Ronaldo, după egalul cu Islanda: ”E frustrant! Au pus autobuzul în poartă!”
15.06.2016, 09:44Frustrare mare în rândul portughezilor, după egalul din primul meci de la Euro 2016. Portugalia a terminat 1-1 cu Islanda, care se află la prima participare la un turneu final. Ronaldo și compania au dominat jocul de la un capăt la altul, însă nu au reușit să se impună.
Baraj SuperLigă: Botoșani - Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1
Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1
După meci, Cristiano Ronaldo i-a atacat pe islandezi, pe care-i acuză de faptul că au făcut antijoc. Chiar dacă nu a câștigat primul meci de la turneul final, starul lui Real Madrid e convins că Portugalia va reuși să se impună în celelalte jocuri rămase de disputat în grupa F.
”E un pic frustrant, am încercat să câștigăm jocul. Islanda nu a încercat nimic. Și-au creat două ocazii în 90 de minute și au reușit un gol. Au pus autobuzul în poartă. E dificil să joci când o echipă nu joacă și nu iese la joc, chiar și așa noi am jucat și am încercat să câștigăm.
E frustrant pentru noi, dar e de abia începutul, nu suntem îngrijorați. Ați văzut și Spania și Franța, echipe puternice ale turneului, au avut și ele dificultăți în a-şi câștiga jocurile. Suntem sută la sută încrezători că vom câștiga următorul joc. Noi am făcut tot ce a depins de noi, am avut mereu mingea, dar ei doar s-au apărat. Când nu încerci nimic și doar te aperi, dai dovadă de o mentalitate de echipă mică și nu vei reuși nimic în competiție”, a declarat Cristiano Ronaldo după jocul cu Islanda.
La 30 de ani, Cristiano Ronaldo a reușit să-l egaleze pe Luis Figo la numărul de selecții în echipa națională, ambii au câte 127 și sunt cei mai selecționați fotbaliști ai lusitanilor. Odată cu meciul cu Islanda, Ronaldo a bifat a 15-a prezență pentru Portugalia, la un turneu final, egalândul astfel pe Nuno Gomes.
Etichete: cristiano ronaldo , portugalia , islanda , ronaldo portugalia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un medic legist a emis un avertisment după ce o anchetă a stabilit că o femeie a fost strangulată...