Unde sunt planurile de pregătire?

02.09.2016, 19:59
petrache

Șeful COSR, Alin Petrache, a demisionat. Membrii Comitetului Executiv au rămas. La fel, cei din conducerea MTS. La fel, cei care se află în fruntea federațiilor care nu au avut performanțe. Comisiile tehnice, asemenea.

Alin Petrache revine ca un lait motiv, urmare a faptului că a promis că își dă demisia din fruntea Comitetului Olimpic și Sportiv Român și chiar s-a ținut de cuvânt. Rara avis în zilele noastre. Zadarnice au fost îndemnurile sale către ceilalți membri ai Comitetului Executiv al COSR.

Petrache ar fi făcut bine dacă ar fi investigat prestația sportivilor, antrenorilor, a întregului personal olimpic care a fost la Rio de Janeiro. Și, dacă nu ar fi avut curj să ia măsurile necesare, să lase, măcar, un invetar al nerealizărilor, al erorilor.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Ministerului Tineretului și Sportului (și titulaturile arată că se calcă pe bătături) au finanțat în comun pregătirea pentru Jocurile Olimpice din Rio de Janeiro 2016. Bani mulți, cheltuiți conform programelor, planurilor de pregătire. Acolo unde au existat.

Comisia Tehnică a COSR, altădată, un organism respectat, format din personalități care chiar pricepeau ce citeau, îi puneau în dificultate pe cei examinați, și înțelegeau despre ce este vorba când aprobau planurile de pregătire. Și, la fel de important, aveau grijă să verifice, periodic, nu de puține ori inopinat, cum se desfășoară. După caz, se continua finanțarea sau se sista.

În ultima parte a ciclului olimpic recent încheiat lucrurile nu au s-au desfășurat la fel. Comisia Tehnică a COSR nu a fost în stare să pună piciorul în prag, nici să își facă treaba asa cum era firesc. Nu puține sunt federațiile care nu au avut, pur si simplu, planuri de pregătire! Cu toate acestea au primit bani pentru pregătire și de la COSR, și de la MTS. Știți, acel minister situat în strada Vasile Conta din București, unde tronează cu maximă competență Elisabeta Lipă, cea care a spus că le-a dat bani sportivilor cu vârf și îndesat. Limbajul să rămâne, în continuare, de evitat.

Fiind vorba, pe lângă puținele fonduri private, de bani publici, logic este ca guvernul, organele abilitate de anchetă, să cerceteze cum, pe ce s-au cheltuit. Cine a aprobat, cine a girat scurgerea de bani fără acoperire legală. Este suficient de simplu ca parchetele tribunalelor, Curtea de Conturi, poliția, chiar DNA să solicite acte doveditoare ale cheltuielilor respective. Iar COSR, MTS, federațiile naționale pot săr eacționeze promopt publicând planurile de pregătire, sumele aferente, concluziile, analizele, măsurile luate după Jocurile Olimpice Rio de Janeiro 2016. Sau, dacă este cazul, forurile amintite să fie obligate să scoată la iveală actele respective. Întrucât este vorba de banul public.

Cât despre Agenția Națională Anti Doping, condusă de Grațiela Vâjâială, secondată de Doina Melinte, despre activitatea ANAD, o parte din răspuns a venit concomitent cu depistarea pozitivă a fostului medaliat olimpic Gabriel Sâncrăian, la haltere. Este, dacă vreți, autetntificarea competenței tuturor: COSR, MTS, federații, ANAD. Să nu uităm cluburile în culpă.

De același autor
Citeşte alte articole de George Parvan
Digi24
Putin amenință că va lovi țările din Europa dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale. „Să fie conștienți cu ce se joacă”
Putin amenință că va lovi țările din Europa dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale. „Să fie conștienți cu ce se joacă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat, marţi, că va lovi țări din Europa dacă NATO permite...

Descarcă aplicația Digi24

  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:20 Stirile Digi Sport
  • 09:40 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • 10:15 Liga Digi Sport
  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • 11:15 Fotbal European
  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • balint, ilie, narcis

    MEDIA: Fotbal European, 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • simona taranu

    MEDIA: Știrile Digi Sport, 23:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Exclusiv Gică Craioveanu: ”Nu m-a chemat nimeni și nu înțeleg de ce”. Prezent în studio, Florin Prunea a reacționat

florin prunea

Mădălina Ghenea a publicat imaginile și a urmat ”avalanșa”: ”E jenant ce faci / Ce rușine!”. A venit imediat cu clarificări

Screenshot 2024-05-27 at 17.05.49

Decizia neașteptată luată în cazul lui Ianis Hagi, după ultimul meci jucat la Alaves

FOTBAL:ISRAEL-ROMANIA, PRELIMINARIILE C.E 2024 (18.11.2023)

Negocierile s-au încheiat! I-au pus pe masă 150 de milioane €, Jose Mourinho a dat răspunsul final

Ajax v Manchester United - UEFA Europa League Final

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media