hagi
Alertă la Farul! Gică Hagi are 3 jucători accidentați înainte de meciurile decisive pentru locul 2
stadion-farul1
Premierul Marcel Ciolacu a aprobat construirea a două stadioane. Prețul: 175.000.000€
gezana
Foto Siyabonga Ngezana a ”rupt” internetul: imagine virală cu Gigi Becali, în vestiar
Digi Sport 1 Live
Acum
Digi Sport Special

VIDEO EXCLUSIV Alin Stoica: "Mafiotul Giovani Becali mi-a furat visurile"

04.03.2015, 13:49

captura alin stoica
  • Premier League: Man. United - Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1

  • Superliga: Dinamo - UTA Arad, duminică, 21:30, DGS 1

Închideți ochii și visați. Aveți 20 de ani, jucați la echipa națională și marcați în Liga Campionilor împotriva lui Real Madrid. Totul e la picioarele voastre, trofee, bani, celebritate...

Sunteți sus, practic atingeți cerul. Respirați adânc. Adulmecați mirosul unor și mai mari succese. Doar sunteți atât de tineri și atât de aproape de viitor. În depărtare, nu se poate vedea nicio limită.  

Acum deschideți ochii. Aveți 35 de ani, vă antrenați cu echipa a doua a Chiajnei și n-ați mai jucat fotbal serios de mai bine de 10 ani. Ce Dumnezeu s-a întâmplat? Sunteți acum într-un coșmar, sau atunci a fost doar un vis? Care e realitatea? A cui viață o trăiți acum și cine v-o trăiește pe a voastră?

Faceți acest exercițiu, vă rog, înainte să citiți interviul ce urmează. E necesar.


Spre deosebire de alți fotbaliști talentați, care doar și-au imaginat cum ar fi să ajungă la cel mai înalt nivel, Alin Stoica chiar a  fost acolo. A fost declarat cel mai bun tânăr din campionatul Belgiei, a jucat de 33 ori în Liga Campionilor și a luat 10 trofee cu Anderlecht și Bruges, dintre care 4 campionate. Toate până în 2004. Ce s-a întâmplat apoi e greu de înțeles. Încercând s-o faci, gândurile se contractă aproape de implozie. Și-n acest ghem de explicații răsucitoare, încins până la temperatura la care legile normale ale înțelegerii nu mai funcționează, reproșurile se topesc și se amestecă. În urma procesului rămân o crustă în răcire, de autoprotecție, și o vină ce se întrupează în vinovați aleatorii.

Digi Sport: Ai 35 de ani, nu ți se pare că a trecut timpul cam repede?
Alin Stoica: Ba da, dar nu am ce să fac.

Îți mai aduci aminte, când te-ai apucat de fotbal, ce visuri aveai?
Păi mie mi s-au furat, din păcate, visurile. Și mi-au trebuit vreo 10-12 ani să-mi revin. Și  acum am momente când nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Pentru că atât timp cât tu ești acolo, ești în fotbalul mare, și știi că trebuie să ajungi undeva... Și din cauza unor interese nu poți să ajungi, nu ești lăsat... E dureros.

VIDEO GOL SPECTACULOS MARCAT DE ALIN STOICA LA ANDERLECHT

Dar cine nu te-a lăsat?
Păi am avut noroc, între ghilimele, că l-am avut impresar pe mafiotul. Pe Giovanni Becali. Că dacă nu, eram acum prin alte țări. Unde trebuia să fiu, de unde am avut contractele pe masă. Ăsta a fost ghinionul meu, că l-am avut pe mafiotul impresar.

Ce s-a întâmplat?
Doar două episoade să-ți povestesc. Trebuia să fi semnat cu Inter, nea Mircea Lucescu mi-a zis. Și cu Manchester City, era Kevin Keegan antrenor. Însă așa a trebuit să fie, să se treacă și Victor în afacere, să fie mai mulți. Și cine pierde? Jucătorul. Și așa am ajuns la Bruges... Îți dai seama că visurile mele erau altele. Însă am fost mințit. Eram copil, aveam 22 de ani. Dar asta e când te încurci cu oameni care-și văd doar interesul lor, care nu au habar de fenomenul fotbal, de respect, nu au coloană vertebrală, nu au habar de ce înseamnă să fii loial. Degeaba se intitulează mafioți, că mafioții sunt și ei loiali, loial înseamnă să fii până la capăt cu cine te ajută și cine-ți bagă banii în buzunar. Și al doilea moment important a fost la Timișoara, când venisem cu gânduri mari. Și am fost dat afară degeaba.

