VIDEO Gol superb marcat de Nicoliţă! Bănel a reuşit una dintre execuţiile carierei
28.11.2015, 21:02Bănel Nicoliţă a reuşit în această seară, contra lui CS U Craiova, unul dintre cele mai frumoase goluri din cariera sa.
Cupa României, finala: Corvinul - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Premier League: Manchester United - Newcastle, miercuri, 22:00, DGS 2
Viitorul este una dintre cele mai în formă echipe din Liga 1, iar acest lucru i se datorează într-o oarecare măsură şi lui Nicoliţă, ale cărui evoluţii au fost din ce în ce mai bune, astfel încât Hagi a început să îl trimită în teren din primul minut.
INTRĂ AICI ŞI VOTEAZĂ CEL MAI BUN JUCĂTOR ROMÂN DIN 2015
Iar Bănel i-a răsplătit pe deplin încrederea "Regelui", bifând până în acest moment în actuala stagiune 3 goluri. Ultimul a venit sâmbătă seară, când fostul stelist a deschis scorul în disputa cu CS U Craiova, în minutul 11. Servit de Cernat, mijlocaşul Viitorului a reluat din prima, la colţul lung, aproape de vinclu. Singura întrebare e reprezentată de intenţia lui Nicoliţă, unii dintre suporteri expimându-şi în zona de comentarii de pe digisport.ro reticenţa cu privire la faptul că Bănel ar fi vrut să tragă pe poartă.
Vezi mai jos execuţia lui Nicoliţă. A vrut să tragă sau să centreze?
Etichete: nicolita , nicolita viitorul , gol viitorul , viitorul gol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Bărbatul de 46 de ani care a fost omorât de doi tineri, de 16 și 20 de ani, lângă Parcul Crângași...