți pe ”Camp Nou” la partida de sâmbătă, dar și dintre fanii Barcelonei care nu erau pe stadion, ar fi ales prima informație. Adică ar fi ales să știe mai întâi care e situația lui Messi și abia apoi care e treaba cu partenerul/partenera de viață. 

De altfel, în momentul în care Messi a făcut semn către bancă, solicitând să fie schimbat, o liniște apăsătoare s-a lăsat peste ”Camp Nou”. Dacă gândurile s-ar fi putut auzi, cu siguranță ar fi existat un zgomot infernal, căci aproape toți cei prezenți au avut în minte o singură întrebare: ”Și de acum încolo?”. 

De acum încolo vor urma două luni grele pentru Barcelona. Chiar trei aș îndrăzni să spun, căci teoria conform căreia un fotbalist accidentat are nevoie, după revenirea pe teren, de o perioadă cel puțin egală cu cea petrecută pe margine pentru a-și reveni la forma de dinaintea leziunii, această teorie deci n-a prea fost demontată până acum. Am spus trei și nu patru luni fiindcă în cazul lui Messi e posibil, date fiind caracteristicile sale fizice, dar și felul în care reacționează el atunci când e obligat să nu joace, ca unele etape să fie parcurse mai rapid. Versiunea corectă a lui Messi, cea de dinaintea accidentării, cred că o vom vedea abia din ianuarie 2016. Atunci când Barcelona îi va putea înscrie pe Arda Turan și Vidal, plus alte eventuale achiziții. 

Pentru Luis Enrique și ai săi obiectivul e clar. Cât mai puține puncte pierdute în Primera și ieșirea din grupa de Champions League. Calendarul nu pare a fi foarte complicat, deși următoarele două meciuri nu-s deloc simple. Leverkusen e o echipă care joacă fotbal și poate pune probleme pe ”Camp Nou”, în vreme ce FC Sevilla s-a regrupat mereu la duelurile importante, indiferent de conjunctura de moment. Chiar înainte de ”Clasico” ar mai fi un joc cu Villarreal, la Barcelona, un surprinzător lider al campionatului în acest moment, o altă echipă frumoasă, ce joacă fotbal de calitate și care a fost mereu un adversar complicat. 

În sezonul 2012-2013, cu Tata Martino pe bancă, Barcelona a mai trăit situații asemănătoare. Atunci, mai degrabă din proprie inițiativă ori din entuziasmul primului sezon, Neymar și-a asumat rolul de lider în teren al unei echipe în care mai erau totuși Xavi, Iniesta sau Fabregas. Acum e obligat s-o facă, deși nici el nu e într-o stare psihică prea bună urmare a scandalurilor financiare în care e implicat și care parcă nu se mai termină. Neymar ar trebui să intre în rolul liderului de la ”naționala” Braziliei, rol pe care-l abandonează cu multă condescendență atunci cînd îmbracă tricoul Barcelonei.

Marele avantaj al lui Luis Enrique, pe care Tata Martino nu l-a avut atunci, se numește Luis Suarez. Am scris de curând pe acest blog de spre meritatul premiu obținut de Luis Suarez la gala UEFA de la Monte Carlo. Am spus atunci că Suarez e tipul de fotbalist care, în momente grele, ia echipa pe umerii săi și o scoate la mal. A făcut-o inclusiv cu Messi în teren, a făcut-o cu Las Palmas imediat după ieșirea lui Messi.
Ceea ce nu are însă Luis Enrique e o linie de mijloc cu mai multe variante și o bancă de rezerve. Poate că ar fi cazul să încerce o schimbare de sistem, un 4-4-2 doar cu Neymar și Suarez în atac, eventual cu Mascherano și Busquets împreună în această zonă. Sau să ia în calcul o posibilă reconversie profesională temporară a lui Dani Alves, pe care a încercat-o inclusiv Guardiola chiar pe ”Bernabeu”, mutarea brazilianului mai în față, în condițiile în care Sergi Roberto joacă foarte bine ca fundaș dreapta și foarte modest ca mijlocaș. 

Barcelona va trebui să trăiască două luni fără liderul său. Să experimenteze în toată această perioadă o stare de independență atât de cerută la nivel politic, dar atât de nedorită la nivel fotbalistic.