Cum degeaba?
Păi nu am făcut nimic. Eram la antrenament când am fost dat afară. Că, vezi doamne, în timpul liber nu știu ce făceam.

”Hagi antrenează propria echipă, nu Barcelona”

Ce făceai în timpul liber, până la urmă?
În timpul liber fac ce vreau, atât timp cât vin la antrenamente. Dacă nu sunt bun, să nu mă bage. Eu așa am crescut. Eu știu că la Anderlecht mă chema la ora 11:00 în ziua meciului și la ora 20:00 era meciul. Eu știu că la Bruges mă chema la 4:00 după amiaza și la 20:00 era meciul. Acum, dacă România este fotbalistic inevoluată, e cu 50-60 de ani în urmă, nu e vina mea. Poate vina mea a fost că m-am dus la Timișoara. Având încredere în cine era antrenor acolo și am crezut că, jucând la un nivel ridicat, știe despre ce e vorba. Până la urmă am auzit că i-a spus Daniel Stanciu, care nu știu cine e... Era pe la Giovanni pe acolo prin birou și îi căra cafelele. I-a spus lui Hagi că vorbeam cu iubita la telefon o oră. Deci nu am voie să vorbesc cu iubita, cu nevasta? Astea sunt niște motive puerile, de oameni slabi. Băi, veniți și spuneți-mi mie ceva dacă e! Și-mi iau valiza și plec. Nu mă luați pe mine cu din astea de doi lei...

VIDEO GOL MARCAT PE ELLAND ROAD DE ALIN STOICA, ÎMPOTRIVA LUI LEEDS

Acesta a fost motivul din cauza căruia te-ai certat cu Hagi?
Păi asta am aflat după aia. Dar eu nu știam atunci, că eram la antrenament. Și m-a dat afară. Așa, fără niciun motiv. De aia văd că, din păcate, și Gică antrenează propria echipă, nu antrenează Barcelona. Dar asta e viața. Nu am nimic cu Gică. Pentru mine a fost un fotbalist foarte mare, dar ca om m-a dezamăgit. Până la urmă e vorba și de comunicare între antrenor și jucători. Dar asta ține de mentalitatea antrenorilor mari și inteligenți, de asta sunt unde sunt Mourinho și ceilalți. Că știu să facă lucrurile simplu, numai în România sunt complicate.

Care e cel mai mare regret al tău?
Că nu am ajuns acolo unde trebuia să ajung. Să văd dacă puteam sau nu puteam. Că poate nici nu puteam, nu eram bun. Dar eu zic ca puteam...

”Iordănescu nu m-a luat la CM 1998 ca să-i facă loc lui Ilie Dumitrescu din Mexic”

Dar nu-ți pare rău pentru timpul ăsta care a trecut?
Acum ce pot face? Nu pot să dau timpul înapoi. Dacă l-aș da, poate aș alege și naționala Belgiei, nu naționala României.

Ai fi preferat să joci pentru Belgia? Regreți că ai jucat pentru România?
Acum, când mă întorc un pic în trecut, bineînțeles. Păi atât timp cât nea Puiu Iordănescu m-a dat afară la Gala Gică Popescu – o gală la care putea juca oricine - pentru că, vezi Doamne, echipa națională se respectă, iar înaintea meciului cu Danemarca, doi lideri au fugit din cantonament, acel 2-2... Păi nea Puiule, atunci nu se mai respecta echipa națională? Plus că eu trebuia să fiu la CM din 1998, asta nu știe lumea. Însă am fost șters în ultimul moment de Puiu Iordănescu iarăși, ca să joace Ilie Dumitrescu. Care era rezerva lui Belodedici în Mexic. Poate dacă voi juca acum, mă cheamă și pe mine la 35 de ani, să-și spele păcatele. Că degeaba pupă ce pupă, că mie-mi pare rău, dar să nu aibă pe dracul în el când pupă icoanele alea. Că nici nu are icoane acolo, îți zic eu... Deci sunt chestii pe care lumea nu le știe, de asta zic... Gata, lăsați, nu mă mai judecați voi, pentru că Dumnezeu judecă în viața asta și știe adevărul. Și de aia unii sunt unde sunt, de băieți buni ce sunt.

„În România, jucătorul de fotbal e considerat sclav”

Acum crezi că poți să mai joci? Mai faci față în Liga 1?
Nu știu, asta e și pentru mine o întrebare bună. Tocmai de asta am zis să mă apuc să mă antrenez. Să văd la ce nivel sunt. Mă refer fizic, că fotbalistic nu cred că sunt probleme.

