Intoxicatia cu lalele

Intoxicația cu „lalele”

6 zile au mai rămas până la marele meci. În fiecare dimineaţă, băieţii lui Reghe ies pe gazon şi trag din greu la antrenamente, vizualizând deja fiecare fază din meciul cu Ajax. Oare adversarii lor fac la fel?

Iarna a fost apăsătoare în Ghencea. Ajax, Ajax, Ajax... Numele acesta a răsunat obsesiv în mintea tuturor şi parcă întreaga existenţă a clubului s-a blocat, urmând să-şi reia cursul firesc abia după fluierul final al returului. La pregătiri, jaloanele parcă au căpătat culori alb-roşii, iar jucătorii aleargă concentraţi printre ele, cu un scop clar în minte: ei trebuie să suplinească un decalaj fizic consistent faţă de un adversar extrem de puternic, aflat în plin sezon competiţional. Misiunea este grea, mult mai grea decât au lăsat să înţeleagă cei de la Steaua iniţial. Optimismul românilor de la tragerea la sorţi pare de-a dreptul contrariant acum, iar asta doar dacă ne gândim că Ajax are ceva mai multe stele pe emblemă decât Twente, „călăul” roş-albaştrilor din primăvara trecută.

Sigur, atunci când eşti pe locul 1 în campionat, la o asemenea distanţă, nu doar adversarii tăi capătă o senzaţie ciudată de vertij. Când a aflat că va juca împotriva lui Ajax, patronul Stelei se imagina deja cumpărându-şi cămăşi din Londra, în optimi, ignorând faptul că "batavii" reprezintă totuşi o echipă care împrumută jucători de la Barcelona şi vinde la PSG sau la Manchester United. Tătăruşanu a admis că Ajax este favorită şi i s-a dat imediat peste mână, dar optimismul roş-albastru a scăzut dramatic în ultima vreme. Între timp, pregătirile au început şi i-am văzut la treabă şi pe olandezi. Problema nu e numai că ei sunt foarte valoroşi, dar aparent Ajax stă mai bine şi din punct de vedere fizic. Şi tehnic. Şi economic. Şi cam la toate capitolele, dacă stăm bine să ne gândim. Iar procentele la calificare nu par să se mai împartă egal, 50%-50%. Au urmat înfrângerile în serie ale Stelei în meciurile amicale şi procentele acelea atât de relative s-au surpat şi mai mult. Curios, managerul echipei a ajuns să vorbească despre catastrofa pierderii titlului, semn că la Steaua din februarie 2013 nu se mai respiră acelaşi aer ca la Steaua din decembrie 2012.

Dacă anul trecut vorbeam despre şanse egale de calificare, acum nici nu mai ştim cât îşi atribuie de fapt steliştii. 30%? 25%? 10%? Evident, echilibrul psihologic este un lucru volatil în fotbal, mai ales atunci când ne referim la spaţiul românesc. Deodată, Gigi Becali nu se mai gândeşte la cămăşile din Londra şi spune că totul depinde de fapt de Divinitate, pentru că ai lui au făcut DEJA tot ce puteau pentru calificare. De altfel, o calificare ar fi privită doar ca un bonus miraculos la acest sezon european. Atitudinea pare similară cu cea a unui student care în ziua marelui examen ar accepta senin să pice, fericit oricum că evenimentul care i-a chinuit existenţa atât de mult va lua sfârşit în curând! Presiunea acestei “duble” a măcinat psihic echipa atât de mult, încât meciul cu Ajax nu mai reprezintă o onoare şi un motiv de bucurie. Totul s-a transformat într-o corvoadă ce a generat o presiune uriaşă pe umerii fotbaliştilor. Marele noroc al lui Reghecampf & Co. ar putea fi însă chiar calibrul uriaş al lui Ajax!

Nu putem să-l bănuim pe Frank de Boer de naivitate, dar mentalul colectiv al unor tineri fotbalişti care au răpus Manchester City şi s-au bătut de la egal la egal cu Borussia Dortmund nu poate să funcţioneze în aceste zile decât în favoarea românilor. În fond, dacă am fi fanii lui Ajax, cât de tare ne-am teme de această echipă a Stelei? Spre marele ei noroc, Steaua nici măcar nu şi-a construit o imagine fioroasă în acest sezon european. Victoriile cu Molde nu aduc prestigiu. Nici măcar un succes scurt cu FC Copenhaga nu poate convinge vreun microbist străin de forţa reală a roş-albaştrilor. În fond, vorbim despre o echipă din Est a cărei unic rezultat cu adevărat notabil din grupele Europa League este un...1-5 cu VfB Stuttgart. Din acest motiv poate interveni în joc subestimarea adversarului şi, implicit, abordarea meciului cu autosuficienţă şi aroganţă de către olandezi. Este o greşeală pe care echipele mari nu au voie s-o facă. Dar este o greşeală care a produs multe surprize în istoria fotbalului.