Cum ți se pare fotbalul românesc?
La pământ. Atâta timp cât cluburile intră în insolvență, nu respectă jucătorii, nu respectă munca lor... Pentru că și fotbalul e o meserie, vii până la urmă pe frig, ploaie, ninge, e soare, tu ești acolo. Văd că e ușor să-ți bați joc, dar asta e tipic românesc. Eu mă uit la televizor, mă ia râsul, sincer, aceleași lucruri, aceleași minciuni, se trăiește într-o minciună continuă. Că e bine, dar nu e bine. Atât timp cât găsești scuza că nu ai bani și nu mai plătești salariile jucătorilor și gata, intri în faliment... Ce e asta? Săracul jucător ce poate să facă, dacă legea e de așa natură că e bătaie de joc? Adică, stai puțin! Eu am muncit, am transpirat. Lumea crede că e ușor să joci fotbal. Chiar, ăștia, care critică jucătorul de fotbal, să vină să joace fotbal dacă sunt atât de deștepți. Dar, din păcate, în România, jucătorul e considerat sclav. Și de aia, pentru mine, fotbalul românesc s-a terminat.

”Argăseală nu s-a spălat pe mâini când a dat noroc cu Tudorel Stoica și acum vorbește de el...”

Cine e de vină pentru situația asta?
Cei care s-au crezut cineva. Pentru mine sunt niște oameni pe care nu-i știe nimeni în Occident la nivel înalt. Nu au jucat niciodată fotbal. Habar nu au despre ce e vorba în fenomenul ăsta. Dacă a ajuns Argăseală, de care nu a auzit nimeni în străinătate, să vorbească de Tudorel Stoica... Acest domn Argăseală care, cred eu, prima dată când a dat noroc cu Tudorel Stoica nu s-a spălat pe mâini. Vorbim de campioni europeni, cunoscuți și respectați peste tot.

Ți se pare că Tudorel Stoica nu e respectat de actuala conducere a Stelei?
Eu nu știu cine e actuala conducere a Stelei. Cine, Argăseală? V-am zis, eu nu știu cine e actuala conducere a Stelei.

Tatăl tău, Tudorel Stoica, ți-a dat acum vreun sfat? Te-a încurajat să mai joci?
Da, să joc cât mai pot. Că nu pot să mai aduc înapoi aceste momente.

Dar l-ai simțit în vreun moment dezamăgit de faptul că nu ai ajuns și mai sus?
Nu l-am intrebat. Dar o fi fost, nu știu...

”Am fost ofertat de Steaua lui Protasov, dar nu m-a vrut Stoica”

Ai fost junior la Steaua. Ți-ai fi dorit să joci și la echipa mare?
Da, așa a fost în capul meu. Să mă retrag de la Steaua. Dar nu a fost să fie... Să știi, însă, că a fost vorba să joc odată la Steaua, când era Protasov antrenor. Dar nu a vrut o persoană anume, pe care tot Stoica îl cheamă.

Ce jucător român crezi că ar fi putut ajunge mai sus?
Îmi vine în cap acum unul cu care am jucat la juniori, Aliuță. Putea să ajungă la un nivel mult mai mare. Dar ăsta e ghinionul să te naști în România, să trăiești într-o societate bolnavă, nu ai ce să faci. De aia, când te iau la un club de afară, capul ți-e numai la fotbal acolo. Și când intri pe teren, nu te mai gândești, stai puțin că nu-mi intră banii, stai puțin că mă urmăresc paparazzi că am băut o sticlă de apă și ei zic că e de vin. Păi aici, jucătorii ajung deja obosiți mental la meci. Acolo, te duci la antrenament, găsești hainele, te echipezi, știi foarte bine să poți să ajungi la meci în cele mai bune condiții. Uite și cu Tamaș.

”Tamaș poate să-și pună mesele în cap acasă dacă pe teren e cel mai bun”

Ce e cu el?
Gabi a fost în Anglia, unde Gerrard a bătut barmanul de era să intre în pușcărie și nu s-a mai întâmplat nimic. Eu zic că suporterii Stelei nu ar trebui să aibă nicio reținere față de Gabi. Atât timp cât va da totul și va fi cel mai bun pe teren, poate să facă ce vrea acasă, să-și pună și mesele în cap. Care e problema? Eu i-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a dus de mic afară. Am crescut în spirit de învingător. Pentru că numai la români aud asta cu capul plecat sabia nu-l taie. Alții pleacă la războaie... De aia, când se duce afară, jucătorul român se întoarce după 6 luni. Probabil că nu se găsesc manele, nu se găsesc mici...

La ce să ne mai așteptăm de la fotbalistul Alin Stoica? Ne mai putem aștepta la ceva?
Eu zic că aș avea ocazia să joc, da. De ce nu? Mai sunt și alții care joacă la 35 de ani.

După ce termini cu fotbalul, ce te vezi făcând?
Eu aș vrea antrenor... Poate așa o să-mi îndeplinesc și visul de a câștiga o cupă europeană, ce nu am reușit ca jucător.

Etichete: gica hagi , alin stoica , radu dragut , interviuri radu dragut , stoica anderlecht


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024

Costumele de la Eurovision 2024 au atras atenția la fel de mult ca piesele interpretate de...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Englezii l-au descoperit pe ”românul care e atât de bogat încât a uitat că are una dintre cele mai tari mașini din istorie”

Gigi Becali, nervos când a văzut ce s-a întâmplat la Arena Națională: ”La revedere! Au făcut ce au vrut”
gigii
Nota primită de Radu Drăgușin, la prima apariție după 6 meciuri în care a fost ”uitat” pe bancă la Tottenham
Tottenham Hotspur v Burnley - Premier League - Tottenham Hotspur Stadium
Florinel Coman a rupt tăcerea, după ce qatarezii n-au mai vrut să-i achite clauza de 5.000.000€
coman
Fanii lui Tottenham au tras aceeași concluzie, după ce Postecoglou l-a băgat pe Drăgușin abia în repriza a doua
Tottenham Hotspur v Burnley, Premier League, Football, Tottenham Hotspur Stadium, London, UK - 11 May 2024
Recomandările redacției
gezana
Foto Siyabonga Ngezana a ”rupt” internetul: imagine virală cu Gigi Becali, în vestiar

Exclusiv Antrenor pentru FCSB! Salariu de 10.000 de euro pe lună
FOTBAL:FCSB-CFR CLUJ, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (11.05.2024)
Ion Țiriac a fost ”taxat” de câțiva copii și i-a anunțat imediat: ”Alegeți ce vreți și plecați cu ele acasă”. Ce a urmat
ion-tiriac1
Ahmed Bani, convins că Mircea Rednic și UTA nu vor ajuta Dinamo: ”E normal să joace pe bune”
ahmed
Citește și
Exclusiv Singurul regret al lui Gigi Becali, după ce FCSB a primit titlul de campioană pe Arena Națională
gigii
Costel Gâlcă a impus obiectivul înainte de Farul - Universitatea Craiova: ”Va fi un pas foarte important pentru noi!”
costel-galca
Fiica lui Ion Țiriac, vacanță în Namibia cu nepotul cel mare, Alexander. Distracție la proprietatea de milioane a fostului tenismen
Fiica lui Ion Țiriac, vacanță în Namibia cu nepotul cel mare, Alexander. Distracție la proprietatea de milioane a fostului tenismen
Momentul de la sărbătoarea FCSB care l-a marcat până la lacrimi pe Bănel Nicoliță. Ce a făcut Gigi Becali
Momentul de la sărbătoarea FCSB care l-a marcat până la lacrimi pe Bănel Nicoliță. Ce a făcut Gigi Becali
Transformarea spectaculoasă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut
Transformarea spectaculoasă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut
Elizabeth Hurley, fabuloasă în prag de 59 de ani, într-o rochie decupată în zona bustului. Și crăpătura de pe picior a fost de mare efect
Elizabeth Hurley, fabuloasă în prag de 59 de ani, într-o rochie decupată în zona bustului. Și crăpătura de pe picior a fost de mare efect
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Rednic poate băga, diseară, Dinamo în ”B": mesajul antrenorului și calculele ultimei etape din play-out
Rednic poate băga, diseară, Dinamo în ”B": mesajul antrenorului și calculele ultimei etape din play-out
Prima mașină a fost produsă pe teritoriul României de azi în 1910. Era sub licență din SUA Foto
Prima mașină a fost produsă pe teritoriul României de azi în 1910. Era sub licență din SUA Foto
Până la 10 ani fără permis și, în situații extreme, închisoare pe viață. Singurele măsuri care ar putea face ordine printre șoferii români
Până la 10 ani fără permis și, în situații extreme, închisoare pe viață. Singurele măsuri care ar putea face ordine printre șoferii români
Gest bădărănesc al lui Florinel Coman după ce a fost scos de pe teren. Cum se justifică fotbalistul
Gest bădărănesc al lui Florinel Coman după ce a fost scos de pe teren. Cum se justifică fotbalistul
Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Digi World
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer
Digi Animal World
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”